Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

în tehnic` literar`. „Calit`]ile individuale” sunt atent disjunse de „simboluri”:
ele nu alegorizeaz` situa]ia moral` a individului, ci îl reproduc pe acesta în
efigie, la scar` mai mic`. Oamenii sunt substitui]i prin obiecte care ajung s`
func]ioneze independent, urmând chiar tratamentul în locul acestora. Figuri
precum doctorul transformat în [oarece în al doilea capitol al Întâmpl`rilor
par s` fi ap`rut tocmai din astfel de episoade onirice.
În sanatoriul C.T.C., Blecher sufer`, ia parte la nevinovate „petreceri”
ale bolnavilor, se pierde în discu]ii cu apropia]ii, lucreaz` [i cite[te. Al`turi
de Lautréamont, printre lecturile de la Techirghiol apar Oscar Wilde, George
Bernard Shaw, André Breton, Saint Pol-Roux, Mircea Eliade, Cocteau [i
Valéry, deocamdat` agreat, mai târziu denun]at pentru îngustimi de spirit
precum lipsa de deschidere c`tre poezia modern` a tensiunilor etice [i ontologice.
Bine situat în zona modernist`, Blecher nu îl neglijeaz` pe Proust,
a c`rui lectur` a l`sat puternice urme în memoria autorului Întâmpl`rilor în
irealitatea imediat`, dar nici pe Anatole France, din care î[i noteaz` aforisme
(le folose[te apoi în coresponden]`). Dar Blecher cite[te mult mai mult decât
autori care s` cadreze cu tipul s`u de sensibilitate estetic`. El nu dore[te s`-[i
formeze o cultur` exclusiv din lecturi actuale, superficial`, de magazin literar.
Anii de sanatoriu sunt [i cei ai frecvent`rii clasicilor: Doamna de Lafayette,
Goethe [i Balzac, Petrarca [i Pu[kin, atestate de biletele zilnice schimbate
în sanatoriul de la Techirghiol cu pictori]a Lucia Demetriade-B`l`cescu. În
publicistica scriitorului se mai face referire la Poe [i Blake, citi]i tot acum. Fa]`
de Eminescu, „Minù” din memoriile deghizate ale Mariei Ghiolu î]i m`rturise[te
o afinitate pornind de la obsesia thanatic` a romanticului. Dar dac` revolta
romanticului din secolul al XIX-lea pornea de la absurditatea mor]ii [i de la
scandalul iscat de simpla existen]` a r`ului în lume, pentru Blecher moartea
se anun]` mai degrab` ca un cap`t al unui drum chinuitor, poate chiar ]inta
drumului prin via]`: „Moartea este poate ca [i dragostea sau ca o oper` de
art` un fel de a te realiza” 24 .
Moartea ca mod de a te realiza – iat` o manier` neobi[nuit` de gândire,
care poate s` contureze altfel proiectul existen]ial al lui Blecher, [i implicit [i pe
cel artistic. Pentru tân`rul cotropit de boal`, a c`rui scurt` via]` nu îi îng`duie
s`-[i dea m`sura pe p`mânt [i s` lase o urm`, moartea îns`[i, mai exact
modul în care va [ti s` o primeasc`, devine o suprem` încercare. Ea poate
fi ratat` sau trecut` cu succes, transformându-se astfel într-o realizare. Se
poate deci spune c` Blecher vede în asumarea propriei mor]i o decizie etic`.
Nu e indiferent cum mori; nu e lipsit de importan]` cum ai tr`it... Trebuie s`
recunoa[tem c`, în compara]ie cu acest în]eles acordat vie]ii [i experien]ei,
întreaga doctrin` a „huliganilor” lui Mircea Eliade, cu viziunea mor]ii ca o
hecatomb` a genera]iei, pare o frivolitate, o figur` de stil vinovat`. Moartea
nu mântuie necondi]ionat la Blecher. ßi nici suferin]a nu reprezint` o „cale
regal`”, ci doar o responsabilizare.
Ajungem astfel s` definim conceptul acestei biografii. Via]a lui Blecher
trebuie citit`, cel pu]in de la un punct, ca o oper` ea îns`[i. Nu pentru c`
tân`rul ar face ni[te gesturi exemplare din dorin]a de a-[i construi o biografie
estetizat`, de dandy, a[a cum ne place s` credem c` a f`cut Mateiu Caragiale.
Ci pentru c` via]a este privit` de c`tre Blecher de pe „margine”, de c`tre
cineva care se simte exclus, dar care are totodat` perspectiva întregului.
Moartea transform` via]a în destin. Iar pentru cel care simte c` nu [i-a tr`it
via]a, modul în care va îmbr`]i[a momentul final poate constitui o revan[`.
EX PONTO NR.3, 2009
77