Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2009
130
comunic`rii, aceea[i nara]iune este spus` /ascultat` de zece ori, [i de fiecare
dat` povestitorul ocazional reu[e[te s`-[i surprind` auditoriul cu o contribu]ie
personal`, pentru c` nu nevoia de verosimil motiveaz` epicul, ci nevoia de
supranatural, de magic [i mitologic, singura în m`sur` s` func]ioneze ca liant
[i s` asigure coeziunea [i empatia ascult`tor /povestitor.
ßi, poate mai important` decât magia povestirilor, este magia locului în
care se desf`[oar` aceste povestiri. Nu mai este vorba de spa]ii închise,
construite de mâna omului, ci de vastul peisaj al malurilor Dun`rii, ostroavele,
dunele, reniile, p`durea de s`lcii fumegoase [i amenin]`toare creând adeseori
sentimentul de singur`tate [i timp care se scurge în moarte, [i îndrept`]ind
c`utarea pove[tii ca panaceu, mai ales în perioadele de mu]enie a luminii când
peste ape, în v`zduh [i în mintea oamenilor se strecoar`, insidioas`, teama
de timp mort, încremenit într-o uitare colectiv`, amorf`. În aceste condi]ii lupta
pentru p`strare a memoriei vii a faptelor [i a locurilor aminte[te de Gabriel
Garcia Marquez (în Un veac de singur`tate), numai c` se desf`[oar` prin
repetarea la nesfâr[it a mesajului oral [i nu prin scriere/citire motivat` de sentimentul
disperat al pierderii leg`turii sacre dintre semnificat [i semnificant.
În Soare topit, pe fondul unei tragedii cu implica]ii colective, asist`m la o
transformare a simbolismului thanatic: de la întuneric la lumin`, de la conota]ia
disforic` la cea foric`. G`sirea unui înecat pe malul Dun`rii reprezint`
un pretext pentru autor de a descrie efectele pe care o astfel de tragedie o
produce asupra s`tenilor. Fin observator, scriitorul noteaz` atent reac]iile
colectivit`]ii la g`sirea mortului, de la maxima încordare pân` la u[urarea
ascuns`, când li se spune c` victima nu este de-a lor. Pentru c` astfel de
tragedii se întâmpl` frecvent în acest spa]iu a ap`rut o legend` conform c`reia
sufletele îneca]ilor se strâng într-un cal alb care iese noaptea din apele
Dun`rii [i dispare odat` cu zorile. Cel care ar fi reu[it s`-l încalece ar fi ob]inut
nemurirea. Legenda func]ioneaz` ca o supap` de defulare pentru colectivitate,
dar în acela[i timp, genereaz` noi victime.
Este cazul b`iatului care pleac` s` continuie pânda tat`lui s`u [i nu se
mai întoarce. Tat`l [i v`duva ce [i-a pierdut so]ul tân`r, pe Anghel, cu o
iarn` în urm`, când s-a rupt ghea]a, vor vedea calul alb, care, surprins de
zori, elibereaz` din sine sufletele captive. Povestirea st` sub semnul unui
fantastic straniu pentru c` viziunea celor doi poate fi interpretat` ca halucina]ie
provocat` de incendiul unei p`duri, corelat cu n`v`lirea luminii aurorale, iar
în cazul femeii, [i cu durerile facerii.
Remarcam la începutul prezent`rii povestirii anularea conota]iilor disforice ale
thanatosului prin proiectarea sa ca lumin`. Viziunea ar traduce o îmblânzire
a mor]ii (conform lui Phlippe Ariés) c`ci la acest scriitor al luminii scenele cu
adev`rat negre sunt foarte rare. În prima parte a povestirii moartea se contureaz`
prin imagini disforice. Înecatul necunoscut este dus la groap` noaptea,
înainte de venirea zorilor, a[a cum precizeaz` Gilbert Durand în Structurile
antropologice ale imaginarului, peisajele nocturne sunt specifice st`rilor depresive,
iar prin cod cultural, noaptea [i moartea constituie un izomorfism. Starea
disforic` provocat` de atmosfera nocturn` este accentuat` de furtuna care le
îngreuneaz` accesul spre locul de îngropare. Apa fluviului se une[te cu apa
ploii, ca [i cum mediul acvatic ar vrea s`-[i recupereze victima. Conform lui
Gaston Bachelard (în Apa [i visele) ambele trimit la ideea de moarte, c`ci intui]ia
heraclitian` vedea moartea în revenirea apei: apa care curge este mereu
alta, murind în fiecare clip`. De asemenea, apa care cade din cer sfâr[e[te,
întotdeauna în moartea-i orizontal`. Regimul disforic se schimb` brusc, o dat`