Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

Fa]a
V
ólto în vene]ian` înseamn` masc`, echivalent al cuvântului persona
din latin`. Studiile de antropologie despre Carnaval te l`muresc cum c`
între Boboteaz` [i P`resimi lumea se întorcea cu fundul în sus. Fiul nu-[i mai
respecta tat`l, sexul devenea schimb`tor, nu mai era interzis s`-l batjocore[ti
pe rege. Toate astea foloseau la confirmarea ordinei în univers. Înc`lcarea
legii însemna celebrarea ei. A o viola o singur` dat`, în timpul unei s`rb`tori
instituite, echivala cu recunoa[terea c` ea era st`pân` tot restul timpului.
La Vene]ia se circul` afi[ându-]i propria fa]` a[a cum este ea cu adev`rat:
un loc public. Este un ora[ unde nu exist` privacy. Întâlnirile dintre oameni
sunt neîncetate, se salut` de [apte ori pe zi, se continu` schimbul de cuvinte
[i dup` desp`r]ire, la dou`zeci de metri unul de altul, ridicând glasul în mijlocul
trec`torilor. Ferestrele fa]`-n fa]` sunt de cealalt` parte a uli]ei: la un metru
distan]`. E foarte greu s` faci anumite lucruri pe-ascuns, s` ai o via]` dubl`,
s`-]i ascunzi propriile înclina]ii, aventuri, adultere.
Dac` locuie[ti aici, î]i vine cheful s` faci o plimbare eliberatoare, l`sându-te
pe tine însu]i acas`, o preumblare pentru a uita oleac` de propria-]i personalitate.
Ui]i de propriile gânduri, [i chiar de tine. Ie[i [i te limitezi doar s` te ui]i jur
împrejur, ca [i cum ai vrea ca peisajul s` gândeasc` pentru tine, ar`tându-]i
o seam` de spectacole numai bune de contemplat, zgomote, mirosuri, scene
pe care s` le bagi în seam` [i basta: numai c` iat`, dai imediat de unu’ care
te salut`, î]i zice pe nume, te restituie ]ie însu]i, î]i aminte[te cine e[ti.
Henry James a scris c` Vene]ia este ca un interior, un apartament din
coridoare [i saloane: parc-ai merge mereu în`untru, nicicând nu te afli afar`
cu adev`rat, nu exist` exterior nici m`car pe strad`. Aparent (ca [i cum ai
spune: în chip mascat) sl`biciunea vene]ienilor pentru masc` s-a n`scut din
aceast` nevoie de incognito, de ocrotire a propriei identit`]i. C`ci este vorba
de un ora[ în care via]a public` te sile[te s`-]i expui caracterul pân` la nivelul
tr`s`turilor fe]ei, s`-l transferi în permanen]` dinspre suflet spre fa]`. Devii [i
tu un personaj în dauna propriei originalit`]i, o stilizare a propriului eu.
Arlecchino, Pantalone, Colombina sunt o tipologie de strad`, întotdeauna
extroverti]i, ca [i cum ar fi ocupa]i neîncetat s`-[i deseneze un tatuaj care
reproduce din cap pân`-n picioare propria lor fizionomie. Tr`iesc la suprafa]a
propriului corp. Î]i spun în gura mare toate inten]iile, tot ceeea ce au de gând
s` fac`. Nu-]i ascund nimic, nu folosesc trucuri pentru a în[ela, ac]ioneaz`
f`]i[, reac]ioneaz` exagerat: pofta de mâncare e foame de lup (Arlecchino);
ambi]ia este l`comie meschin` (Pantalone); iubirea e dulceg`rie zaharisit`
(Colombina). Nu exist` un filtru între mobil [i act. Se comport` în chip comic,
stârnesc râsul, par superficiali, de[i nu sunt deloc: întrupeaz` ceea ce se
întâmpl` cu firea atunci când e constrâns` s`-[i abandoneze propriile ascunzi[uri,
s` migreze la suprafa]` [i s` tr`iasc` mereu la firul apei. Fiecare din
ele este un ansamblu de gesticula]ii expresive, un concentrat de zicale [i de
gâlceav`, un nucleu de rela]ionare cu ceilal]i. M`[tile lor sunt o fa]` dubl`, o
identitate suplimentar` sau, mai r`u, un joc ]`r`nesc ipocrit: sunt îngro[`ri ale
fe]ei, sunt fe]e neru[inate. Tot afi[ându-[i rolul în public, pielea le-a devenit
tare precum tovalul. Ce se-ntâmpl` cu sufletul atunci când este întemni]at în
piele [i surghiunit pe fa]`, când este constrâns s` se exprime pe sine însu[i
EX PONTO NR.3, 2009
49