cuprins4-cv pe1.cdr - Curtea de Conturi

AUDITUL DATORIEI PUBLICE GUVERNAMENTALE - CURTEA DE
CONTURI A ROMÂNIEI, PRACTICI ȘI STANDARDE INTERNAIONALE
ALE INSTITUIILOR SUPREME DEAUDIT
Mircea Rădulescu
Departamentul II
Director
suport
La nivel teoretic,
îndatorarea publică
reprezintă un
ansamblu de
instrumente utilizate
de către executiv ca
pentru generarea progresului economic,
concomitent cu o distribuire echitabilă a sarcinii
datoriei între generaţiile actuale şi cele viitoare de
contribuabili. Există, tot teoretic, alternative
la
îndatorarea publică, dar acestea sunt neatractive.
Astfel, ar trebui reduse investiţiile productive,
majorate taxele și/sau reduse cheltuielile sociale.
În contextul economic actual, instrumentele de datorie publică sunt utilizate masiv, din ce în ce mai mult,
pentru finanarea deficitelor naionale. De altfel, și în România, începând cu anul 2007, când a intervenit ultima
reglementare a cadrului general și a principiilor administrării datoriei publice,
s-a trecut de la o finanţare pe
proiecte la asigurarea finanţării deficitului bugetar.
Cu toate că, dacă sunt utilizate corect și
responsabil, instrumentele de datorie publică pot
genera creștere economică, în același timp, acestea
favorizează expunerea la riscurile asociate datoriei
publice.
Modificarea bruscă a condiiilor de piaă
și a
necesităilor de finanare ale statului, deteriorarea
echilibrului din sectorul privat pot conduce la
vulnerabilizarea strategiei de administrare a datoriei
publice, cu efecte negative asupra întregii economii.
Relaia dintre deteriorarea condiiilor de piaă și
administrarea datoriei publice guvernamentale nu este
univocă. În mod similar, administrarea greșită
a
datoriei publice guvernamentale poate genera crize
financiare majore cu impact economic negativ
semnificativ.
Administrarea neadecvată a datoriei publice poate conduce, în timp, la situaia nesustenabilităii acesteia,
respectiv la atingerea unui nivel al datoriei care nu mai permite respectarea, de către executiv, a obligaţiilor
curente şi viitoare privind plata serviciului datoriei publice, recurgând la reducerea sau rescadenţarea datoriei
publice, concomitent cu imposibilitatea meninerii unui nivel acceptabil al dezvoltării economice.
În ultimele trei decenii, crizele financiare din
întreaga lume au afectat capacitatea guvernelor de a
rambursa datoriile, fapt ce a condus la apariţia unor
dificultăţi bugetare şi la perturbări economice. Aceste
crize au avut consecinţe negative majore cum ar fi
reducerea ratei de creştere economică, creşterea
gradului de sărăcie și a instabilităii
politice, toate
aceste elemente putând crea un context favorabil
tulburărilor sociale. Astfel, crizele financiare din
Mexic (1994-1995), din sud - estul Asiei (1997) şi
Rusia (1998) au provocat derapaje economice şi
probleme de lichiditate atât în aceste ări, cât şi, prin
contaminare, în altele care nu au fost iniial afectate în
mod direct.
Lipsa de lichiditate a Braziliei şi a altor ţări din
Asia de sud-est (Indonezia, Filipine și Thailanda)
conjugată cu faptul că o mare parte din datoria publică
reprezenta datorie publică pe termen scurt denominată
în monedă străină cu o rată scăzută a cuponului, a
determinat refinanţarea datoriilor scadente la rate mult
mai mari ale ratei de dobândă, vulnerabilitatea fiscală
crescând mai mult decât semnificativ.
În România, responsabilitatea asigurării
necesităilor de finanare guvernamentală la un cost
scăzut în timp îi revine Ministerului Finanelor Publice.
Această sarcină complexă și dificilă, supusă unor
riscuri multiple, se realizează prin Direcia Generală de
Trezorerie și Datorie Publică.
Mediul financiar în care
operează Ministerul Finanelor Publice în calitate de
25