Balneoclimatologie Curs 5 5. ELEMENTELE CLIMATICE ŞI ...

Balneoclimatologie
Curs 5
1
5. ELEMENTELE CLIMATICE ŞI INFLUENłA LOR
ASUPRA ORGANISMULUI UMAN
PercepŃia schimbărilor proprietăŃilor mediului se face prin receptorii termici ai pielii,
ce transmit informaŃiile primite de la hipotalamus, care este principalul centru de
termoreglare.
În acelaşi timp sunt influenŃate:
- glandele cu secreŃie internă,
- compoziŃia sângelui şi echilibrul electrolitic al urinei, membranelor mucoaselor,
- capacitatea de ventilaŃie pulmonară,
- sistemul nervos, în funcŃie de tipul de agent meteorologic care solicită fiinŃa
umană.
Dat fiind că mediu climatic acŃionează printr-un complex de factori permanenŃi,
relaŃia sa cu organismul este destul de greu de stabilit, atât calitativ, cât şi cantitativ.
De aceea, cu excepŃia variaŃiilor meteorologice excesive şi care au putut fi puse
relativ uşor în relaŃie cu manifestările meteorolopatologice, evidenŃiate îndeosebi la pacienŃii
cu diferite afecŃiuni reumatice, cardiace, nervoase, etc. s-au folosit şi unele cercetări cu
ajutorul camerelor climatice, în care un element (temperatură, umezeală, presiune) poate fi
dirijat, pentru a se putea urmări efectele sale asupra organismului. Alte constatări provin
din observaŃii empirice îndelungate, date statistice, corelări cu reacŃiile din mediul animal şi
vegetal.
5.1. TEMPERATURA AERULUI
Temperatura aerului pe glob prezintă oscilaŃii latitudinale, altitudinale, anuale şi
diurne.
În climatologia medicală, temperatura poate fi măsurată prin pierderea de căldură
pe care o suportă un corp - cu temperatura cunoscută în prealabil de 36,5 0 C.
Aceasta este valoarea de răcire măsurată cu
- catatermometrul Hill,
- frigorimetrul Dorno,
- criometrul D`Halluin,
- frigograful Pfleiderer-Buttner şi care depinde nu numai de temperatura propriuzisă
a aerului, dar şi de ceilalŃi factori atmosferici.
Pentru temperatura corpului uman, se foloseşte în afara termometrului medical,
care este un termometru de maximă, termometrul electric cutanat.
Frigograful (Pfleiderer-Buettner, cf. Hentsche, 1969) reprezintă organul de control
termic pentru cura pacientului în aer liber, în condiŃii de calm, în poziŃia culcat, uşor
îmbrăcat. Aparatul este legat în funcŃie de temperatura cutanată, la producŃie constantă de
căldură.
În funcŃie de sensibilitatea termică şi diferiŃi parametri climatici se pot stabili
condiŃiile de efectuare a climatoterapiei, precum şi clasificările regionale bioclimatice.
FuncŃiile endocrinologice şi celelalte funcŃii fiziologice ale organismului sunt afectate
de schimbările temperaturii mediului înconjurător, mai ales dacă acestea se produc brusc.
Organismul uman cu sânge cald (homeoterm) are capacitatea de a-şi păstra
temperatura corpului constantă între anumite limite. Această proprietate se numeşte
homeostazie termică.

2
Organismul uman este înzestrat cu un mecanism pentru menŃinerea bilanŃului
termic, dependent de piele (sistemul nervos periferic al pielii, reŃeaua fină de capilare
sanguine, stratul de grăsime şi părul) şi de conŃinutul în apă al corpului.
Dat fiind că celule corpului conŃin circa 70% apă, pentru creşterea sau scăderea
temperaturii acestui fluid cu 1 0 C, este necesară o energie termică considerabilă, de
asemenea pentru scăderea temperaturii cu 1 0 C.
Activitatea musculară, de pildă, creşte temperatura cu 1..2 0 C. La o temperatură
joasă a mediului, contracŃia fibrelor musculare produce frison. Ficatul este şi el un organ
producător de căldură prin procese chimice.
