Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

extrem` a lipsei de bine, de lumin` [i de via]`: este inversul simbolului.” 6 .
Astfel, al`turarea celor doi termeni cap`t` o conota]ie negativ`, prin]ul este
captivul propriei m`[ti 7 : „sufletul acolo e prin]ul captiv-/ l`sat s` priveasc`afar`
numai la anumite ore,/ [i nu i se d` voie s` moar` definitiv,/ în schimb,
i se las` libertatea s` se autodevore.” Se remarc` c`, în Prin]ul captiv, eul
poetic, prin modul de manifestare, prin viziunea proprie asupra timpului [i al
spa]iului, ne dezv`luie profunda solitudine a propriei existen]e „eu neavând
dreptul s`-mi scald/ chipul în mângâieri... (...) agen]ii t`i - [i harnici precum
acele de sare/ (rozând cu neobosit` tenacitate-n statui)/ m` consum`-ncet,
îmi scot zborul.” Prin lectura textului observ`m c` binomul semiozic Anthropos
/vs/ Cosmos este actualizat, dar la o nou` lectur`, se relev`, [i o alt` izotopie:
Thanatos: „Frica agitându-[i plasele aspre/ [i sufletul meu intrând f`r` voie,/
[i râsul t`u r`stignind soarele-mi cald;”.
Dup` cum se poate observa, în volumul Prin]ul captiv putem vorbi de
existen]a unui microcosmos în care via]a se proiecteaz`, putem discuta de
observarea lumii dar [i de capacitatea de a crea/ a recrea. Vorbim de o lume
care reflect` lumea exterioar` prin prisma lumii interioare, dar, în acela[i timp,
[i de stabilirea unei coordon`ri cu lumea unitar`. Pornind de la ideea c` tema
nu reprezint` decât un vis al nostru proiectat în text, nu este o problem` de
con]inut, ci reprezint` o structur`, o rela]ie a lectorului cu textul, observ`m c`
textul poetic la Arthur Porumboiu manifest` un dinamism structural la toate
nivelurile, atât pe vertical`, cât [i pe orizontal`.
Universul creionat în volumul supus discu]iei este, pe de o parte, unul
care transcende realitatea, care se „desf`[oar`” între cer [i p`mânt, iar, pe
de alt` parte, este unul care vizeaz` fiin]a interioar`, fiin]` care î[i afl` dimensiunile
în cercurile concentrice suprapuse care se intersecteaz` în ontologic:
„Cineva mi-arat` oglinda/ unde forfotesc ridurile/ [i eu/ încercând s-o sparg,/
pe mine m` lovesc." (Imagini pentru vârsta a treia) [i pentru c` „Intuitiv dar
[i programatic, Arthur Porumboiu [i-a structurat obiectul poeziei în raport cu
eul aflat pe o anume treapt` biologic`, impunând o alt` stare de sensibilitate
[i metod` a discursului liric.” 8
Din acest univers, în care tr`ie[te, eul poetic ne comunic` doar ceea ce
dore[te, ne ofer` propria viziune asupra celor ce se petrec, noi având posibilitatea
de cunoa[tere obturat` „Culoarea devora alt` culoare,/ [i noi eram
pelerinii tri[ti/ având în palme/ piroanele noilor Cri[ti./ ßi numai prin pic`turile/
ce m`cinau piatra noii Golgote/ puteai s` exi[ti!". (ßi numai prin pic`turile).
O caracteristic` definitorie a liricii lui Arthur Porumboiu este c` „se define[te
ca o literatur` de problematic` complex`, expresie a întreb`rilor privind
identitatea omului, sensul existen]ei, raportul dintre via]` [i moarte, întreb`ri
ivite din st`ri de spirit variate, mergând de la disperare [i dezn`dejde la revolt`.”
9 ; spre exemplu, prin poezia Bunul paznic se caracterizeaz` soarta fiin]ei
umane, soart` care este pecetluit` de la bun început „Ce-]i trebuie ]ie zâmbet?
Mi-a zis Paznicul,/ [i l-a ras cu o foaie de glaspapir./ (...)/ Ce-]i trebuie ]ie Dragoste?/
ßi mi-a extras toate sentimentele, împr`[tiindu-le". Ceea ce observ`m
din lectura textului este faptul c` emitentul de text refuz` facilul, explicitul, în
favoarea expresiei concentrate, pe de alt` parte, utilizeaz` expresii orientate
c`tre revelarea unor adev`ruri profunde; e.g. dezumanizarea, noul „spa]iu” al
sentimentelor este astfel redat: «Duce]i-v`-n piatr`, în fier/ duce]i-v` în fântâni
de sare!». Acela[i mod de abordare al discursului îl identific`m [i în poezia
For]a nev`zut`, unde apare o „Tragic` viziune: p`rin]ii/ smul[i de-o for]` nev`zut`/
[i du[i prin canale cu pere]i de ghea]`”, îns`, not`m c` imagina]ia [i
EX PONTO NR.3, 2009
135