Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

„Avea dreptate cneazul când spunea c` nu mai sunt tineri!” 44 . Dar, mai ales,
[i înaintea celor doi, reproduce aceste cuvinte Maestrul Ciprian, dup` ce a
invocat tragedia lui Euripide, fiindc` r`spunsul corului întârzie în continuare:
„ßi cum nici de data aceasta nu-i r`spunse nimeni, exclam`, r`sucindu-se pe
tocuri: « îmi vine s` repet [i eu vorba memorabil` a Cneazului: nu mai sunt
femei! nu mai sunt femei!... »” 45 .
*
Insisten]a asupra calit`]ii memorabile a replicii lui Còlea circumscrie, în
mod explicit, o dimensiune estetic`. Nu se re]in ca „memorabile” decât expresiile
structurate simetric, în care se insinueaz` un raport (opozi]ie, analogie,
gradua]ie etc.) între no]iuni. Memorabil e, de aceea, un proverb ori un refren.
Nu avem de-a face, a[adar, cu simpla repeti]ie a unei sintagme, ci cu percep]ia
unei calit`]i formale. Ciprian care repet` vorba Cneazului vibreaz` de
fapt la alc`tuirea ei muzical`. Ceea ce compune el („nu mai sunt femei”) e o
varia]ie pe melodia sintagmei originale. În acela[i fel reac]ioneaz` Artemiza
care ritmeaz` în ison „nu mai sunt fete”. În „nu mai sunt tineri” personajele
nu resimt atât precizia unui mesaj, cât linia muzical` a unui cli[eu. Undeva,
Lulu expliciteaz` recunoa[terea unei structuri verbale fixe. Lui Còlea, care se
tânguie „nu mai sunt tineri”, ea îi r`spunde: „-Ah! Cneazule, unde-s vremurile
de atunci!” 46 . Trimitere transparent` la Ballade des dames du temps jadis,
replica lui Lulu traduce practic versul celebru où sont les neiges d'antan….
De altfel, Andrei Lerian nu rateaz` referin]a livresc` [i o plaseaz` pe Lulu în
cadrul poemului lui Villon: „cine-i doamna care regret` trecutul?” îl întreab`
el pe Ciprian.
Asocierea pe care o face Lulu e revelatorie: nu mai sunt… este de fapt
un unde sunt… Lovinescu face varia]iuni pe marginea unui topos medieval
ilustru. Ubi sunt e ultima mare figur` care în tradi]ia european` are puterea
de circula]ie a topoilor antici. Observa]ia e interesant` în m`sura în care introduce
o justificare suplimentar` pentru recuren]a excep]ional` a replicii lui
Còlea. Privit astfel, oricât ar p`rea de neverosimil, „nu mai sunt tineri” este
un leitmotiv care trece dintr-o gur` în alta prin for]a tradi]iei poetice. Còlea,
Ciprian, Artemiza, Diomò î[i transmit unul altuia un motiv liric înainte de a-[i
transmite o idee.
Trebuie s` remarc`m complexitatea sintagmei construite de Lovinescu.
Ea nu se poate descrie într-un cadru unic: din punctul de vedere al temei, „nu
mai sunt tineri” indic` orizontul instinctualit`]ii, denumind o nostalgie a virilit`]ii;
din perspectiva valorii sale comunitare, expresia are voca]ie etic` – prescrie [i
condamn` –, împrumutând caracterul imperativ al legii morale; în sfâr[it, din
unghiul circula]iei sale, sintagma se propag` în baza unui resort estetic, datorit`
naturii sale de cli[eu. Aceast` împletire de valori devine esen]ial` pentru
func]ionarea universului fictiv lovinescian. Legea moral`, cea care justific`
drama lui Andrei Lerian [i sacrificiul s`u tragic, reclam` suportul cli[eului. Între
actul de justi]ie atribuit corului [i calitatea estetic` a replicii sale se stabile[te
o rela]ie subteran`, dar solid` [i constant`. Prescrip]ia, interdic]ia, puni]ia
– specifice ac]iunii morale pe care o asum` „corul” – se execut` printr-un
gest artistic [i au drept rezultat o „oper`”. Astfel, dup` ce pronun]` sintagma
de condamnare a lui Lerian, „nu mai sunt tineri”, Còlea se retrage la o parte,
pentru a „privi împ`cat opera cuvântului sonor” 47 ; împ`carea corespunde,
evident, nu actului de justi]ie, ci transferului s`u în planul realit`]ilor estetice.
EX PONTO NR.3, 2009
111