Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2009
100
mentul în care poli]istul Hartman se preg`tea s` ac]ioneze, fapt ce implic`,
în contextul identific`rii acesteia cu Domni]a, anterioritatea întâmpl`rilor în
raport cu episodul Lena Ceptureanu [i deci faptul c` personajul nu s-ar mai fi
reg`sit într-o continuare a textului. Barbu Cioculescu atr`sese de altfel aten]ia,
într-un articol din 1994 14 , c` „personajele sunt fiecare încastrate în episodul lor,
deci nu au dubl`-tripl` folosin]`” [i c` „nimic nu îndrept`]e[te suprapunerea
femeia cu chip de pisic` - regina” din cauza mor]ii celei din urm`.
Am considerat 15 c` textul lui Albala [i cel al lui Alexandru George ac]ioneaz`
astfel compensatoriu în raport cu fantasma uciderii personajului feminin
[i c`, dincolo de „regina” moart` mai r`mâne problema figurii Domni]ei.
Aceasta din urm` [i-a dezv`luit apartenen]a la re]eaua de metafore obsedante
din „Pajere”, ciclu în care parcurge o serie de transform`ri ajungând pân` la
statutul unei „umbre” sortite ulterior suprim`rii. Faptul c` suprimarea apare de
fiecare dat` în contextul unei conflictualit`]i insurmontabile între devitalizare [i
impulsivitate a permis observa]ia c`, reluarea figurii în „Sub pecetea tainei” se
integreaz` unui proiect creator marcat de regresiune [i de ascetism, profund
amenin]ate în plan existen]ial de solicit`rile pulsiunilor amoroase, consemnate
în „Jurnal”. A[a-zisa nefinalizare a textului ar reprezenta astfel o consecvent`
anihilare a figurii nelini[titoare, strategie uzitat` în trecut, care revine în actualitate
gra]ie unei terapii aflate sub semnul lui „L’ aera nova”.
Textul lui Albala concentreaz` aceast` feminizare a tainei, acumulând
tr`s`turile semantice a dou` personaje în figura Tinc`i, cea care o viziteaz`
deghizat` pe Lena Ceptureanu al`turi de Nazone, cea suspectat` de mai
multe crime, asociat` cu „apuc`turile al`turi de fire” [i devenit` obiect erotic
pentru Rache. Zona de nedeterminare a celor dou` personaje mateine (Domni]a
[i regina) e astfel redus` la una a inaccesibilit`]ii for]ate, generate de
hot`rârea lui Rache de a evita confruntarea cu certitudinea. Rela]ia acestuia
cu Domni]a, sugerat` la Mateiu I.Caragiale doar de gestul plas`rii fotografiei
în buzunarul din dreptul inimii, devine la Albala act erotic consumat [i dezv`luire
a identit`]ii Tinc`i, dup` balul de la Palatul Sutzu. Vestea c`lug`ririi
Tinc`i este urmat` în final de citarea ultimului paragraf al textului lui Mateiu
I. Caragiale, paragraf care ar trebui s` capete astfel semnifica]iile refuzate
de hipotext. çns` prin [tergerea gradat` a golurilor [i prin consolidarea unor
rela]ii explicative, închiderea textului devine inevitabil`, iar paragraful final un
complement inutil.
Aceast` emancipare a hipertextului tinde s` anuleze func]ionarea sa ca
pasti[` îndatorat` modelului, devenind un text concurent, marcat de anxietatea
influen]ei dar [i de limit`rile epigonismului asumat.
Spre deosebire de Radu Albala, care mizeaz` pe concentrare, Alexandru
George ramific` nara]iunea [i multiplic` personajele, încercând s` reproduc`
structura textului matein. Mielu[ic` [i baronul Flaimuc, personaje numite în
hipotext, sunt construite în hipertext ca adjuvan]i ai lui Rache în \ncercarea
de a dezlega misterul Domni]ei, devenit` prietena Lenei Ceptureanu. De[i
textul matein sugereaz` ata[amentul lui Rache fa]` de aceasta, la Alexandru
George baronul e b`nuit de o veche leg`tur` sentimental` cu domni]a, leg`tur`
ce devine cauza mor]ii ei (sau doar a înscen`rii acesteia). Încastrarea în
aceast` nara]iune a istorisirii despre Gârbea haiducul [i r`zbunarea femeii
iubite permite reluarea la nivel tematic a tainei feminine, asociate la cei doi
pasti[ori cu actul uciderii, de[i în textul lui Mateiu I.Caragiale aceast` rela]ie
nu func]ioneaz` decât în cazul „reginei”, personaj suprimat înainte de a evolua
în prezentul nara]iunii.