Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

Dun`reanu creaz` o proz` care î[i trage sevele dintr-un spa]iu arhetipal, [i
anume acela al satului arhaic apar]inând spa]iului dobrogean.
La Ovidiu Dun`reanu se poate vorbi despre un topos specific, un spa]iu
al podi[ului dobrogean [i al colinelor care se învecineaz` cu Dun`rea.
Povestirile lui Ovidiu Dun`reanu îmbin` firescul [i fabulosul într-o ]es`tur`
epic` înrudit` îndeaproape cu cea a paginilor de proz` fantastic` ale lui
V.Voiculescu ori cu aceea la fel de dens` din Cartea milionarului a lui ßtefan
B`nulescu. Tehnica povestirii este impecabil`, satul dobrogean î[i desf`[oar`
existen]a într-o aparent` normalitate, respectând roata anotimpurilor, ciclicitatea
activit`]ilor domestice urmeaz` regulile unor deprinderi arhaice, îns`
de fiecare dat` apare bre[a în real – momentul de fractur` spa]io-temporal`
– care înv`luie faptele [i întâmpl`rile în mister, r`scolind str`fundurile comunit`]ii
[i redimensionând magic [i mitic profilul a[ez`rii.
Parcurgând volumul Întâmpl`ri din Anul ßarpelui (2003) observ`m, dup`
opinia criticului Nicolae Rotund c`: Exist` un tipic al povestiri, o schem` care
func]ioneaz` aproape identic: apare un moment de acalmie, protagonistul r`mâne
singur, intervine fie anticiparea, fie regresiunea sau chiar amândou`, ambele
tipuri instalându-se de fapt în prezent.
O lectur` a celor unsprezece povestiri ale volumului ne faciliteaz` identificarea
a dou` motive ce se repet` cu insisten]`: cel al luminii [i cel al nemuririi.
Prezen]a luminii în povestirile autorului a fost semnalat` înc` de la debutul
editorial, Ion Cristoiu considerând c` aceasta reprezint` unul dintre elementele
ce confer` specificitatea prozelor sale. Acesta leag` existen]a luminii de influen]a
spa]iului dobrogean [i, pe lâng` aceasta, este vorba despre o intui]ie
profund` a scriitorului legat` de faptul c` lumina, prin ineditul s`u ca form`
a materiei ce scap` tactilit`]ii, în continu` mi[care, este propice pentru a
constitui fundalul unor întâmpl`ri stranii. În povestirile sale, ceea ce iese din
obi[nuit este semnalat printr-un halou de lumin`.
Posibilitatea nemuririi – o alt` metafor` obsedant` – se afl` ascuns` într-un
cal, pe un vapor cu zbaturi, într-o gr`din` sau pe o insul`. Omul însu[i î[i poate
crea paradisuri care s`-l revitalizeze sau, cel pu]in s`-l scape de angoasa mor]ii
[i în egal` m`sur` are nevoie de legende [i de locuri magice prin frumuse]e,
pentru a nu c`dea sub teroarea obsesiei provocate de timpul devorator.
Ovidiu Dun`reanu construie[te un spa]iu poetic în care moartea este
v`zut` ca un zbor printre p`s`ri ce amintesc de lebedele lui Andersen (în
Uluirea) iar dragostea are magia pe care doar V.Voiculescu în Lostri]a a mai
îmbr`cat-o în aur` de mit, de via]` [i de moarte. Adolescentul îndr`gostit de
o himer`, prins f`r` speran]` în mla[tina perfid` [i necru]`toare î[i a[teapt`
miracolul [i chiar are parte de el, numai c` în momentul când acesta se produce,
personajul este incapabil s`-l mai con[tientizeze, astfel c` apare martorul,
cel care va înregistra [i va transmite colectivit`]ii întreaga poveste.
S`tenii au deprinderea de a p`stra [i de a transmite pove[tile comunit`]ii,
majoritatea îmbinând fantasticul [i realul. Descrierea unor banale fapte cotidiene
(lupta cu ploile, cu seceta, etc.) este întotdeauna urmat` de apari]ia
elementului supranatural (pe[toaice n`zdr`vane cu cercel de aur în ureche
care determin` scene de hipnoz` colectiv`, [erpi care iau chip de om, lunatece
care danseaz` prin locuri tainice, aruncând s`mân]a rodului, vaporul nev`zut).
Aceste întâmpl`ri [i pove[ti, la p`strarea [i transmiterea c`rora particip` to]i
membrii colectivit`]ii, amintesc de Hanu Ancu]ei mai ales prin pl`cerea, bucuria
[i ritualul euharistic al împ`rt`[irii cuvântului. Exist` o adev`rat` obsesie a
EX PONTO NR.3, 2009
129