Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC

Ca glasul care nu [tie s-aud`,
Ca raza care nu [tie s` vad`
Un vânt de sear`
De-atâta mers c`rarea-n cer r`sare,
Înaltul cheam` caii n`r`va[i,
Eu calc doar iarba clipelor sub pa[i,
Crezând mereu c`-nving o dep`rtare;
De-atâta drum cuvintele se-ngân`,
Râvnind poiana florilor de mac,
Doar câ]iva pa[i am înv`]at s` fac
Prin iarba vorbei aspr` [i p`gân`;
Iar când r`bdarea zilelor rotunde,
O urm` slab`-ng`duie s` las,
Nainte de-a ajunge la popas,
Un vânt de sear` urma o ascunde
Tu ai [tiut
De-atâtea ori cuvintele m` cer,
De-atâtea ori sunt lac`t pentru to]i,
Tu ai [tiut cu ochii t`i de cer
Din pietrele t`cerii s` m` sco]i;
N-am mai vorbit de mult, e-adev`rat,
Acum c`-mi d`ruie[ti o clip`-n dar,
Eu î]i trimit cuvântul împ`rat
S` ]i se-nchine la picioare iar;
Vorbind cu tine uit din nou de ceas,
Sau poate doar atunci e timpul crai
Când bucuriei vorbelor m` las
ßi tu puterii vorbelor m` dai;
Vorbind cu tine drumului m`-mbii,
Cuvântul meu str`bate ere lungi,
Dac` înve]i de vorb` s` te ]ii,
La por]ile veciei po]i s-ajungi;
Vorbesc, vorbesc ... ce semn mai bun
s`-]i fac
S` în]elegi c` urc spre brazii t`i,
De[i e rodul vremii mai s`rac,
De[i sunt câinii timpului mai r`i
S` ui]i cuvintele
Cuvinte-n cer, cuvinte-n ape,
Cuvinte-n ierburile moi,
Cu vorbe se încing de-aproape
T`cerile din amândoi;
Dac` roste[ti, un nor se rupe
ßi cad iar pietre pe p`mânt;
S` la[i cuvintele în cupe
De risipire [i de vânt,
Dac` roste[ti, se-ntind ruine
Pân`-n apusul vremii greu;
S` ui]i cuvintele în tine,
Ca s` vorbim cu Dumnezeu
Doar tu mai [tii
Un veac automat, cu ochii goi,
Sub zbaterea v`zduhurilor oarb`,
Când nu mai vine sufletu-napoi,
Paharul din fereastr` s` [i-l
soarb`;
O vreme blestemat`, f`r` nori,
Cu clipe albe, adunate-n [ir`,
Degeaba-nve]i cu clipele s` mori,
La margine gr`mada se de[ir`;
Doar tu mai [tii t`cerea s` mi-o
ceri,
Prin veacul cu izvoarele secate,
Te-a[tept cu bra]ul plin de
mângâieri,
Când trece duhul lunii peste toate
9EX PONTO NR.3, 2009