Pierderea de căldură depinde de diferite mecanisme:
1. conducŃia – tranferul de căldură de la corpul uman la orice substanŃă sau corp
mai rece, cu care vine în contact, producând vasoconstricŃie.
2. convecŃia (cca. 15% din pierderea totală de căldură) care rezultă din încălzire
şi umezirea stratului subŃire de aer de 1-2 mm de la contactul cu pielea şi înlocuirea lui cu
un aer mai rece şi mai uscat
3. radiaŃia căldurii de către suprafaŃa corpului, care se comportă ca un „corp
negru”, este responsabilă de 60% din pierderea totală de căldură.
4. evaporaŃia apei din piele şi din plămâni reprezintă 25% din pierderea totală
de căldură, în general la o temperatură a mediului de peste 28...29 0 C.
Rata evaporaŃiei depinde de temperatura exterioară, de diferenŃa dintre presiunea
parŃială a vaporilor de apă de pe suprafaŃa umedă şi de stratul de aer din imediata
vecinătate, de viteza curenŃilor de aer, de permeabilitatea membranelor.
TranspiraŃia depinde de creşterea temperaturii exterioare, de influxul brusc de aer
tropical vara, de băi fierbinŃi, sau de inducŃie electromagnetică cu înaltă frecvenŃă (în
termoterapie), de stări emoŃionale.
BilanŃul termic de creştere a producŃiei de căldură se realizează prin unele procese
fiziologice, şi anume:
- creşterea afluxului de sânge în piele şi Ńesături subcutanate
- creşterea secreŃiilor şi încetarea transpiraŃiei
- vasodilataŃia arteriolelor pielii prin stimulare parasimpatică (Sistemul nervos simpatic este
stimulat în situaŃii neobişnuite sau periculoase şi induce comportamentul de “fugă sau luptă”, care are rolul de a
mobiliza mijloacele de apărare ale organismului împotriva factorilor cu caracter agresor (stresant).
- creşterea ventilaŃiei pulmonare.
următoarea:
La o temperatură normală în cameră, temperatura suprafeŃei pielii este în general
- suprafaŃa abdominală - 33,6 0 C
- la frunte 33,1 0 C
- la piept, 32,8 0 C
- la coapsă 32,3 0 C
- la picior 31,8 0 C
- la mână 31,5 0 C
- în axilă >36 0 C.
Ritmul biologic al temperaturii înregistrează o variaŃie zilnică cu un maxim după
amiaza şi un minim dimineaŃa, la ore oarecum controversate.
La barbaŃi maximul principal este în jur de 15 şi un maxim secundar la 20,30 şi un
minim la oara 06,
iar la femei maximul apare la ora 22.30 şi minimul la 04.30.
Temperatura corpului poate fi afectatată şi de alŃi factori:

3
- umezeala mare poate produce disconfort, la temperatură scăzută accentuând
senzaŃia de frig, la temperatură ridicată prin senzaŃia de năbuşeală, datorită imposibilităŃii
evaporării transpiraŃiei.
-mişcările aerului produc o scădere a temperaturii corpului şi o diferenŃă mai mare în
temperatura diferitelor părŃi ale corpului
Îmbrăcămintea influenŃează puternic termoreglarea.
Aceasta este de altfel influenŃată şi de vârstă (la copii termoreglarea este
defectuoasă, la vârstnici, temperatura corpului este mai scăzută, reactivitatea vasculară mai
slabă, variaŃiile de temperatură influenŃând puternic temperatura corpului - efectul unei băi
locale reci este o scădere a temperaturii degetelor cu până la 10 0 C).
Mecanismul aclimatizării este un proces fiziologic complex, care depinde de mediul
termic, iar expunerea treptată uşurează această adaptare.
Oamenii sănătoşi, expuşi la fluctuaŃii puternice ale temperaturii mediului, prezintă un
control eficient al temperaturii pielii şi se adaptează mai uşor la frig iarna şi la căldură vara. În
general însă efectul aceloraşi factori meteorologici este diferit vara şi iarna. Repetarea stimulilor
se acompaniază de o schimbare gradată a răspunsului la aceşti stimuli. Acest proces se
numeşte obişnuiŃă şi este invers procesului de domesticaŃie.
