Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

o interpretare actual` a ceea ce a fost [i când a[ez`m în pagin`, amintirea
mai suport` involuntar, o «ultim`» metamorfoz`. Ea nu trebuie s` se supun`
adev`rului obiectiv (vie]ii tr`ite!), ci doar s` nu-l contrazic`, s` nu-l falsifice. Un
fel de epic` de gradul doi.” (I, p. 189-190). Trebuie s` mai spunem c` autorul
face distinc]ia net` dintre jurnal [i memorii. Declar` chiar: „Nu am inten]ionat
nici în tinere]e [i nici la senectute s` ]in un «jurnal».” (I, p. 159).
În volumul întâi al c`r]ii sale, Fic]iunea jurnalului intim (Editura Univers
enciclopedic, Bucure[ti, 2001), acad. Eugen Simion, teoretizând despre o
posibil` poetic` a jurnalului, aduce în discu]ie legea Blanchot – respectarea
calendarului, în notarea ([i comentarea) desf`[ur`rii evenimentelor: „Aproape
to]i care încep s` scrie un jurnal intim promit (…) s` noteze zi de zi, s` fac`
o cronic` a zilelor ce s-ar pierde altfel f`r` urme… jurnalul se salveaz` de la
uitare…” (p. 102). Criticul recunoa[te – pe baza exemplelor la care va recurge
– c` „În toate aceste scenarii calendaritatea are ritmuri imprevizibile.” (p.
106). F`r` s` teoretizeze în privin]a deosebirii fundamentale dintre jurnal [i
memorii, George Mirea consider` c` „…«amintirile», «memoriile», nu pot fi
ordonate cronologic. Ar fi [i plictisitor.” (I, p. 49). Aici, se cuvine s` discut`m
despre cele dou` coordonate – timpul pierdut [i timpul reg`sit între care
se desf`[oar` memorialistica lui George Mirea. Timpul pierdut are aici în-
]elesul de timp consumat, care a fost, a trecut – e timpul fizic [i cel biologic,
iar timpul reg`sit este unul afectiv, pe care memorialistul îl recupereaz`,
prin retr`ire, pe baza memoriei afective. Leg`tura între cele dou` categorii
temporale se face prin scriitur`: „Scrisul – ca depozitar al trecutului – face ca
acesta (trecutul!) s` nu fie un obiect uitat, un ceva [i, în consecin]`, definitiv
pierdut. Eu încerc, prin scris, s`-mi recuperez trecutul p`strat în memoria
conservatoare [i s` dialoghez mute[te cu el. S`-l captez ori s`-l resping.
Nu în totul sunt al lui [i nici el, integral, al meu…” (II, p. 90). Prin urmare,
faptele rememorate, în cartea lui George Mirea se orienteaz`, prin tr`ire/
retr`ire, dup` capriciile memoriei afective. Atât cele dintr-un trecut ceva mai
îndep`rtat („aventura” rememor`rii începe cu împrejur`rile în care autorul a
ajuns student la litere, la 31 de ani), cât [i cele petrecute în urm` doar cu
câ]iva ani, înainte de redactarea memoriilor sunt comentate din perspectiva
memorialistului. S` mai ad`ug`m c` evenimentele din trecutul mai apropiat
(de momentul scrierii memoriilor) [i consemnate de mass-media sunt preluate
selectiv, „«comentariile» [i întreb`rile de Gâg` îmi apar]in. Literar! Mie,
«memorialistul!».” (II, p. 119).
Un alt aspect asupra c`ruia George Mirea insist`, [i cu care suntem de
acord, este legat de onestitatea confesiunilor: „În privin]a «memorialisticii»
trebuie s` hot`r`[ti singur. Este ori nu este cazul s`-]i retr`ie[ti momente,
etape ale vie]ii, a[ezându-le în pagin`, a[a cum renasc ele din str`fundurile
memoriei (…) Este foarte greu s` fii în totalitate sincer, dar trebuie s` vrei.
Memorialistica impune seriozitate. O confruntare dur` cu tine (…) Memorialistica
= a da seam` despre tine!” (I, p. 51, 52). Pentru autor, m`rturia în
acest domeniu (al memorialisticii – n. n.) este similar` adev`rului. Nevoia
de confesiune înseamn` eliberarea de trecutul împov`r`tor: „Nu vreau s`
car peste apele întunecate ale Stixului o adun`tur` inutil` [i împov`r`toare”
– spune la un moment dat confesorul. Actul redact`rii memoriilor este legat
de ceasul confesiunilor: „A scrie înseamn` s` m`rturise[ti. M`rturia este
totdeauna similar` cu adev`rul, f`r` a fi pleonasm.” (I, p. 95).
EX PONTO NR.3, 2009
149