format .pdf, 4.1 MB - Recreaţii Matematice

copiere. Îmi amintesc că, în anumite cazuri, am copiat pur şi simplu de mână câteva
articole ce mă interesau. Pentru altele, făceam fotocopii, adică le fotografiam pur
şi simplu, developam filmul şi făceam copiile pe hârtie fotografică de mărimea unui
carnet (jumătate de caiet). Erau vremuri grele, dar dispuneam de energia şi inventivitatea
necesare pentru a ne descurca. La un moment dat au apărut aparate de copiat
(xeroxuri), dar erau puţine, se defectau uşor şi se cam aflau sub controlul securităţii,
având în vedere posibilitatea de a se multiplica materiale considerate duşmănoase
pentru regim. Copiile erau de proastă calitate, dar puteau fi utilizate.
În perioada în care am fost bursier la Universitatea din Napoli, Italia, în 1972, am
beneficiat de o bibliotecă organizată la fel ca şi cea din Iaşi: cu publicaţiile ordonate
alfabetic şi cu acces liber la raft pentru cititori. Director al bibliotecii era profesorul
Carlo Miranda, care a făcut o specializare la Universitatea din Göttingen, unde fusese
şi A. Myller, şi a organizat biblioteca după modelul de acolo. La un moment dat,
m-a întrebat despre D. Mangeron cu care studiase împreună. Biblioteca de la Napoli
dispunea de mai multe fonduri. Îmi amintesc că avea un aparat de fotocopiat la care
se puteau face liber diverse copii şi că hârtia era de un tip special, cu proprietaţi ce
aminteau de hârtia fotografică. Mai mult, erau comandate diverse cărţi în mai multe
exemplare. Spre exemplu, cărţile din colecţia Lecture Notes de la Springer se găseau
într-un loc dedicat acestei serii, dar şi în raft la autorul respectiv. Acelaşi lucru se
petrecea cu cărţile din colecţiile Grundlehren sau Ergebnisse ş.a. de la Springer sau cu
cărţile de la Academic Press, Marcel Dekker etc. Nu mai vorbesc de faptul că puteam
să comandăm cărţile pe care le doream, găsite prin broşurile de reclamă. Acestea
soseau în câteva luni. Am regăsit aceeaşi organizare eficientă şi la bibliotecile de la
Universitatea din Freiburg sau de la Centrul de Cercetare de la Oberwolfach.
La biblioteca Seminarului Matematic, majoritatea cărţilor ajungeau prin operaţia
de recenzare a lor în revista Analele Şt. Univ. ”Al.I. Cuza” Iaşi . Anumiţi colegi
urmăreau atent apariţia diverselor cărţi şi trimiteau prompt la editurile ce le publicau
cereri pentru un exemplar care să fie recenzat. După recenzie, cartea rămânea în
fondul bibliotecii. Dacă se întârzia, era posibil ca fondul de reclamă al editurii să
se epuizeze şi atunci cărţile nu mai ajungeau la noi. Îmi amintesc că într-o anumită
perioadă, de această operaţie se ocupa colegul nostru J. Weinstein care era foarte
informat şi foarte prompt în comandarea cărţilor pentru recenzii. În anumiţi ani se
ajungea până la 300 de cărţi venite pentru recenzii. După ce soseau, cărţile erau
repartizate unor cititori competenţi în domeniile respective şi aceştia le recenzau. A
fost o perioadă extrem de bună pentru biblioteca noastră, când editurile occidentale
erau foarte generoase cu fondurile de reclamă. Mai târziu, când editurile nu mai
dispuneau de fonduri de reclamă aşa de mari, cărţile nu mai ajungeau la noi în număr
atât de mare.
Altă modalitate de procurare a cărţilor era achiziţia prin intermediul BCU din
Iaşi. Se lansau diverse comenzi de cărţi, care nu erau primite la recenzii, şi se aştepta
ca BCU să dispună de banii (valuta) pentru a le achiziţiona. Această operaţie dura
destul de mult, uneori şi un an. Îmi amintesc că, într-o anumită perioadă, profesorii
cu notorietate aveau dreptul să achiziţioneze câte o carte din occident, pe an. Ei
cedau acest drept bibliotecii şi se obţineau astfel un număr de cărţi în plus. Achiziţii
se mai făceau şi în cadrul Filialei Iaşi a Academiei Române. Ştiu că exista o a-
10