cuprins4-cv pe1.cdr - Curtea de Conturi

Auditul de mediu
legală a politicii vizând protecţia mediului precum şi
promovarea dezvoltării durabile în cadrul Uniunii
Europene.
2000 – Şefii statelor membre UE reuniţi în şedinţa
Consiliului European de la Lisabona s-au angajat să
creeze, până în anul 2010, " cea mai competitivă şi
dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume".
2001 – Summit-ul de la Goeteborg unde a fost adoptată
Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE.
2005 – Comisia a demarat un proces de revizuire a
Strategiei de Dezvoltare Durabilă, proces care a cuprins
mai multe etape:
în februarie 2005 Comisia a publicat o evaluare
iniţială şi a trasat o serie de direcţii de urmat. Au fost
evidenţiate anumite direcţii de dezvoltare non-durabilă
care au avut efecte negative: schimbările climatice,
ameninţări la adresa sănătăţii publice, creşterea sărăciei
şi a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale şi
afectarea biodiversităţii;
în iunie 2005, şefii de stat şi de guverne din UE
au adoptat o declaraţie privind liniile directoare ale
dezvoltării durabile, care susţinea căAgenda reînnoită de
la Lisabona este o componentă esenţială a obiectivului
dezvoltării durabile.
2006 – (iunie) a fost adoptată Strategia de Dezvoltare
Durabilă pentru o Uniune Europeană extinsă.
2007 – Tratatul de la Lisabona cuprinde şi protocoale
adiţionale privind schimbările climatice şi lupta
împotriva încălzirii globale. Câteva prevederi ale
Tratatului se referă la solidaritatea în probleme legate de
furnizarea de energie şi a schimbărilor în domeniul
politicii energetice europene.
Conform Legii proteciei mediului din România ,
fiecare titular de plan sau program trebuie să asigure
caracterul durabil din punct de vedere al mediului al
tuturor planurilor și programelor pe care le elaborează.
Administraia la toate nivelurile sale (naional, regional
și local) întocmește politici de mediu și în unele cazuri
chiar planuri și programe de mediu prin care
implementează aceste politici. Politicile, planurile și
programele de mediu stabilesc obiective și inte de mediu
în concordană cu reglementările legislative în vigoare.
Obiectivele de mediu trebuie respectate de toate
sectoarele de dezvoltare, respectiv amenajarea
teritoriului și urbanism, transport, telecomunicaii,
industrie, energie, turism, gospodărirea apelor,
gestionarea deșeurilor, silvicultură, pescuit și
agricultură.
Obiectivele de mediu descriu starea mediului la
care se va ajunge și oferă un cadru coerent pentru
elaborarea planurilor și programelor la nivel
naional/regional/local. (de exemplu: îmbunătăirea
calităii aerului în orașe prin reducerea poluării).
intele sunt o cerină privind performana de
detaliu, legate de obiectivele de mediu și de regulă
2
cuantificate și stabilite pentru un interval de timp anume.
intele de mediu trebuie stabilite și îndeplinite în
vederea realizării obiectivelor de mediu (de exemplu:
emisiile totale provenite de la autovehicule să fie reduse
cu 50% în termen de 5 ani prin asigurarea montării de
convertizoare catalitice la toate vehiculele în termen de 3
ani).
Politica de mediu este concepută ca formă a
politicii generale a statului, având ca sarcină
stabilirea strategiilor, obiectivelor şi priorităţilor,
metodelor şi mijloacelor implicate în acţiunile
desfăşurate pe plan naţional în scopul prevenirii şi
combaterii poluării, a conservării şi dezvoltării
durabile a mediului.
Reprezentând o politică specială (atât la nivel
naţional cât şi internaional), politica de mediu înseamnă
în acelaşi timp şi evaluarea situaiilor reale ale mediului,
constatarea influenţelor negative asupra mediului,
stabilirea instituţionalizată a măsurilor necesare
organelor statale în protejarea şi conservarea
mediului,precum şi stabilirea sistemelor de sancţionare
în caz de poluare şi a cuantumului sancţiunilor aplicabile.
Politica de mediu este strâns legată şi condiţionată
de politica economică, administrativ financiară şi
legislativă, corelaţie ce se bazează pe o cointeresare
naţională şi internaţională întrucât reprezintă deopotrivă
relaţii teoretice şi relaţii practice concrete. Sarcinile
politice de protecie a mediului sunt diferite şi complexe,
principala răspundere a politicii mediului revenind
guvernelor fiecărei ţări precum şi autorităilor naţionale
şi locale de specialitate. Cele trei Conferinţe naţionale de
3
protecie a mediului au stabilit principalele sarcini
politice de protecţie a mediului pentru statele
participante. Astfel, la puin timp după prima Conferinţă
a O.N.U. asupra mediului, Comisia Europeană a propus
elaborarea unui program de acţiune în acest domeniu,
care recunoaşte necesitatea şi legitimitatea unei politici
comune în domeniul mediului. Cu timpul se dezvoltă
progresiv un drept comunitar al mediului care în prezent
cuprinde peste 200 directive şi regulamente în domeniul
protecţiei mediului. Actul Unic European adoptat în
1987, este documentul prin care protecţia mediului
dobândeşte o bază legală în cadrul Tratatului CE,
atribuind în mod explicit comunităţii europene
competenţa în domeniul protecţiei mediului.
În anul 1997, prin Tratatul de la Amsterdam,
politica de mediu devine politică orizontală a Uniunii
Europene, ceea ce înseamnă că aspectele de mediu vor fi
în mod necesar luate în considerare în cadrul politicilor
sectoriale.
2
Art. 81 al Legii 265/2006 privind protecia mediului prevede:
autorităile publice cu responsabilităi de prognoză și dezvoltare
elaborează politici de dezvoltare pe baza principiilor dezvoltării
durabile inând cont de efectele poteniale asupra mediului.
3
Conferina de la Stockholm din 1972; Conferina de la Rio de Janeiro
din 1992 și Conferina de mediu de la Johannesburg din 2002
17