Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2009
104
se preteaz`, totu[i, mai degrab` unei trat`ri dramatice; chiar structura personajului,
dionisiac [i lipsit de interioritate, rezumat prin ac]iuni, nu prin tr`iri, e
mai u[or de ilustrat pe scen` decât prin povestire. Nu se sim]ea Lovinescu în
stare s` scrie o pies` de teatru? S` fi fost înc` vie amintirea e[ecului „dramei
în trei acte” 11 cu care debutase în 1906? Cred mai degrab` c` e vorba de un
proiect de absorb]ie a dramaticului în roman: pagina de gard` a Vie]ii duble
avertizeaz` c` Aripa mor]ii – titlul din 1913 al romanului care se adaug` aici
la Lulù – a fost înlocuit prin Comedia dragostei. Via]a dubl` urma deci s`
se constituie din alipirea unui roman-comedie cu un roman-tragedie. Sigur
îns` c` o asemenea constatare nu clarific` semnifica]ia intersec]iei dintre
cele dou` forme literare. Încerca Lovinescu s` narativizeze o dram` sau s`
dramatizeze un roman?
*
În acela[i interviu acordat Rampei la montarea piesei, Hortensia Papadat-Bengescu
î[i revendica punerea în scen` a romanului lovinescian, îns`
numai par]ial: „Am schi]at un plan complet, pe care l-am revizuit replic` cu
replic`, cu domnul Lovinescu. Domnia-sa are partea creatoare, iar partea
dramatic` îmi revine mie pe jum`tate”. Declara]ia e interesant` nu prin ceea
ce spune, ci prin ceea ce subîn]elege. Hortensia Papadat-Bengescu atribuie
implicit romanului lovinescian „jum`tate” din dramatizare. Altfel spus, materia
epic` din Lulù avea deja calit`]i teatrale pe care piesa nu face decât s` le
exploateze. Într-un soi de intertextualitate generic`, drama î[i trage din roman
propria teatralitate. Inedit` e aici filia]ia care origineaz` o form` în interiorul
altei forme, codificând „jum`tate” din partea dramatic` a unei piese de teatru
în interiorul unui roman. Ea presupune o lectur` a lui Lulù orientat` contra
romanescului [i, în acela[i timp, palimpsestic`. Citit de Hortensia Papadat-
Bengescu, romanul lui Lovinescu reveleaz` deja piesa de teatru, ca text sub
text, ca o dram` ascuns` de un roman. Din acest palimpsest generic, vom
încerca s` degaj`m prezen]a teatralit`]ii, parcurgând în sens invers traseul
Hortensiei Papadat-Bengescu. C`utând, de data asta, în dram` urmele romanului,
vom reface lectura contra-romanesc` a lui Lulù.
În mod vizibil, ceea ce trece din roman în piesa de teatru sunt decorurile.
În pies`, scena primului act situeaz`, dup` tradi]ia teatrului clasic, un cadru
de reuniune public`: „salonul de lectur` într-un cazino balnear de ora[ provincial.
Mobilier banal. Mese, scaune, canapele, a[ezate în partea din fund a
scenei pentru necesit`]ile ac]iunii [i în fa]` spre stânga. O u[` în stânga-fund
spre vestibulul presupus. Dou` u[i pe l`turi în dreapta, deschise pe dou` s`li
de jocuri [i dans” 12 . Tipul de spa]iu, ca [i specific`rile lui (provincial, festiv,
estival), au fost împrumutate direct din roman. Hortensia Papadat-Bengescu
a putut s` g`seasc` în Lulù nu numai sugestia unui spa]iu, ci [i modul lui de
utilizare. Lovinescu noteaz` cu aten]ie de scenograf pozi]ionarea înc`perilor,
direc]ia de acces (din sala de lectur` se trece în sala de dans [i în sala de
joc) [i dispunerea u[ilor; adic` exact de cât avem nevoie pentru a urm`ri
situarea personajelor [i dinamica lor. Pentru c` lipse[te din acest roman o
veritabil` descriere de interior. Decorul se justific` strict, cum spune Hortensia
Papadat-Bengescu, prin „necesit`]ile ac]iunii”. Lovinescu manifest` zgârcenia
regizorului, care nu face risip` de decoruri [i, în nici un caz, nu are libertatea
de a dispune de suprafe]e largi [i variate. Spa]iile sunt delimitate func]ional,
ca s` izoleze grupurile, [i sunt prev`zute cu u[i care s` asigure evacuarea