Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2009
118
Ref`când itinerariul unei excursii din iunie 1931 prin ]ar`, î[i aminte[te de
un episod petrecut în Constan]a, unde [i-au cump`rat fesuri [i prin satele
urm`toare „lumea scuipa dup` noi zicând: «De unde dracu au n`v`lit atâ]ia
turci…»”. Spre finalul rememor`rii episodului, noteaz`: „Acestea le-am scris
acum [aizeci de ani (consemnate în carne]ele, p`strându-[i, a[adar, intact`
autenticitatea, n.n.)… Sigur c` azi a[ scrie altfel.”
Cei dintâi înv`]`tori, „primii înv`]`tori confesionali”, erau chiar preo]ii ortodoc[i,
ridica]i din rândul ]`ranilor b`[tina[i. De numele unora dintre ei sunt
legate adev`rate legende. Un anume Popa Ian`[ Tânc` ad`postea în biserica
din Maleia caii pe care îi furau haiducii, prietenii s`i. Dup` ce le întorceau
potcoavele îi trimiteau noaptea, când era bezna mai mare, peste mun]i, în
Gorj, la rudele popii, unde veneau amatorii din localit`]ile învecinate. Dup` o
inscrip]ie pe un pietroi dezgropat în Maleia cu vreo patru decenii în urm`, Popa
Ian`[ Tânc` ar fi murit în 1879. Se mai zvonea c` haiduci din zona Petrilei
aveau bune rela]ii, de colaborare, cu Iancu Jianu. Trebuie s` recunoa[tem
c` asemenea ve[ti, îndeosebi pop` gazd` de ho]i de cai chiar în s`la[ul lui
Dumnezeu sunt fabuloase. N-ar fi de mirare ca I.L. Caragiale, care a publicat
în 1898 nuvela În vreme de r`zboi s` se fi inspirat tocmai din aceste legende.
Un coborâtor din neamul Mo[ic a fost popa Ion, care „a intrat în legend` cu
numele de «Popa Preda»”, b`rbat frumos, „talentat la cântare, la beutur`, la
batjocuri [i la b`t`i”. Mergea înso]it de un frate, cânt`re], [i în situa]ii dificile
se dovedeau ambii buni mânuitori de „boat`”.
Pentru preotul Traian Mo[ic toposul petro[enean este soclul pe care
sunt în`l]ate legendele [i miturile, cele mai multe pornite din obiceiuri, din
întâmpl`ri, ca [i din imagina]ia oamenilor. Unele au rezistat eroziunii vremii,
altele au fost îngropate sub priva]iunile istoriei, îndeosebi ale for]atului proces
de urbanizare. Desigur c` unele pot avea un caracter generalizator, sunt în
afara unui anume cronotop, sunt altele marcate de semne ce ]in de specificul
zonei. Am în vedere obiceiurile legate de via]a ortodox`, de muncile câmpului,
de activitatea economic` [i social`, de momentele sempiterne existen]iale,
eresurile, strig`turile [i zicalele cu finalitate moral` [i moralizatoare [.a.
Pentru ca s` nu fie uitate, autorul le aminte[te, le nareaz`, le analizeaz`, le
decodific`, c`ci mai nimerit decât preotul ori înv`]`torul cine ar fi pentru o
asemenea lucrare? Om citit, dotat cu sim]ul echilibrului, bun povestitor [tie s`
selecteze ce e specific zonei, s` le transmit` p`strând esen]ialul în descriere,
sensul adânc dar [i f`cându-le agreabile, improvizând el însu[i [i îmbog`]ind
zestrea spiritual` a zonei. Dintre evenimentele popula]iei din Lonea „b`tutul
dobei” se bucura de aten]ie deosebit`, fiindc` se f`ceau anun]uri importante.
(Doba se b`tea în locurile cu audi]ie bun`). Doba[ii erau slujba[i ai prim`riei,
aveau, a[adar, prestigiu. Cei mai mul]i erau localnici, cuno[teau nout`]ile [i
mascat difuzau picanteriile. Când se anun]` c` la cinematograf va rula un film
cu Greta Garbo, cel care face difuzarea împlete[te realitatea spectacolului
cu aceea a locului, de unde rezult` un mesaj ce stârne[te ilaritatea tuturor
ascult`torilor: „Ast`-sear` [i mâine sear` (ruleaz`) se reguleaz` Veta lui
Barubu… Pre]urile în fa]` 2 lei, înapoi 3 lei, în picioare 1 leu.” Efectul este
asigurat, umorul consolideaz` buna dispozi]ie general`. Nu-i de mirare c`
oamenii au solicitat „s`-l mai trimit` pe Dan Tirc cu doba”. Sunt prezentate
amplu obiceiuri de la na[tere, nunt`, moarte. Pentru cei din alte p`r]i, unele
obiceiuri legate de moarte par un veritabil spectacol clovneresc, când actorul
este chiar mortul manipulat cu sfori ca un manechin. Ne[tiind adev`rul, lumea
se sperie, se face îmbulzeal`, apar pove[tile despre strigoi, fapte incredibile