În condiŃii de stres rece se declanşează mecanismul de creştere a cantităŃii de
căldură, produsă în organism prin:
- intensificarea arderilor metabolice (contracŃii involuntare a muşchilor striaŃi),
- prin utilizarea proteinelor alimentare pentru termoreglarea chimică
hipertermie.
Diminuarea pierderilor de căldură în mediu se face prin:
- vasoconstricŃie, prin concentrarea sângelui apa trecând în Ńesuturile organelor,
- suprafaŃa de iradiere se reduce prin ghemuirea corpului
- se utilizează veşminte calde.
Se admite că în general omul este mai rezistent la hipotermie decât la
Totuşi la temperaturi de sub 24 0 C, mecanismul de reglare a temperaturii corpului
încetează şi acesta începe să piardă căldură, până la egalizarea temperaturii sale cu cea a
mediului.
Frigul provoacă degerături, acroasfixie, urticarie a frigore (Duhot), paralizii faciale sau
radiale, nevrite, nevralgii, nefrite, maladii infecŃioase.
În condiŃii de stres cald, organismul îşi intensifică modalităŃile de pierdere a
căldurii: radiaŃie, convecŃie, conducŃie, evaporare creşterea temperaturii la suprafaŃa diferitelor
segmente corporale, astfel se realizează vasodilataŃie cutanată, creşte volumul de sânge din
corp prin trecerea în vase a lichidelor din Ńesuturile diferitelor organe, apare transpiraŃia la
peste 29...30 0 C, care însă antrenează un dezechilibru hidromineral şi creşterea mişcărilor
respiratorii.
Este de menŃionat că şi la stresul cald metabolismul creşte (7000 kcal/8ore, la
muncitorii neantrenaŃi care lucrează în mediul cald). Căldura, prin activarea germenilor, prin
reducerea secreŃiei gastrice şi a puterii de evaporare a organismului, favorizează frecvenŃa
mare a maladiilor infecŃioase intestinale.
Limita ambianŃei termice la care un om intră în hipertermie este variabilă. Ea poate
ajunge teoretic chiar la 100 0 C, într-un aer perfect uscat, dar practic omul nu poate rezista prea
mult la temperaturi ambientale care depăşesc temperatura corpului său.
La ambele stress-uri, sugarii sunt mai expuşi, datorită termoreglării insuficiente.
Starea de confort a organismului depinde însă nu numai de temperatura aerului, ci şi
de alŃi factori de mediu de aceea problema se va discuta la capitolul asupra indicilor climatici.

5.1.1. TEMPERATURA AERULUI SI TURISMUL ÎN ROMÂNIA
Temperatura aerului ocupă un loc important în cadrul parametrilor climatici care
influenŃează turismul, evoluŃia sa fiind legată de regimul radiaŃiei solare. Aceasta intră în
calcul în cazul manifestării sale excesive (vara, când radiaŃia solară este mare, adeseori
excesivă devine inadecvată activităŃilor de recreere, la fel şi iarna, când temperatura
coboară sub valori de - 15º C). Temperatura influenŃează astfel, practicarea sporturilor de
iarnă, helioterapia, cât şi simpla petrecere a timpului liber în natură.
Temperatura medie anuală în regiunile deluroase şi de câmpie are:
- condiŃii foarte favorabile practicării diferitelor forme de turism, atunci când are
valori mai mari de 10º C,
- condiŃii favorabile când înregistrează valori de 9 - 10º C, condiŃii cu
favorabilitate medie când este cuprinsă între 8º C şi 9º C şi
- condiŃii cu favorabilitate mică atunci când temperatura medie anuală a aerului
coboară sub 8º C.
Astfel, din punct de vedere al scalei condiŃiilor climatice estivale favorizante
turismului în regiunile deluroase şi de câmpie, privind calitatea limitelor favorabile,
sunt:
- condiŃii foarte favorabile turismului atunci când temperatura medie sezonieră a
aerului este mai mare de 18º C,
- condiŃii favorabile atunci când temperatura aerului are valori cuprinse între 17 º
C şi 18 º C,
- condiŃii cu favorabilitate medie atunci când temperatura aerului are valori de 16
- 17º C şi
- condiŃii cu favorabilitate mică atunci când temperatura coboară sub valoarea de
16º C.
