Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

manuscrise. inedit
PERICLE MARTINESCU
Singularul Constantin Fântâneru
C
EX PONTO NR.3, 2009
30
onstantin Fântâneru f`cea parte din acea „genera]ie tân`r`” ce s-a afirmat,
uneori cu aplomb, adesea chiar cu un accentuat virus de frond`, în perioada
interbelic`, perioad` r`mas` în istoria culturii noastre drept una dintre cele mai
prolifice [i mai glorificate. Dar când se spune „genera]ia tân`r`” se folose[te
un generic ce poate fi aplicat la mai multe valuri de genera]ii succesive, diferen]iate
între ele prin intervale mici de timp – trei sau patru ani numai – îns`
având fiecare timbrul ei estetic [i intelectual raportat la momentul când [i-a
f`cut intrarea în arena literar`. Prima „genera]ie tân`r`”, care a [i pus în circula]ie
aceast` denumire emblematic`, a fost aceea de la 1927, a lui Mircea
Vulc`nescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Mihail Sebastian, Dan Botta
[i ceilal]i, deveni]i mai pe urm` actori [i reprezentan]i de frunte ai literaturii [i
artei din acele vremuri. A doua „genera]ie tân`r`”, semnalat` imediat dup` cea
anterioar`, prin 1931-1932, s-a relevat printr-o [i mai g`l`gioas` prezum]iozitate,
mergând pân` la nihilism, negativism [i alte tendin]e anarhizante, ca refuz al
vechilor dogme [i modalit`]ii literare [i artistice dinaintea ei. În decursul anilor
[i-au mai spus cuvântul câteva „genera]ii tinere”, o a treia, o a patra, pân`
prin 1940, când, odat` cu ultimul val, al c`rui exponent era Vintil` Horia, s-a
încheiat seria, evenimentele c`p`tând noi întors`turi [i disputele dintre tineri
[i b`trâni deplasându-se pe alte planuri.
Constantin Fântâneru r`mâne integrat în a doua „genera]ie tân`r`”, adic`
aceea ap`rut` imediat dup` 1930. Spre deosebire de celelalte îns`, aceast`
genera]ie s-a ivit sub ni[te auspicii speciale, într-o ambian]` moral` [i sufleteasc`
ce avea s`-[i pun` amprenta pe întreaga ei componen]` creatoare.
Este vorba de un fel de „r`u al veacului”, cum observa C`linescu, ce se caracteriza
prin nelini[te, anxietate, sete de absolut, ca diverse dileme metafizice,
mai presus de eventualele [i realele neajunsuri de care se loveau în via]a
de toate zilele oamenii tineri de atunci. Erau anii când se infiltrase în cultura
noastr` o anumit` viziune de coloratur` „sumbr`” asupra existen]ei, ilustrat`
prin câteva crea]ii ce d`deau tonul. S-ar putea invoca aici o poezie a lui Lucian
Blaga, publicat` ceva mai înainte (prin 1925), intitulat` premonitoriu Triste]e
metafizic`. Aceasta a fost numai un semnal. Dup` aceea aveau s` urmeze
contribu]ii mai directe, la obiect, [i mai nuan]ate, proprii genera]iilor de dup`
Blaga. E destul s` amintim doar câteva titluri, aflate în gesta]ie [i care aveau
s` ias` la lumin` în curând, pentru a indica tonusul spiritual al momentului:
Pe culmile disper`rii de Emil Cioran, Existen]a tragic` de D.D. Ro[ca, Nu de
Eugen Ionescu [i altele. Tinerii poe]i ce debutau în acei ani de la începutul