Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2009
26
Dup` ce a rostit asta ([i eu am ghicit c` tot ce f`cuse, în ultimul an, cu
„ancheta”, [i tocmai f`cea, prietenul meu f`cea mai ales ca o repara]ie tardiv`),
I. I. N. a lovit palma cu pumnul (tic în anii studen]iei, în pauza dinaintea vreunui
set decisiv), [i a continuat, crescând tonul cu fiecare cuvânt: „Avem o ceva
care vine de sus [i care e împu[cat` de un traficant care nu are voie s` de]in`
arm` militar` dar are antecedente, deci ascunde cadavrul sub un mal, ajutat
de tovar`[ul lui care poate tocmai se gândea la o carier` politic` [i nu vroia
scandal... Bun. Acel tovar`[ se întoarce, noaptea, s` m`soare cadavrul sau,
mai degrab`, s` se conving` c` totul a fost adev`rat; un ziar, într-un num`r
din anii trecu]i, sus]inea c` domnul senator a sc`pat de alcoolism cu politica [i
c` ajunsese s` vad` lilieci ie[ind din tavan...” „ßi dac` a fost, atunci, un liliac
din `ia...?” Prietenul a continuat netulburat, dup` ce mi-a ar`tat nota de pe o
foaie a dosarului, reamintindu-mi: „Martorii b`t`ii matinale, minus Pandrea,
au sus]inut c` Horiea [i Ostre]u s-au b`tut pentru ni[te dimensiuni, dar asta
au în]eles ei; Ostre]u devenise violent când a auzit c` tovar`[ul, probabil
înc`lcând jur`mântul, mai f`cuse un drum la Cot... Deci: totul e t`cere, iar
ar`tarea dispare, cu tot cu fulgi, cum dracu’, în bur]ile lupilor [i vulpilor. Nu a
r`mas nici o dovad`. Toader-cretinul e mort... Pana e de ierunc`, gloan]ele
au fost trase de militari la aplica]ie, oricum nu puteau spune prea mult [i,
colac peste pup`z`, tu g`se[ti o strachin` care nici m`car obiect arheologic
nu este. Voi încerca s`-i vorbesc lui Silviu Horiea!”
Prietenul s-a înscris pe lista de audien]e în secretariatul biroului senatorial
[i a ob]inut întrevederea chiar mai curând decât se a[tepta, numele profesorului
ajutându-l [i de data aceasta. S-a prezentat în fa]a senatorului cu hot`râre
[i chiar incisivitate, vorbindu-i despre calitatea sa de scriitor [i despre inten]ia
de a încheia o culegere de „povestiri neverosimile” (!) legate de „respectiva
întâmplare din Valea C`lâii”. I. I. N. avea ascuns în buzunar reportofonul
ultraperformant, al c`rui receptor nici nu trebuia scos la vedere.
Am ascultat de câteva ori r`spunsul senatorului. Amabil, ferm, p`rând
extrem de interesat de proiectul domnului scriitor dar râzând aproape isteric
când a auzit de „zvonul” uciderii unei „superjivine” la Cot, ucidere la care ar
fi fost martor. „Dar minte!, a concluzionat I. I. N., [i avea dreptate. Râsul îi e
for]at, poftim, e limpede, [i apoi, na, i-auzi ce spune...” Silviu Horiea: „...hai,
domnule, te-am ascultat, e în regul`, dar asta e o problem` care... nu [tiu
cum s` o iau... Cine [tie ce be]ivan de prin satele alea, vai de capul lor, ]i-a
pus imagina]ia pe jar...” I. I. N.: „Vezi? ßi-a luat m`sura de precau]ie... Dar,
culmea, nimeni de prin satele alea nu vorbe[te de întâmplare...” „De ce nu i-ai
spus-o?” „La ce bun? Oricum, l-am prevenit... S`-l mai [i înver[unez?”
Pentru c`, dup` întrevedere, prietenul se oprise la un bar [i b`use vreo
dou` vodci, plus una de fa]` cu mine, era înfierbântat [i l-a chemat pe M.
A., paleozoologul. De[i ar fi fost a patra întâlnire cu acela[i subiect, acesta
(de altfel, vecin de bloc) a venit, a patra oar`, atras de vodca de calitate [i
de sucul de ro[ii. A spus din prag ce avea de spus: c` nu exist` [i nici nu a
existat o asemenea ar`tare („...p`i cum dracului s` pluteasc`, nici atâta lucru
nu-]i trece prin minte?!”), c` o fi fost vreo acvil` de stânc`, specie foarte rar`,
sau vreun z`gan, „...ceea ce tot e o chestie, c` z`ganii sunt disp`ru]i de zeci
de ani de aici...”, sau a fost nimic, vreo tr`znaie, vreo...
„Nu am tr`it [i nu tr`iesc numai pentru povestea asta, dar m` râcâie!” – a
bolborosit prietenul, înainte s` adoarm` pe canapea (paleozoologul sfor`ia,
de vreo or`, în dormitor...).