În regiunile montane, în sezonul estival, temperatura medie sezonieră a
aerului are condiŃii:
- foarte favorabile turismului atunci când are valori mai mari de 11º C,
- condiŃii favorabile când se încadrează între 8º C şi 11º C,
- condiŃii cu favorabilitate medie atunci temperatura sezonieră are valori cuprinse
între 5º C şi 8º C şi
- condiŃii cu favorabilitate mică, în condiŃiile în care coboară sub 5º C.
În scala condiŃiilor climatice anuale favorizante turismului în regiunile
deluroase şi de câmpie, au fost luaŃi în calcul şi alŃi parametri de temperatură,
- în afară de temperatura medie anuală a aerului şi anume
- numărul mediu anual de zile cu temperaturi medii ≥ 20º C,
- numărul mediu anual de zile cu temperaturi medii ≥ 18º C,
- numărul mediu anual de zile cu temperaturi medii ≥ 15º C şi
- numărul mediu anual de zile cu temperaturi medii ≥ 10º C.
Aceşti parametri se calculează pentru a sublinia caracteristicile reale ale climei,
frecvenŃa zilelor cu diferite temperaturi caracteristice fiind o consecinŃă directă a variaŃiilor
neperiodice ale temperaturii aerului.
În scala condiŃiilor climatice estivale favorizante turismului în regiunile deluroase şi
de câmpie, apare ca parametru climatic specific şi numărul mediu sezonier de zile cu
temperaturi medii ≥ 20º C,
iar în scala condiŃiilor climatice estivale favorizante turismului în regiunile montane,
apare şi numărul mediu sezonier de zile cu temperaturi medii ≥ 15º C.
Temperatura aerului este un element climatic foarte important, deoarece
determină şi imprimă climatului acŃiune variată.
4

5.2. DURATA DE STRĂLUCIRE A SOARELUI. INSOLAłIA. NEBULOZITATEA
5
RadiaŃia solară directă diferă pe suprafaŃa terestră. Înregistrează valori mari la
ecuator, reduse la cei doi poli şi valori medii în zonele temperate, dar cu mari variaŃii de-a
lungul anului.
Din energia emisă de Soare, Pământul nu primeşte decât o parte infimă, egală cu
jumătate de miliardime din cantitatea totală emisă, dar care raportată la consumul energetic
al societăŃii, ar fi însă mult mai mult decât suficientă dacă s-ar putea capta în mod eficient
(Tabelul nr. 1). Această energie anuală este echivalentă cu combustia a 200.000 miliarde
tone huilă, depăşind de peste 21.400 ori actualul consum de energie al omenirii.
Tabelul 1. - Cantitatea de radiaŃie solară primită şi cedată de Pământ
(după Stănescu I., Ballif S., 1981)
Latitudinea
geografică ( o )
RadiaŃia
(cal/cm 2 )
primită
RadiaŃia cedată
(cal/cm 2 )
0 0,339 0,271
10 0,334 0,282
20 0,320 0,284
30 0,297 0,284
40 0,267 0,284
50 0,232 0,272
60 0,193 0,272
70 0,160 0,260
80 0,144 0,252
90 0,140 0,252
Cantitatea de energie solară recepŃionată pe suprafaŃa globului este repartizată în
mod inegal, în funcŃie, în primul rând,
- de forma Pământului (geoid) care face ca unghiul de incidenŃă al razelor solare
să se reducă continuu, de la ecuator către poli şi,
- în al doilea rând, de repartiŃia inegală a nebulozităŃii (Tabelul nr. 2).
Astfel, în zona tropicală aridă, potenŃialul energetic solar atinge valoarea maximă
(1800 - 2200 kWh/mp/an), scade la nivelul zonei temperate (1100 – 1800 kWh/mp/an)
pentru ca în zona polară să prezinte cele mai mici valori (750 – 1100 kWh/mp/an).
