Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2009
94
albe din Balcani », tradus în 27 de limbi, conferen]iase în Germania [i Austria, prezent
la mitingurile de la « Wagram » [i « Salle de Société Savantes ». (vezi [i Alexandru
Talex, Panait Istrati, ed. Vremea, Bucure[ti, 1944.) Acesta uitã sã precizeze o serie
de alte distinc]ii care nu conveneau în momentul respectiv.
9
Interesat, acest club legionar î[i afirmase diziden]a [i o pozi]ie separatã în cadrul
mi[cãrii legionare. Poate cã tocmai acest statut marginal, dizident, al grupãrii l-a atras
pe Istrati. În cele din urmã, la rândul sãu era un proscris printre ai sãi, privit cu mefien]ã
deopotrivã de fo[ti amici [i inamici.
10
Mircea Iorgulescu mai precizeazã cã articolul fusese ini]ial destinat publica]iei
pariziene de dreapta Gringoire, fãrã a mai fi trimis. De asemenea, trebuie men]ionat
dosarul bine pus la punct pe care criticul îl face privitor la contribu]ia lui Panait Istrati
la Cruciada românismului [i la situarea acestui ziar în contextul publicistic românesc
al timpului. Acest viraj spre dreapta, extrema dreaptã, acolo unde Istrati mai gãse[te
poate o tribunã, dat fiind divor]ul sãu de U.R.S.S., nu poate decât sã probeze ironia
sor]ii. Scriitorul urmezã traseul clasic al reformulãrii adeziunilor într-un context nou,
traseu pe care-l vor urma mul]i intelectuali români dupã 1944, reciclându-se cu succes.
Un exemplu în acest sens, este chiar Alexandru Talex, redactorul-[ef, dar [i primul
traducãtor al Spovedaniei pentru învin[i în România de dupã revolu]ia din decembrie,
ca [i primul ei traducãtor, P. Ioanid, de fapt, Ion Pas, devenit Ministru al Culturii în primii
ani de instalare a regimului sovietic, sau chiar a generalului Nicolae Rãdescu, omul
din umbrã, anticomunist care ar fi finan]at revista, devenit prim-ministru al României
între 6 decembrie 1944 [i 28 februarie 1945. (vezi în acest sens articolul lui Mircea
Iorgulescu, „Cruciada Românismului [i Panait Istrati”, în Celãlalt Istrati, p.255-271).
Chiar dacã Panait Istrati rãmâne [i în acest context un free lancer, nu poate evita
ulterioara asimilare abuzivã la o direc]ie cu care nu avea în mod real afinitã]i. Dar de
cele mai multe ori prejudecata, Spune-mi unde scrii ca sã-]i spun cine e[ti, func]ioneazã.
Cartea mai cuprinde [i un studiu interesant privind recuperarea lui Istrati de
cãtre regimul comunist, de fapt o instrumentalizare propagandisticã a cazului Istrati cu
sprijinul aparatului de partid. Mircea Iorgulescu face o analizã interesantã a acestui caz,
în Afacerea «Dosarul de la Siguran]ã al lui Panait Istrati” (p.245-254), arãtând în ce
mãsurã Al. Oprea constituie instrumentul unei manipulãri, printr-o selec]ie comandatã
a documentelor privind supravegherea lui Panait Istrati de cãtre Siguran]ã, evitând
pozi]ia tran[antã a autorului cu privire la bol[evism [i Uniunea Sovieticã, dupã vizita
efectuatã de scriitor în Uniune.
11
Existã o sugestie pe care o propune Mircea Iorgulescu cu reticen]a faptului
neacoperit documentar, cã Panait Istrati ar fi putut juca un rol ceva mai apãsat politic
pe lângã Cristian Racovski, acela de „curier secret”. Cazul similar în epocã îl oferã
Valeriu Marcu, fiul reprezentantului în România al societã]ii germane AEG, care joacã
acest rol pentru Racovski în comunicarea sa cu Lenin. Ipoteza de lucru ]ine de fapt
de integrarea lui Racovski într-un cerc puternic al conspira]iei care-l include [i pe Alexander
Helphand, Parvus. Revolu]ionar rus radical [i care mediazã rela]ia lui Lenin cu
guvernul german, facilitând întoarcerea acestuia în Rusia la momentul oportun [i chiar
finan]ând partidul bol[evic. Un argument în sprijinul ipotezei lui Mircea Iorgulescu ar
fi cã Panait Istrati mai fãcuse oficiile de curier special pentru Racovski în 1910, când
îi transmite acestuia în Bulgaria unde se afla, expulzat temporar de cãtre guvernul
român, o coresponden]ã confiden]ialã din partea liderilor sociali[ti români. În afarã de
faptul cã Istrati trecuse fraudulos grani]a, aventura trebuie sã-i fi procurat satisfac]ie,
Istrati se întoarce cu rãspunsul lui Racovski. Prin urmare, se putea avea încredere
în el, nu numai ca publicist ardent, ci [i ca om de ac]iune. Chiar dacã a avut vreun
rol, acesta nu putea fi decât un rol minor, Istrati era un justi]iar [i un moralist integru
pentru a putea fi [i un jucãtor în culisele politicii mondiale.
12
Mircea Iorgulescu deconstruie[te discursul critic vaticinar al lui Panait Istrati
subliniind motiva]iile de profunzime ale scriitorului, disociindu-l pe acesta de „vina”
de a se fi raliat tezelor cominterniste privitoare la actul Unirii din 1918, confirmat prin
tratatele de pace din 1920 [i tratat în tezele invocate drept „anexiune” imperialistã. „Incontestabilã,
apropierea dintre atitudinile lui Istrati [i ceea ce avea sã devinã platformã