Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2009
76
stare s`-i displac` sensibilei bucure[tence: o femeie f`r` cap, ascunzându-[i
convulsiv pieptul gol cu o mân` (cealalt`, imitând statuile antice distruse de
vreme, lipse[te!), dispus` pe un soclu flancat de o uria[` roat` de mecanism
industrial, în timp ce al`turi, o pas`re cu coada ampl`, înfoiat`, dar cu o sticl`
în loc de cap, este o bun` expresie a nedumeririi. Imaginea femeii poate fi
un comentariu ironic la tradi]ia antic` a statuilor feminine (Venus din Millo,
dac` la ea se face aluzie, apare îmbr`cat` cu o rochie urât` la Blecher, poate
realizat` din... „macat de pat”) [i la pudoarea modern` în fa]a nudului, în
vreme ce al`turarea bizar` cu simbolul ma[inist [i cu pas`rea pe jum`tate
obiect ne aduc aminte, în afar` de ideea suprarealist` a hazardului obiectiv,
de numeroasele contamin`ri între obiecte [i fiin]e din proza blecherian`.
Blecher a desenat foarte mult, pu]ine dintre lucr`rile sale p`strându-se. Ele
par s` fie mai aproape de experimentalismul avangardei decât literatura sa,
aceea[i reac]ie de oripilare fiind m`rturisit` [i de al]ii, e drept îns` c` nu de
arti[ti. Familia Blecher a ascuns mult timp dup` moartea fiului lor desenele,
temându-se parc` de poten]ialul lor perturbator pentru privitor, ca [i cum în
ele ar fi stat ascuns „r`ul”, preg`tit, ca în Portretul lui Dorian Gray, s` evadeze
de pe pânz` în realitate. Protestele anemice [i poate pu]in ipocrite ale Mariei
Ghiolu fa]` de tablourile „însp`imânt`toare” sunt puse într-o lumin` nou`
de m`rturia surorii scriitorului: „Pân` în 1946 eu n-am [tiut nimic de aceste
desene. Când le-am v`zut, mi-am dat seama de ce p`rin]ii nu voiau s` mi le
arate. Erau desene în peni]`, în tu[ negru [i ro[u, mult negru [i mult ro[u, cu
linii care exprimau explozii puternice. Erau, indiscutabil, ni[te metafore ale
propriilor suferin]e, transfigur`ri ale bolii care-l mistuia. Desenele reprezentau
figuri mistice, mon[tri hido[i, figuri diabolice cu limba scoas` [i ochii ie[i]i din
orbite, balauri agresivi. Când le priveai, î]i provocau groaz` [i durere. Întreaga
map` cu desene a r`mas mult` vreme în casa p`rinteasc`, bine pitit`” 22 .
Schi]ele din aceast` relatare par mai degrab` expresioniste decât suprarealiste,
încercând s` exorcizeze o suferin]` pe care o evoc` cu fiecare imagine violent`.
Desenele ar avea o func]ie cvasi-magic`, de tratament spiritual al bolii, pe care
literatura lui Blecher, mult mai senin`, nu o îndepline[te niciodat`. Trebuie
spus, totu[i, c` cele câteva desene ale prozatorului care au supravie]uit sunt
ortodox suprarealiste, absurdiste, f`r` excesive complica]ii.
Tot din anul petrecut la Techirghiol dateaz` un vis foarte literar notat într-o
scrisoare c`tre Lucia Demetriade-B`l`cescu, pe care datorit` asem`n`rii cu
unele dintre pasajele onirice din romane, îl socotim demn a fi relevat: „În jurul
peluzei principale bolnavii î[i f`ceau cura de soare sau î[i expuneau diferite
obiecte a c`ror semnifica]ie p`rea intim legat` de via]a lor. Î[i expuneau
«calit`]ile individuale»! Nu erau simboluri, ci o parte material` a existen]ei
lor interioare (abstracte). Am v`zut, de exemplu, o statuie de lemn, pr`fuit`,
reprezentând un b`trân cântând la vioar`. Aceast` statuie era a unui bolnav
maniac (!) care î[i ar`ta astfel plictiseala. Sau poate c` statuia era expus` în
locul bolnavului pentru a face tratamentul la soare, în timp ce el se ocupa cu
altceva. ∂...∑ Mai departe era un sicriu acoperit cu violete. Pe capac era culcat
un om de cear`. Am în]eles c` era un bolnav care tocmai murise [i care nu
renun]a totu[i la «expunerea calit`]ilor sale». «Calitatea sa individual`» fiind
acum moartea, î[i expunea sicriul, gol fire[te. Era, în fond, ideea elementar`
care ne macin` pe to]i, supravie]uirea dup` moarte” 23 . În visul tân`rului
scriitor, oamenii sunt înlocui]i cu „calit`]ile lor individuale”, dup` o schem`
pe care Exerci]iile în irealitatea imediat` o intuiser` deja, transformând-o