Înclinarea axei polilor pe eliptică şi oscilaŃia ciclică a valorilor acesteia (între 22°06’
şi 24°30’) determină o distribuŃie sezonieră inegală a energiei solare recepŃionată de sol sau
apă pe latitudine, inegalitate accentuată în perioadele cu valori mai mari a înclinării axei
polilor.
Tabelul nr. 2. - InfluenŃa nebulozităŃii şi a transparenŃei aerului asupra radiaŃiei solare directe
(după Stăncescu I., Ballif S., 1981)
Latitudinea 60°N 50°N 40°N 30°N 20°N 10°N 0 0 10°S 20° S
Nebulozitatea medie anuală 61 58 50 40 42 48 56 46 49
Coeficientul de trans-parenŃă 0,80 0,77 0,75 0,72 0,70 0,70 0,70 0,70 0,70
Cantitatea anuală posibilă de radiaŃie solară
(cal/cm 2 105 128 148 168 172 183 187 183 172
)
Cantitatea anuală reală de radiaŃie solară
directă (kcal/cm 2 41 54 74 91 100 95 82 80 88
)
Toate aceste aspecte au însemnate consecinŃe pe plan economic, regiunile cu cele
mai bune condiŃii pentru captarea energiei solare fiind cele de la latitudini mici şi cu
nebulozitate redusă, unde solul primeşte peste 0,6 cal/cmp/min., insolaŃia este de peste 6
ore/zi, iar media anuală a zilelor senine este de peste 180. Aceste condiŃii se întâlnesc pe

6
următoarele suprafeŃe geografice: Africa de Nord, Asia de sud-vest şi Asia centrală, Europa
de sud, Australia centrală şi de sud-vest ş.a.
Zona temperată are o durată de strălucire a Soarelui varabilă, condiŃionată de
elemente astronomice (echinocŃii, solstiŃii) şi de numărul de ore din zi.
Astfel, la solstiŃiul de iarnă, ziua are aproximativ 8 ore, iar suma orelor de strălucire a
soarelui este de 90-100 ore/lună, deci, 3-4 ore/zi.
La solstiŃiul de vară, ziua are aproximativ 16 ore, iar suma orelor de strălucire a
soarelui este de 200-300 ore / lună, deci 7-10 ore /zi, în medie.
Durata de strălucire a soarelui depinde şi de orizontul geografic local (depresiune, vale
sau câmpie, culme), de nebulozitate, care este în general mare iarna, îndeosebi în decembrie,
cu nori stratus, caracteristici inversiunilor termice (o durată de strălucire mai mare se
înregsitrează în ianuarie în prezenŃa anticiclonilor continentali).
Nebulozitatea este mai moderată vara, chiar redusă îndeosebi la sfârşitul verii şi
începutul toamnei (ca efect al presiunii ridicate, cu timp stabil).
Durata de strălucire a soarelui ca factor meteorologic, analizată cu ajutorul
heliografului, este importantă prin radiaŃia solară pe care o implică.
InsolaŃia (radiaŃia directă) prezintă valori diferenŃiate la nivelul solului şi în funcŃie de
tipul de relief, văile înregistrând o durată de strălucire a soarelui şi implicit o radiaŃie mult mai
redusă, faŃă de platouri, vârfuri de munte.
De asemenea, pe versanŃi, însorirea este diferită , în funcŃie de expoziŃie şi pantă.
HărŃile de insolaŃie sunt un bun indicator al cantităŃii de radiaŃie primită de suprafaŃa activă şi
sunt importante în stabilirea celor mai bune locuri de cură pentru practicarea helioterapiei.
5.2.2. Durata de strălucire a soarelui şi turismul în România
Durata strălucirii soarelui, din punct de vedere al sumelor medii anuale,
înregistrează valorile cele mai mari în regiunea litorală a Mării Negre şi în Delta Dunării şi
valorile cele mai mici pe vârfurile montane înalte şi în depresiunile intramontane, datorită
obstacolelor ce limitează orizontul, dar şi a frecvenŃei mai mari a ceŃii şi a nebulozităŃii
stratiforme.
