Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

adeziunii prin teorie în raport cu adeziunea veritabil`, cea sentimental`, sub
semnul afectului; din acest punct de vedere: „to]i cei care ajung la revolt` prin
teorie, o p`r`sesc prin teorie”. 6 Concede totu[i revolu]ionarului de profesie o
calitate fundamental`, ura permanent` instrumentat` prin discurs, prin talent
oratoric, ceea ce va produce modelul propagandistului sau al agitatorului
profesionist.
Nu va fi îns` la fel de în]eleg`tor cu Maxim Gorki, criticându-l pentru
demisia moral`, pentru a fi renun]at la atitudinea revolu]ionar`. Este aici [i o
confruntare în efigie, dar [i un punct de inflexiune. Istrati p`streaz` pân` la
cap`t atitudinea combativ` pe care Gorki o pierduse. Revolu]ionarul Gorki
cu care fusese asem`nat de c`tre Romain Rolland, care-l numise un Gorki
balcanic î[i pierduse în ultima etap` a vie]ii, cople[it de onoruri, indignarea
justi]iar-revolu]ionar`. Critica lui Gorki, pe care-l întâlne[te [i care evit` un
dialog tran[ant, refugiindu-se în politicoase locuri comune în niciun fel litigioase,
vizeaz` aceast` profesiune de credin]` pe care Istrati [i-a asumat-o
[i pe care o solicit` de la un vechi revolu]ionar. Critica lui Gorki constituie de
fapt o modalitate prin care Istrati î[i asum` rolul pân` la cap`t, dar [i sensul
simbolic pe care el i-l confer` profesiunii de scriitor.
Tumultul acesta sufletesc, aspectul ignifer al pasiunii sale îl mai g`sim în
epoc` la o asemenea temperatur` la o singur` persoan`, Emil Cioran. Exist`
mai multe leg`turi între cei doi decât ar p`rea, solu]ia revolu]ionar` trece la
Emil Cioran prin emanciparea [i na]ionalizarea proletariatului românesc [i
stimularea tonusului revolu]ionar al acestuia, dar aici se afl` [i diferen]a. Istrati
mar[eaz` pe solu]ia revolu]iei mondiale, pe dezna]ionalizarea proletariatului,
devenit o surs` de revolt` pentru dizolvarea societ`]ii burgheze europene,
chiar mondiale.
Panait Istrati este [i un homo viator, duce o existen]` itinerant`, aproape
picaresc` dac` ar extrage din peregrin`rile sale numai anecdota, istoria
amuzant`, îmbr`]i[ând cele mai diverse meserii de la aceea de zugrav la cea
de hamal, care-l pun în contact cu medii diverse, de la lumpen proletariatul
portuar la comanditarii unor lucr`ri mai fine, precum Basarabescu, în casa
c`ruia îl întâlne[te pentru prima oar` pe Victor Eftimiu. În opinia lui Mircea
Iorgulescu aceste c`l`torii bucleaz` la nesfâr[it în felul povestirii orientale,
gen O mie [i una de nop]i. Ele nu rezolv` nimic, nu încheie nimic, sfâr[itul
unei relat`ri de c`l`torie-istorie fiind doar începutul unei alte c`l`torii-poveste.
Astfel, hoin`relile lui Istrati, lipsite de ]int` ar ilustra mai degrab` un indice
alfabetic sau cuvintele unui dic]ionar. Fiecare sfâr[it de drum ar reprezenta
[i o desp`r]ire, o ruptur`, un exil, Istrati pierzându-[i cet`]enia altfel iluzorie
a acelui teritoriu.
«Nu exist`, în hoin`relile lui Istrati, nici punct culminant, nici deznod`mânt;
c`l`toria se poate încheia oriunde [i oricând, dar poate fi [i continuat` la nesfâr-
[it. Egal` ca intensitate cu cea precedent` [i cea ulterioar`, fiecare peripe]ie nu
este decât un termen într-o ilimitat` suit` punctiform`, un episod dintr-o înl`n]uire
serial`; o reluare în forme ve[nic reînnoite a unui aceluia[i scenariu. C`l`toriile lui
Istrati se termin`, de obicei, printr-o revenire la punctul ini]ial: pentru a fi reîncepute.
Nicio plecare nu este definitiv`, niciun drum nu este f`r` întoarcere. Dar fiecare
plecare [i fiecare drum îl îndep`rteaz` [i îl separ` de lumea pe care o p`r`se[te,
f`r` a-i oferi în schimb, „cet`]enia” universurilor str`b`tute. » 7
Acest tip de c`l`torie nu se mai verific` în cazul c`l`toriei în URSS unde
Istrati nu posed` neap`rat un intinerariu prestabilit, îns` dore[te s` acopere
EX PONTO NR.3, 2009
83