Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2009
28
vreo [oapt` a prietenului meu (care se distra mai pu]in ca de obicei [i p`rea
ca niciodat` prins în ale lui), a spus povestea care ne l`murea cazul. Tot ca
în pove[tile maglavitene... Ciudat, îns`: povestea nu era nici cu prea mult
haz, nici nu ]inea de vreun context al momentului, iar camaradul nostru, fost
ofi]er de poli]ie, a povestit-o „nici nu [tia de ce”, poate pentru c` îi st`tea în
minte de mai mult timp... Adic`, „...într-o zon` splendid`, cu p`dure din cele
neumblate”, aveau fief ni[te contrabandi[ti („...întâi ]ig`ri, apoi de toate, pân`
la droguri, informa]ii [i servicii...”), i se luase urma unuia, Temeneal`, dar era
greu de dovedit [i de prins, pentru c` avea rela]ii multe [i sus-puse. De fapt,
nici nu fusese prins sau dovedit. La bun` în]elegere, a fost tolerat cu tot cu
fuga în vest, iar el se pare c` a dat cât trebuie, cui trebuie, bani [i l`muriri...
A fost [i o întâmplare de râs. Temeneal` (dar ofi]erul n-a repetat numele,
a spus numai „`la”) avea un colaborator în zon` (pauza de trei respira]ii [i
c`ut`tura ex-ofi]erului spuneau multe) care era recunoscut ca „om ce pilea
stra[nic”, dar de încredere [i care, se pare, îl ajutase la multe pe `la, pe vremea
comuni[tilor... „Aveau dou` elicoptere, care le aducea marfa exact într-o
poian` din p`dure, de unde era preluat` de oamenii lor [i dus`...” Într-o zi,
de la centrul aeronautic Ps 205 („...era ceva distan]`, pân` la p`dure!”) a fost
ridicat un planor, pe care l-au purtat curen]ii tocmai pe Vale (vreo cincizeci de
kilometri), iar acolo pilotul (nu tocmai experimentat) s-a decis s` aterizeze cum
o putea, de teama altor curen]i. A primit aprobarea [i a aterizat cu bine chiar
lâng` râu, pe un loc atât de îngust, încât numai norocul chior, contrabalansând
ghinionul [i nepriceperea dinainte, a f`cut s` nu se întâmple nici m`car
o stric`ciune. Dar când a ie[it din carling`, b`iatul, pilotul, a avut o surpriz`:
un cineva, probabil tovar`[ul lui `la, probabil beat, a tras în el cu un pistol, [i
nu o dat`, ci de dou`, trei ori, a[a c`, bietul, s-a speriat [i a fugit ca nebunul
prin p`dure, unde s-a r`t`cit (nu se mai afla în aria de acoperire a telefonului)
[i de unde a ie[it mai târziu cu o zi [i o noapte de spaime (p`durea era
plin` de lighioi...). „Am vrut s` vedem cum se descurc` `la, contrabandistul,
cu problema nou`... S-a descurcat... ...Da, chestia se poate explica numai
a[a: tipul cu pileala era ori beat, ori avea o criz` de delirium tremens, naiba
[tie ce c`uta prin zon` tocmai atunci... A tras... Dar nu a r`suflat nimic, nici
pilotul n-a f`cut vreo plângere... ...P`i noi [tiam, c` aveam omul nostru, de
fapt oamenii no[tri, pu[i ca de planton, în zon`, strângeau dovezi, film dup`
film... pân` ce le-au clasat pe toate...”
S-a râs, în general din curtoazie, s-a b`ut... Eu, îns`, am râs cu poft`, iar
I. I. N. era s` se sufoce. Noaptea aceea, a Sfântului Andrei, a fost [i a unui
chef care s-a terminat în ziua p`gân` [i spre prânz...
Scriitorul I. I. N. (adic`, poetul; dar nu se mai declar` poet, de când cu
povestea cu Ina B.) a renun]at la planurile m`re]e (mai mult înver[unate) [i
s-a hot`rât s` p`streze „exemplarul zero” al nemai... c`r]i... „Pajura...”, ca
mostr` de...
„Ar fi o idee: s` o transform în carte umoristic`, z`u c` ar fi o idee, dar
parc` simt c` nu a[ mai putea...! O s` râdem, toat` via]a, de ce a fost [i de
ce ar fi putut s` fie!”
„Veacul `sta mercantil... sper s` nu se mai nasc`.”
Bazându-ne în plus prietenia pe o complicitate la o t`r`[enie care se
reactualiza mereu, cu noi motive de râs, nu ne-am mai întâlnit decât prin
coptul verii urm`toare, eu venind de la [antier, iar I. I. N. de la un festival de
poezie unde se strepezise bini[or.