Analiza scalei condiŃiilor climatice anuale favorizante turismului în regiunile
deluroase şi de câmpie evidenŃiază următoarele limite de favorabilitate:
- condiŃii foarte favorabile turismului pentru o durată a strălucirii soarelui mai
mare de 2220 de ore,
- condiŃii favorabile atunci când durata strălucirii soarelui are valori cuprinse între
2220 de ore şi 2100 de ore,
- condiŃii cu favorabilitate medie când durata medie anuală de expunere la soare
este cuprinsă în intervalul 2000 – 2100 de ore şi
- condiŃii cu favorabilitate mică pentru turism când durata strălucirii soarelui
înregistrează un număr mai mic de 2000 de ore anual.
În semestrul cald, căruia îi revine aportul principal din durata anuală de strălucire a
soarelui, se evidenŃiază următoarele limite de favorabilitate:
- când numărul mediu sezonier de ore de strălucire a soarelui este mai mare de
600 sunt condiŃii foarte favorabile turismului;
- când numărul mediu sezonier de ore de strălucire a soarelui este cuprins în
intervalul 500 – 600 de ore sunt condiŃii favorabile;
- daca durata medie sezonieră de strălucire a soarelui are valori ce variază în
intervalul 400 – 500 de ore sunt condiŃii cu favorabilitate medie,
- iar dacă durata medie sezonieră de strălucire a soarelui are valori mai mici de
400 de ore sunt condiŃii cu favorabilitate mică pentru turism

7
5.3. NEBULOZITATEA
Nebulozitatea, un ecran în calea fluxului de energie solară, prezintă importanŃă din
punct de vedere bioclimatic prin:
- reducerea radiaŃiei directe,
- prin modificarea componentelor termice şi hidrice ale mediului aerian.
Dacă soarele este, în general un factor bioclimatic benefic, o durată de strălucire prea
îndelungată, asociată cu o radiaŃie solară mare, poate fi nocivă pentru organismul uman, tot
aşa cum o nebulozitate accentuată şi îndelungată, poate avea efecte negative asupra sistemului
nervos şi a metabolismului.
Partea vizibilă a spectrului, prin lumina zilei, influenŃează pozitiv, stimulând
hipotalamusul şi glandele cu secreŃie internă, îndeosebi hipofiza.
RadiaŃiile infraroşii au mai ales efecte calorice, determinând modificări în reglarea
termică (ceea ce schimbă şi datele de confort termic) determinând vasodilataŃie, sudoraŃie, etc.
RadiaŃiile ultraviolete produc efecte biologice şi chimice la nivelul pielii, dar şi în metabolismul
mineral, în special al calciului.
Efecte negative:
- insolaŃie, cu cefalee, greaŃă, dispnee,
- -eriterm, fotooftalmie, fotodermie, melanopatii.
Sunt de reŃinut, de asemeneamodificări ale tensiunii sângelui, agravarea unor afecŃiuni
anterioare: dureri reumatismale, tulburări hepato – digestive, accidente cerebrale sau
miocardice, leziuni pulmonare, meningită tuberculoaă, toate acestea în special la expuneri
îndelungate la soare.
Trebuie să subliniem că se poate produce insolaŃie chiar şi în condiŃii de nebulozitate,
dar în prezenŃa unei radiaŃii difuze accentuate (mai ales la mare, prin asocierea cu radiaŃia
reflectată mare şi în prezenŃa unor curenŃi de aer care diminuează senzaŃia de căldură).
Lipsa luminii produce rahitism, maladii infecŃioase, Ńinând de carenŃa solară, iarna, şi
tuberculoză, în Ńările nordice.
Din punct de vedere al practicării turismului în România, nebulozitatea
totală medie anuală:
- în regiunile deluroase şi de câmpie cu valori sub 5 zecimi îndeplineşte condiŃii
foarte favorabile;
- când nebulozitatea înregistrează valori cuprinse între 5 zecimi şi 6 zecimi
îndeplineşte condiŃii favorabile practicării turismului;
- între 6 zecimi şi 7 zecimi nebulozitatea se încadrează la condiŃii cu favorabilitate
medie,
- iar când are valori mai mari de 7 zecimi sunt condiŃii cu favorabilitate mică
pentru turism.
