Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2009
138
zarea spiritual`: „alb inorog” 17 (Când toaca). A[a cum rugine[te fierul, când
este expus în atmosfer` umed` sau în ap`: 4Fe + 6H 2 0 + 30 2 4Fe(OH) 3
în condi]ii atmosferice, hidroxidul feric se deshidrateaz` [i rezult` rugina:
2Fe(OH) 3 Fe 2
0 3
+ 3H 2 0, tot a[a este afectat` [i existen]a „Ce vânturi
bogate-n acizi/ fiin]a-mi love[te [i Tu/ m` numeri printre invalizi/ [i-n ora ce
se petrecu…/ De ce supunere îmi ceri,/ când tu mereu te-ascunzi de mine?/
N-o s`-]i aduc îngenunchieri." (Stare). Astfel [i prin coborârea la elementar,
la mitologie, la arhaic se actualizeaz` ideea de ve[nicie, de absolut, de transcendental,
de medita]ie metafizic`.
În câteva din poeziile acestui volum reg`sim, la fel ca în Laud` somnului a
lui Lucian Blaga 18 reconstituirea contextului de somn ca refacere a leg`turilor
materiei cu elementele esen]iale, identific`m aceea[i mi[care a lumilor care nu
reprezint` altceva decât pream`rirea somnului. Identific`m ideea de biografie
mitologic` a eului, a[a cum reiese [i din versurile poeziei Cine sunase?: „La
ceasul clar, la ceasul pur/ cine-ndârjit ne ap`r`/ sau ne extrage din contur/
precum c`ldura dintr-o flac`r`?/ Eu m` visez zidit/ cum lumina-n zenit.", sau
în Vân`toare sub lumina galben`: „Se producea culesul/ eu eram fructul?",
dar [i în M` rog ]ie: ,,O clip` de-aici, pentru mine,/ trecând peste cre[tetu-mi
b`trân, / m` înscrie în cele ce sunt/ [i pe via]a-mi m` face st`pân-/ redându-mi
lumina dintâi/ când nu [tiam/ c` m` po]i lovi precum ahilianu c`lcâi,/ ci eram
tân`r ram/ preg`tit s`-[i lase în lume/ primele fructe bogate,/ [i s`-[i scrie pe
nume/ orele f`r` singur`tate."
Not`m faptul c` eul poetic î[i afirm` unicitatea în raport cu misterul existentului
prin procedeul nega]iei, instituind o contradic]ie în planul cunoa[terii ca
în Nu espectativei!: „Nu-i pentru mine fotoliul c`ldu]-/ mic-burgheza aromeal`;/
nu-i pentru mine a[teptarea calm`: s` v`d cine învinge.", sau în Pe firul vie]ii:
,,Acuma eu sunt contopit/ în fibrele timpului pur/ cum razele n`scând zenit,/
cum aurora în azur./ ßi uit c` moartea-n juru-mi ar`,/ [i uit c` a[ putea s` fiu/ o
molecul`-n trist` sear`/ când ceru-i înc` str`veziu/ Atâta bucurie pur`/ nu poate
fi atins`. Nu!/ ßi eu r`mân: alb` structur`/ ce-n moarte nu se petrecu.”
A[a cum am ar`tat [i mai devreme, cosmosul poetic din acest volum este
circumscris de imagini abstracte precum lumina, timpul, moartea, somnul,
elemente acvatice [i elemente celeste; în acest cosmos eul poetic apare ca
un agent poetic care î[i asociaz` lumina, prin aceast` metafor` polivalent`,
configurându-se semantic imaginea universului imagistic: „Lumina-am fost,
lumin` sunt (...)/ Visez o utopic` Rom`/ ce na[te-n clare dimine]i/ nu solda]i, ci
o dulce-arom`,/ iar clipele s-aud lovind/ în mari vitralii de argint." (Lumin`-am
fost); „Une[te-m`/ cu atomi de soare!/ Atunci când eu apun,/ s` [tiu/ c-am s`
revin: tân`r [i viu/ ca undele-n sub]iri izvoare" (Invoca]ie p`mântului), unde
totul induce ideea de zbor [i de combustie, senza]ia dezlipirii de real, tr`irea
în alte sfere, unde eul se dep`[e[te pe sine.
În poezia E singurul semn, eul poetic pare a fi exilat în propria interioritate,
pentru c` exteriorul, ca spa]iu claustrant al eului, ia aspectul de labirint,
perspectiva acumulând câteva repere spa]iale: „ßi-n constela]ia, ce-o credeai
adev`rat`,/ sunt numai cratere,/ sunt numai urme de piatr`./ Tu ]ipi [i ]ip`tul
se-ntoarce la tine,/ lovindu-te ca o panglic` de o]el;/ tu cau]i stele în locul acela-/
[i-acolo nu mai e cer!". Idee care poate fi reg`sit` [i din lectura poeziei Timp
bacovian, unde apar imagini simbolice ale rupturii de tip ontologic „Intr` în noi
o bur` ascu]it`, rece/ Ne putrezesc zâmbetele/ odat` cu crengile pomilor/ [i
se aude plânsul în materie". În aceste imagini avem creionarea dezintegr`rii
eului poetic/ textului poetic: „Oh! e atâta a[teptare,/ încât se-aude durerea