Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2009
32
vedeam zilnic, fie pe culoarele Facult`]ii de Litere, fie la cantinele studen]e[ti
sau prin ora[ cu diferite ocazii. El m` v`zuse pe strad` [i m` chemase din
mers. Grupul se compunea din Fântâneru, Eugen Ionescu, Emil Botta, Ar[avir
Acterian [i Stolnicu, to]i prieteni mai vechi de genera]ie [i de studii liceale sau
universitare. De asemenea, to]i aspiran]i la obl`nduirea Muzelor.
Ne-am oprit la cafeneaua-restaurant Corso, lâng` Ateneu, unde ne-am
instalat la o mas` dintr-o box` mai retras`, ca s` nu ne amestec`m cu „mae[-
trii” din p`r]ile mai expuse ale localului. Fântâneru era, bineîn]eles, în capul
mesei, ca s`rb`torit. El ne-a [i oferit câte dou` „rânduri” de bere, în cinstea
mult l`udatului Interior. Era primul membru al „genera]iei tinere” care î[i
vedea o carte tip`rit`. Evenimentul suna epocal pentru ceilal]i!... Atmosfera
se ar`ta foarte simpatic`, plin` de voio[ie [i antren, pres`rat` cu glume,
anecdote [i mici „r`ut`]i” la adresa „cabotinilor” din sal`, ca la orice agap` de
juni pretenden]i la gloria literar`. Nici unul dintre convinvi nu d`dea semne c`
î[i aminte[te de „molima suferin]ei” pe care o proclamaser` în proz` sau în
versuri. Fântâneru se afla în verv`, de[i nu se num`ra printre cei mai vorb`re]i,
ca Eugen sau Ar[avir. Conversa]ia lui p`stra tonul [i decen]a unui bun
sim] atavic, f`r` exhib`ri zgomotoase sau replici [ocante ori provocatoare. În
rela]iile de toate zilele se comporta mai mult ca un taciturn, închis într-o lume
interioar` a lui, greu de p`truns [i descifrat.
De atunci nu l-am mai v`zut [i nici n-am auzit ca Fântâneru s` fi participat
la vreo escapad` de acest gen a boemei din ora[. Dar el se g`sea în permanen]`
în inima vie]ii literare, ca redactor la „Universul literar”, unde era abordat
zilnic de numero[ii colaboratori din afar`. Împreun` cu Mihai Niculescu, [i mai
mult decât acesta, ducea în spate revista, al c`rei „director”, Victor Popescu,
fiul celebrului Stelian Popescu, se îngrijea mai mult de partea administrativ`
a publica]iei.
În aceast` calitate [i cu atribu]iile ce [i le asumase, Fântâneru a str`b`tut
anii tinere]ii în munc` [i t`cere, slujind cu modestie [i devo]iune literatura, în
dauna crea]iilor proprii. În afar` de cronicile literare pe care le semna, el n-a
mai cultivat proza [i mult` vreme n-a mai ap`rut cu vreo carte nou`. Abia
dup` vreo zece ani a dat la iveal` (în 1940) un laborios studiu despre Lucian
Blaga [i gândirea mitic`. Acesta era o analiz` riguroas` [i original` despre
opera (filosofic` [i poetic` totodat`) a lui Blaga, constituind o contribu]ie ce
se num`r` printre primele exegeze blagiene.
În acela[i an, 1940, a încredin]at tiparului o plachet` de versuri, intitulat`
Râsul mor]ilor de aur, sintagm` ce atingea absurdul [i aliena]ia, înainte ca
acestea s` devin` teme predilecte în literatura veacului XX.
Târziu, dup` 1944, i-am pierdut urma, pentru ca, [i mai târziu, s` afl`m
c` Fântâneru, retras undeva la ]ar`, în plaiurile natale muscelene, a trecut
prin momente grele cu s`n`tatea, suferind unele deregl`ri psihice [i cerebrale
grave. Abia atunci am c`p`tat explica]ia anumitor atitudini ale lui din tinere]e,
ca om [i ca scriitor. A fost un singular, atât prin modul de a se prezenta în
societatea confra]ilor s`i, cât [i prin faptul c` a r`mas autorul unei singure
c`r]i de beletristic`, singular` [i ea, ce i-a rezervat un loc aparte în istoria
literaturii.
1
Mai târziu, în exil, Mihai Niculescu s-a impus [i ca poet în publica]iile de limbã
românã din Occident