Aceleaşi limite de favorabilitate sunt caracteristice şi pentru nebulozitatea
sezonieră din anotimpul estival, atât pentru regiunile montane, cât şi pentru regiunile
deluroase şi de câmpie.
Pentru anotimpul hibernal, în scala condiŃiilor climatice hibernale favorizante
turismului în regiunile montane apar alte limite de favorabilitate:
- dacă durata medie sezonieră cu nori este mai mică de 7 zecimi sunt condiŃii
foarte favorabile practicării turismului;
- atunci când durata medie sezonieră cu nori are valori cuprinse între 7 zecimi şi
8 zecimi sunt condiŃii favorabile practicării turismului;
- când nebulozitatea este cuprinsă între 8 zecimi şi 9 zecimi apar condiŃii cu
favorabilitate medie,
- iar când durata medie sezonieră cu nori are valori mai mari de 9 zecimi sunt
condiŃii cu favorabilitate mică pentru turism.

8
Numărul mediu de zile cu cer senin (0 - 3.5) completează regimul nebulozităŃii
totale şi este invers proporŃional cu nebulozitatea totală.
Cele mai multe zile cu cer senin sunt în regiunea litorală şi în lungul Dunării, iar
cele mai puŃine zile cu cer senin sunt înregistrate în regiunile montane cu altitudini ce
depăşesc 2000 m.
Astfel şi acest parametru climatic, numărul mediu de zile cu cer senin (0 - 3.5), are
un rol important în desfăşurarea turismului.
Pentru scala condiŃiilor climatice estivale favorizante turismului:
- în regiunile deluroase şi de câmpie, numărul mediu sezonier de zile cu cer senin
trebuie să fie mai mare de 40 pentru a se încadra în condiŃiile foarte favorabile
turismului;
- pentru condiŃii favorabile, numărul mediu sezonier de zile cu cer senin trebuie
să fie cuprins între 30 şi 40 de zile;
- dacă numărul mediu sezonier de zile cu cer senin este cuprins între 20 şi 30,
atunci sunt condiŃii cu favorabilitate medie,
- iar dacă este mai mic de 20 de zile, apar condiŃii cu favorabilitate mică pentru
turism.
În scala condiŃiilor climatice anuale favorizante turismului:
- în regiunile deluroase şi de câmpie, numărul mediu anual de zile cu cer senin
trebuie să fie mai mare de 120 pentru a întruni condiŃii foarte favorabile
turismului;
- dacă numărul mediu anual de zile cu cer senin este cuprins între 90 şi 120 de
zile atunci sunt condiŃii favorabile;
- când valorile numărului mediu anual de zile cu cer senin se încadrează între 60
şi 90 de zile sunt condiŃii cu favorabilitate medie,
- iar pentru valori mai mici de 60 de zile cu cer senin pe an sunt condiŃii cu
favorabilitate mică pentru turism.
În regiunile montane, în anotimpul hibernal:
- numărul mediu sezonier de zile cu cer senin trebuie să fie mai mare de 24
pentru condiŃii foarte favorabile turismului;
- dacă zilele cu cer senin sunt în număr de 22, până la 24, sunt condiŃii
favorabile;
- pentru un numărul mediu sezonier de zile cu cer senin cuprins între 20 şi 22 de
zile apar condiŃii cu favorabilitate medie,
- iar pentru un număr de zile cu cer senin, în anotimpul iarna, mai mic de 20 sunt
condiŃii cu favorabilitate mică pentru turism.
Vara, la munte, pentru a fi condiŃii foarte favorabile turismului, numărul mediu
sezonier de zile cu cer senin trebuie să fie mai mare de 20; dacă zilele cu cer senin (0 - 3.5)
sunt în număr de 15, până la 20 sunt condiŃii favorabile practicării turismului; pentru
condiŃiile cu favorabilitate medie zilele cu cer senin sunt între 10 şi 15, iar dacă numărul
mediu sezonier de zile cu cer senin este mai mic de 10, apar condiŃii cu favorabilitate mică
pentru turism.