Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

Condamnându-l pe Lerian, personajul tr`ie[te o experien]` a frumosului [i
face gesturile pe care le presupune contemplarea unui obiect artistic. Ceva
mai târziu, Ciprian încearc` o satisfac]ie similar` în fa]a unei replici care î[i
proiecteaz` efectul, asemeni unui act estetic, prin des`vâr[ire: „aruncase
cuvântul ce avea s`-[i des`vâr[easc` opera obscur` [i înd`r`tnic`” 48 .
*
EX PONTO NR.3, 2009
112
Într-un studiu mai vechi asupra romanelor lovinesciene 49 care comenta [i
cele dou` texte din anii '20, Lulù [i Comedia dragostei, Ioan Holban propunea
conceptul de „fatalitate literar`” pentru a descrie comportamentele determinate
de expresii livre[ti consacrate. Lulu, c`reia i se spune „Vener`”, ori „p`pu[` de
Nürenberg”, ori „Fecioar` în a[teptarea Bunei-Vestiri”, ac]ioneaz` în func]ie
de cli[eele care o calific`. Manipulat` de simple vorbe, ea asum` conduita
unei femei fatale ori, dimpotriv`, î[i reg`se[te inocen]a. Sub puterea memoriei
literare, personajul î[i adapteaz` comportamentul [i î[i modeleaz` natura. Se
poate spune despre aceste relicve culturale c` induc o necesitate în raport
cu conduita eroilor; ele creeaz` o obliga]ie de adecvare, o nevoie irepresibil`
de transpunere a prescrip]iei verbale. „Fatalitatea literar`” descrie caracterul
inevitabil al literaturii în destinul personajelor lovinesciene 50 . Cu aceast`
semnifica]ie, conceptul se aplic` tuturor romanelor pe care criticul le-a scris
între 1920 [i 1937, adic` [i textelor din ciclul Bizu (1932-1937), [i celor din
ciclul eminescian (1934-1935).
Conceptul suport` îns` [i o interpretare semantic` mai restrâns`, a c`rei
valoare se limiteaz` la romanul din 1920 [i la variantele sale. Fatalitatea nu
conoteaz` doar inevitabilul, ci, prin sensul de baz`, denoteaz` interven]ia divin`.
Jucând pe acest dublu sens, putem spune c` în Lulù, nu e vorba numai
de inevitabil, ci [i de supranatural. Predeterminarea livresc` a ac]iunilor [i
caracterelor se înscrie în roman ca parte a unui scenariu mistic, ca expresie
a unei predestin`ri tragice. În esen]`, o asemenea deplasare a „fatalit`]ii
literare” nu schimb` mecanismul de proiec]ie a cli[eului în existen]a personajelor.
Andrei Lerian e terorizat de replica lui Còlea, „nu mai sunt tineri”,
tot a[a cum Lulu e provocat` de apelativul „Vener`”. Singura diferen]` ]ine
de felul în care e perceput` autoritatea cli[eului. Existen]a unui „cor” care
s` asume la unison condamnarea lui Andrei Lerian confer` o justificare a
influen]ei pe care cuvintele o au asupra personajului. Inspirate de o ordine
divin` [i consacrate prin rostire colectiv`, enun]urile corului reprezint`, în
cadrul conven]iei tragice angajate de Lulù, o prescrip]ie implacabil` a sor]ii
eroului. Sursa cuvintelor, evocând o realitate mistic` [i un consens comunitar,
le asigur` puteri absolute asupra lui Andrei Lerian [i explic`, f`r` rest, teama
pe care acesta o resimte. De aceea[i natur` e teroarea pe care o tr`ie[te
difuz Oedip ascultând vorbele oracolului „î]i vei ucide tat`l [i te vei c`s`tori cu
mama ta”. Eroul [tie c`, odat` rostite, cuvintele ac]ioneaz` asupra destinului
s`u ca un agent al dezagreg`rii; eficacitatea nociv` a cuvintelor face parte
din ]es`tura de legi care îi guverneaz` universul. Tragedia creeaz` un spa]iu
în care cuvintele influen]eaz` destinul personajelor, tot a[a cum constituie o
lume a eroilor excep]ionali sau a deznod`mântului catastrofic. For]a verbal`
prescriptiv` st` înscris` în conven]ia poetic` a universului tragic ca o condi]ie
a desf`[ur`rii specifice a mimesisului.
Angajând cadrele tragediei în Lulù, Lovinescu a implicat o justificare tare
a „fatalit`]ii literare”; prin compara]ie, romanele ulterioare vor ilustra for]a cu-