Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

Hipotextul valorific` implica]ia evident`, conform` repertoriului tematic
[i stilistic al autorului respectiv, ignorând fidelitatea fa]` de coeren]a intern` a
textului imitat. Tributul mimotextelor - oferit ca aderen]` admirativ` [i imitativ`
la un idiolect matein reconstruit prin raportare la întreaga oper` - se manifest`
astfel ca suprafa]` textual` ce acumuleaz` programatic m`rci ale asem`n`rii.
Prin concentrare sau multiplicare, ele încearc` s` restituie paradoxal caracterul
singular al scriiturii, tocmai prin identificarea unei matrice a imita]iei ce poate
fi apoi utilizat` infinit, având ca efecte dezv`luirea stereotipiei necesare, dar
[i a celei excedentare a hipotextului. Dincolo de interpretarea eliberat` de
distan]a analitic` [i de terminologia caduc`, pasti[a mai implic` – prin destr`marea
experimental` a ]es`turii textuale – [i reversul vervei admirative
– un fel de preambul al re-lecturii critice.
1
Gérard Genette, Palimpsests.Literature in the Second Degree, translated by
Channa Newman and Claude Doubinsky, University of Nebraska Press, 1997,p. 83.
2
În sensul atribuit de Laurent Jenny termenului , ca „proces estetico-semantic”,
în „Rostirea singularã”, trad. de Ioana Bot, Bucure[ti, Univers, 1999, p.10.
3
Bayard, Pierre, Cum se amelioreazã operele ratate?, trad. de Nicolae Bârna,
ßerban Foar]ã, Bucure[ti, Art, 2008.
4
Genette, op. cit., p.174.
5
În articolul lui Radu Albala , „Înrudiri [i izvoare” din „România literarã”, anul XIII,
nr. 7, februarie 1980, p. 8, apare o notã care aratã c` autorul a luat cuno[tin]ã de apari]ia
unui articol în „Sãptãmâna culturalã a Capitalei” din 8 februarie, nr. 479, 1980 [i e
nevoit sã precizeze cã „Paginile pe care le-am publicat în Via]a româneascã nr. 1/1966
nu sunt, a[adar… o contribu]ie de istorie literar` (care ar fi impus, evident, citarea
izvorului, indicarea depozitului, dacã nu [i o eventualã facsimilare a textului autograf
etc., mã rog, tot dichisul datorat unei „inedite”), ci, vai, pentru o datã, o operã proprie
de fic]iune – a[a cum de altfel rezultã cu limpezime, atât din titlul materialului, cât [i
din nota de subsol de la finele sãu. Mã grãbesc sã fac aceastã precizare nu pentru a-i
apãra pe Th.Vârgolici, O.Cotru[, Al.George [i al]i confra]i de mustrarea, în spe]ã nulã
[i neavenitã, pe care le-o face Dan Ciachir cã au nesocotit, în exegezele lor, acest…
atât de autentic (cum însu[i domnia sa o demonstreazã, cu mijloacele analizei literare)
text matein, ci pentru ca nu cumva, înmul]indu-se vremea, sã cadã victimã aceleia[i
confuzii – de altminteri mãgulitoare pentru valoarea cucernicei mele pasti[e – [i al]i
cercetãtori înzestra]i cu tot atâta sagacitate [i acribie criticã, proliferându-se astfel cine
[tie ce nouã, interminabilã [i insolubilã enigmã de paternitate literarã în jurul vreunui
absurd «apocrif» al ve[nic neasemuitului Mateiu Ion Caragiale”.
6
Mateiu I.Caragiale, Sub pecetea tainei, având în completare continuãrile scrise
de Eugen Bãlan, Sub pecetea tainei (urmare, scrisã dupã moartea so]iei lui Gogu
Nicolau) [i Radu Albala, „În deal, pe Militari”, edi]ie conceputã [i îngrijitã de Marian
Papahagi, cu o prefa]ã de Nicolae Manolescu [i o postfa]ã de Ion Vartic, Cluj-Napoca,
Echinoc]iu, 1994.
7
Alexandru George, Mateiu I.Caragiale, Bucure[ti, Minerva, 1981, p. 155.
8
Dislocarea atributului [i func]ionarea acestuia ca element predicativ suplimentar
presupune la Mateiu I.Caragiale [i plasarea lui între virgule. Este semnificativ astfel
cã, folosirea tehnicii filogeniei arborescente în compararea cu textul lui Albala a luat în
EX PONTO NR.3, 2009
101