Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

unei scriituri, poate ap`rea [i ca nevoie de men]inere a imaginii admirate în
limitele unei construc]ii prestabilite, a unei definitiv`ri conotate ca gratifiante.
Deseori, fidelitatea fa]` de hypotext e subminat` de tenta]ia completitudinii,
a umplerii compulsive a golurilor, a amelior`rii operei ratate.
Formula amelior`rii îi apar]ine lui Pierre Bayard 3 [i se potrive[te analizei
de fa]` în m`sura în care raportarea la „Sub pecetea tainei” ca text neterminat
a venit din dou` direc]ii : cea a afirma]iei lui Mateiu I. Caragiale din „Jurnal”
(„Pentru nimic în lume nu m-a[ încumeta s` scriu un text de literatur`, oricât
de sub]ire ar fi, f`r` a avea asigurat, cuvânt cu cuvânt, sfâr[itul”) [i cea a
presiunii covâr[itoare a modelului instaurate de romanul „Craii de Curtea
Veche”. Autorul ofer` de altfel paragraful final al textului iar „Sub pecetea
tainei” împ`rt`[e[te cu idiolectul „Crailor …” elemente situate mai frecvent
la nivel sintactic, semnalând astfel o schimbare de conven]ie care transform`
compara]ia celor dou` texte într-una nefructuoas`. Neacceptarea ideii c` incompletitudinea
operei poate constitui chiar adev`rul 4 acesteia poate genera,
impulsionat` de men]ionatele prejudec`]i ale recept`rii, necesitatea unei masc`ri
a imperfec]iunilor, ce nu poate c`dea decât în sarcina mateinilor valida]i
în interiorul câmpului cultural.
Radu Albala public` în „Via]a româneasc`”, nr. 1, din ianuarie 1966
„«Ultimul capitol» din «Sub pecetea tainei»”, al`turi de articolele lui Ion B`lu
[i M. Petroveanu, aflate sub semnul împlinirii a treizeci de ani de la moartea
lui Mateiu I.Caragiale. Textul e receptat de un publicist 5 ca „o contribu]ie de
istorie literar`”, o continuare inedit` [i autentic`, tocmai datorit` faptului c`
aceasta cumuleaz` mai multe m`rci ale idiolectului matein decât o face opera
considerat` neterminat`. Paradoxal, „cucernica pasti[`”- cum o nume[te
Albala- tinde s` deconspire inconsecven]a hipotextului în raport cu propria
poetic`.
Reluat în volumul din 1994 6 , hipertextul lui Albala î[i adaug` o încercare
de foraj al tainei apar]inând lui Eugen B`lan, care sub pretextul unui concurs
ini]iat de o emisiune televizat`, resusciteaz` universul diegetic al primei povestiri.
Nereu[ind s` produc` decât sporadic indici ai imita]iei, discreditând
naratorul-personaj Rache pentru a impune o alt` versiune a evenimentelor,
textul lui B`lan evit` atât parodia cât [i pasti[a, situându-se în sfera exerci]iilor
narative care penduleaz` în arbitrar [i devitalizare, în proximitatea unui
model declarat.
Considerând „Sub pecetea tainei” „ nivelul cel mai terestru, cel mai plat al
prozei mateine” 7 , Alexandru George se autointituleaz` „urma[” lipsit de tenta]ia
polemicii, a rescrierii autopropulsatoare, atras mai degrab` de închiderea
paradoxal` a textului printr-o încercare de dezlegare a misterului (printr-un alt
text). Faptul c` refuz` „fantezia” (la care apeleaz` al]i continuatori, probabil
Albala) [i dore[te s` p`streze „toate datele factuale [i persoanele pomenite”
ar trebui s`-l situeze pe autor în seria continuatorilor ata[a]i inten]iilor operei.
Anteceden]a judec`]ii critice în raport cu mimotextul (care include [i el un
demers interpretativ) implic` dep`[irea distan]ei analitice (asumat` în studiul
critic) prin producerea unei scriituri aflate în rezonan]` cu cea matein`.
Îns` prejudecata planeit`]ii (rezultat` tot din compara]ia cu romanul „Craii de
Curtea-Veche”) îl determin` pe pasti[or s` evite constantele idiolectului la
nivel stilistic [i s` focalizeze succesiunea evenimen]ial`, cu p`strarea tehnicii
digresive. De[i preia la nivel lexical din vocabularul Crailor…, („policandre”,
„osebit`”, „urma[` a Evei”, ‚evlavie”), autorul o face doar pentru a-[i asigura
EX PONTO NR.3, 2009
97