Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

„Plec`m în vacan]`. Un week-end, atât...”
Ne-a tras a]a spre Moa[ele, adic` dincolo de Valea C`lâii, între noi cu
Muntele [i P`durea Veche. Am în]eles asta abia a doua zi, urcând spre Stâni,
cum am în]eles [i c` din vremea stagiaturii urcam acolo, f`r` s` în]elegem,
în „perioada c`ut`rilor pajurei” c` ne afl`m în cealalt` margine a fiefului...
decor de carte nepublicat`.
Bineîn]eles c` am g`sit ceva la Stâni, ceva care ne-a închis cercul istoriei
(altfel, n-a[ mai fi scris-o), iar întâmplarea din urm` are destul straniu prin
stranietatea coinciden]ei: Mo[ Carâmb, ciudatul, nu ie[ea din ocolul lui de
pe munte decât de dou` ori pe an, dup` sare [i f`in` [i nu vara... Atunci se
apropiase de Stâni chemat de ciobani, pentru c` boleau ni[te oi [i era teama
de a nu se îmboln`vi toate. „C` cu veterinalii...”
Bineîn]eles, nu ni l-am putut apropia pe b`trân. Nici nu i-am vorbit, m`car,
pentru c` doar cel`lalt mo[, Pa]a ciobanul, avea drept s` se apropie de
Caramb [i s`-i vorbeasc`. L-am urm`rit cu binoclurile, din c`su]` (scund,
iute, c`lcând ap`sat [i p`rând c` sub c`ciula surie p`rul b`rbii [i al pletelor
i se zburle[te [i se înmoaie când [i când), l-am v`zut treb`luind pe lâng` oi,
vorbind cu Pa]a, apoi plecând direct spre munte, ducând o joard` [i, încol`cit`
pe um`rul stâng, o funie groas`.
Pa]a, care cred c` i-a fost un soi de ucenic, în tinere]e, ne-a povestit, mai
apoi ([i parc` era la el un soi de invidie rea) c` mo[ Carâmb, ciudatul, se
num`ra din soiul solomonarilor vechi, [tia vr`ji [i t`m`duieli, avea cale b`tut`
ori la Bunul Dumnezeu, ori la Dracul, împlinise veacul (!?) [i se p`stra verde,
tot timpul `sta tr`ise numai în cocioaba lui de la ]ura, poate cu acelea[i câteva
oi, cu vaca [i mereu acela[i câine, nici bol[evicii nu-l c`lcaser`, semn în plus
c` [tia s` fac` vr`ji, [i îi mai ajuta pe câte unii care [tiau cum s`-l abordeze.
Pân` mai ieri, urca la el un alt b`trân aidoma, unul de tot chel, venind de nu
se [tie unde, [i poate c` mo[ul se ducea [i el la acela, s`-l caute, [i atunci
lipsea pu]in de acas`, [i nu îndr`znea nimeni s` se apropie de b`t`tura lui.
Unchiul lui Pa]a sus]inea c`, înainte, venea în ¥ura [i un pletos-b`rbos chior
[i [chiop, pe care îns` îl sfârtecaser` lupii, în vremea r`zboiului, [i înc` un
ciudat, unul ro[covan [i mare, uria[, cât... Dar [i pe acela îl mâncaser` ni[te
fiare, tot a[a, vara, lupi, ur[i... „`ia nu mai sunt, n-o s` mai fie nici Carâmb,
sau cum l-o chema cu adev`rat, dar `sta, [tiu eu, zice c` o s`-l ia în c`ngi o
pas`re mare, mare, [i o s`-l urce în t`riile Cerului, deasupra norilor pe care îi
st`pâne[te. Iar asta, numai dac` nu uit` s`-i pun`, jivinei, de mâncare, miere
[i nuci într-o ulcic` nou`, la fiecare zece ani, în locurile în care ea coboar`,
mereu în altul, ca s` o îmbuneze...”
Am r`mas la Stâni numai o sear`, iar la cabana de la Moa[ele înc` o zi.
Am vorbit foarte multe, dar abia la urm`, pe drumul de întoarcere, ca s` nu
lase dopul în mâna acelui Pa]a, prietenul I. I. N. a spus c` trebuie s` mai ascult`m
o dat` gâng`veala lui Toader cel retardat, din înregistrarea f`cut` de
profesor, ca s` în]elegem dac` acela v`zuse umbra care luase ziua coborând
pe malul râului, sau urcând direct la Cer. ßi c` mai trebuia g`sit` fiara care
m~nca miere [i nuci ascunse \n oal`, sub p`m~nt.
Dup` care am râs, desigur...
EX PONTO NR.3, 2009
29