Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

Spre uluirea celor care cuno[teau faptul c` George Mirea fusese [icanat
de la venirea sa la Radio (dup` terminarea facult`]ii cu 10, inclusiv licen]a
luat` cu nota maxim`, fiind doar dou` posturi pe ]ar` de profesor de român`
– visul s`u de o via]` de a ajunge profesor se n`ruie: cedeaz` în favoarea
a doi fo[ti colegi, ca ei s` aib` postul cât mai aproape de cas`) de cel care
ajunsese dup` Revolu]ie director general (c`zând în sus – vorba autorului),
acesta particip` la funeraliile du[manului s`u de-o via]`. Curio[ilor, memorialistul
le spune sec: „Am venit s` m` conving c` a murit!” (I, p. 151), îns`
comentariile sale relev` c` avem de-a face cu un om echilibrat, care nu [i-a
pizmuit adversarul: „Eram profund trist. Dac` el a fost atât de neom cu mine
cât a fost în via]`, de ce eu s` fiu neom cu el, când îl luase Dumnezeu (…)
Murise un om, nu r`ul ce mi-l pricinuise.” (I, p. 151, 152).
Intransingent, George Mirea [i-a iubit meseria (a fost redactor peste 25
de ani al emisiunii Od` limbii române!) [i nu a f`cut compromisuri! Riscând
s` fie sanc]ionat sau chiar destituit, nu a f`cut jocul politrucilor vremii. Sub
aspectul acesta, sunt rememorate dou` situa]ii în care [i-a riscat postul, îns`
a r`mas de o verticalitate moral` irepro[abil`:
1. Pentru faptul c` nu a dorit s` citeasc` un poem închinat conduc`torului
iubit (ap`rut în România literar`), fostul s`u redactor [ef i-a refuzat viza emisiunii,
cerându-i autoritar s`-i spun` motivul, mai cu seam` c` autorul acelei
crea]ii era membru CC al PCR. Explica]ia dezv`luie ilaritatea involuntar`, dar
mai curând stupiditatea aceluia: „Exist` în primul vers al poemului un cuvânt
polisemantic, dar silabisit cu voce tare produce o catastrof`. Eu nu voi rosti
niciodat`: «Un poem f`r` cur-mare (curmare = perpetuu, infinit) de mândrie
[i de dor…».” (I, p. 278);
2. O alt` idio]enie sesizat`, c`reia nu i-a dat curs este finalul unei telegrame
din partea USR, cu prilejul zilei de na[tere a dictatorului: „…încheierea
telegramei se f`cea prin confuzia (oare voit`!) între gerunziile A ura [i A urî:
«Urându-v` din toat` inima…» Felul cum îl urau era treaba lor. Pentru mine
mirosea a «pârnaie».” (I, p. 278).
Dintre colegii de la emisiunile culturale evoca]i cu nostalgie de c`tre memorialist,
amintim pe Ileana Corbea [i Florin Constantin Pavlovici, cu care
[i noi am colaborat, între 1985-1988, la emisiunea Via]a c`r]ilor, cu o serie
de cronici literare.
Din cele ar`tate p~n` acum transpare str`dania [i reu[ita lui George Mirea
de a face din memorialistic` o „epic` de gradul doi”.
EX PONTO NR.3, 2009
151