cuprins4-cv pe1.cdr - Curtea de Conturi

Responsabilitatea auditorului public extern privind frauda
Aceste definiii ale conceptelor de fraudă și eroare
sunt cele date de Standardul Internaional de Audit
240 (ISA 240) „Responsabilitatea auditorului de a
analiza frauda într-un audit al situaiilor financiare.”
În Regulamentul privind organizarea
și
desfășurarea activităilor specifice Curii de Conturi,
precum și valorificarea actelor rezultate din aceste
activităi, în Cap. I Dispoziii generale, frauda este
definită ca - „ orice aciune sau omisiune intenionată în
legătură cu:
- utilizarea sau prezentarea de declaraii ori
documente false, incorecte sau incomplete, care au ca
efect alocarea/dobândirea, respectiv utilizarea
nepotrivită sau incorectă a fondurilor publice;
- necomunicarea unei informaii prin încălcarea
unei obligaii specifice, având același efect la care s-a
făcut referire la lit. a).”
Conform ISA 240 pot fi considerate două tipuri de
denaturări intenţionate care sunt relevante:
- denaturări apărute în urma raportării financiare
frauduloase;
- denaturări apărute din delapidarea activelor.
Raportarea financiară frauduloasă presupune
denaturări sau omisiuni intenţionate ale valorilor sau
prezentărilor de informaţii în situaţiile financiare, în
scopul inducerii în eroare a utilizatorilor. Raportarea
financiară frauduloasă implică adesea,
evitarea de către
conducere a controalelor care în alte circumstane ar
putea părea că funcionează efectiv.
Raportarea financiară frauduloasă poate implica:
-fapte de înşelăciune, cum ar fi manipularea,
falsificarea sau modificarea înregistrărilor contabile sau a
documentelor justificative
pe baza cărora sunt întocmite
situaţiile financiare;
- interpretarea eronată sau omiterea intenţionată
a evenimentelor, tranzacţiilor sau altor informaţii
semnificative în situaţiile financiare;
- aplicarea greşită în mod intenţionat a politicilor
contabile aferente evaluării, recunoaşterii, clasificării,
prezentării sau descrierii de informaţii.
Delapidarea activelor presupune furtul activelor
unei entităţi. Delapidarea activelor poate fi realizată
printr-o varietate de modalităţi (incluzând chitanţe
falsificate, furt de active fizice sau necorporale,
efectuarea de plăi pentru bunuri nefurnizate, servicii
neefectuate, lucrări neexecutate sau folosirea activelor
entităii pentru uzul personal). Delapidarea este adesea,
însoţită de înregistrări sau documente false ori care induc
în eroare, cu scopul de a tăinui lipsa activelor.
Frauda presupune motivaţia de a săvârşi un act de
rea - credină în scopul de a obine realizarea unor
profituri personale şi oportunitatea evidentă de a proceda
astfel. Oportunitate evidentă pentru raportarea financiară
frauduloasă sau pentru delapidarea activelor poate exista
atunci când un individ crede, de exemplu, că se poate
eluda controlul intern, deoarece se află într-o poziţie de
încredere sau are cunoştinţă despre existenţa unor carenţe
specifice la nivelul sistemului de control intern.
Factorul distinctiv între fraudă şi eroare este dat
de acţiunea care are ca rezultat denaturarea datelor
prezentate în situaţiile financiare, şi anume dacă această
acţiune este intenţionată sau neintenţionată. Spre
deosebire de eroare, frauda este intenţionată şi presupune,
de regulă, tăinuirea deliberată a faptelor.
Riscul de a nu detecta o denaturare semnificativă
cauzată de fraude este mai mare decât riscul de a nu
detecta o denaturare semnificativă cauzată de erori,
datorită faptului că fraudele implică aciuni sofisticate și
atent organizate ce au ca scop tăinuirea acestora, cum ar
fi: falsurile, neînregistrarea deliberată a tranzaciilor sau
declaraiile incorecte făcute auditorului, complicitate.
Riscul de a nu descoperi o denaturarea semnificativă
ca urmare a fraudei efectuate de conducere este mai mare
decât riscul de a nu descoperi o denaturare semnificativă
ca urmare a fraudei efectuate de angajaţi (conducerea este
în situaţia de a evita procedurile de control, de a manipula
direct sau indirect înregistrările contabile, de a prezenta
informaţii financiare frauduloase).
Pentru a obine o asigurare rezonabilă cu privire la faptul că situaiile financiare nu conin denaturări
semnificative cauzate de fraude sau erori, auditorul public extern trebuie să menină o atitudine de scepticism
profesional pe întreaga durată a misiunii de audit, să analizeze posibilitatea de eludare a controalelor de către
conducere și să fie conștient de posibilitatea ca procedurile de audit care sunt eficiente în cazul detectării erorilor, să
nu fie adecvate în cazul riscului identificat de denaturare semnificativă ca urmare a fraudei. Scepticismulprofesional
este o atitudine care implică un spirit cercetător și o evaluare critică a probelor de audit.
49