Descarcă revista în format PDF - idea

arhiva
færæ precizie, prea variat; dar acum, cæ iscusinfla omului i-a pus frînæ øi a dirijat-o, poate deveni productivæ de
la sine, într-o dezvoltare continuæ.
Creaflia ca joc
Pentru stabilirea unei istorii a dezvoltærii naturii, a doua clasæ a istoriei naturale era de o importanflæ decisivæ. În
inepuizabila sa capacitate de metamorfozæ, natura øi-a urmat aici, pe cæi greøite, impulsul jucæuø cæruia îi datora
propria ei apariflie. Întrucît Creaflia nu trebuia consideratæ numai produsul unui Mecanic Divin, ci øi opera acelui
Jucætor Demiurg, pe care înflelepciunea divinæ îl celebrase în versetele lui Solomon: cînd Dumnezeu a întemeiat
cerurile øi pæmîntul, „Eu, favoritul Sæu, îi eram alæturi / zi de zi Îi ofeream desfætare, / jucîndu-mæ færæ-ncetare
înaintea Lui; / mæ jucam atunci pe rotundul pæmîntului Sæu / gæsindu-mi plæcerea printre fiii oamenilor“. 15 Poate
cæ avem aici o dublæ confuzie: întrucît cuvîntul ebraic „mesahäqät“ înseamnæ mai degrabæ „a glumi“ sau „a rîde“,
sensul iniflial al lui „ludens“ din Vulgata trebuie sæ fi fost cel al bucuriei, øi nu al jocului: „Ludentem, dicit gaudentem“.
16 Însæ, începînd din Renaøtere, a dominat interpretarea lui „ludens“ ca „jucæuø“. Se poate sæ fi contribuit
la aceasta faptul cæ Platon numise oamenii „marionete“ ce trebuiau sæ accepte cæ fuseseræ „create ca jucærie a
zeului“. 17 De aceea, pentru fizicianul iezuit Kaspar Schott era clar cæ „Dumnezeu, creatorul naturii, se joacæ pe
suprafafla pæmîntului sæu“. 18
Cæ un rest din aceastæ bucurie ludicæ a Creafliei era sesizabil în aberafliile øi „miracolele“ naturii formulase canonic
Plinius, în a sa Naturalis historia. Pentru Plinius, aceste forme singulare dovedeau tendinfla instinctivæ a naturii
de a-øi crea sieøi, „în joacæ“, plæsmuiri fanteziste în toate regnurile. 19 Leone Battista Alberti øi alfli teoreticieni
din secolul al cincisprezecelea au tras de aici concluzia cæ, în configurafliile întîmplætoare formate de la sine în
naturæ, s-ar afla, potenflial, toate formele artei. 20 În acelaøi timp, Nicolaus Cusanus (1401–1464) fæcea din aceastæ
reprezentare pur øi simplu modelul cunoaøterii umane. Reluînd ideea de joc liber, conøtient de limitele øi posibilitæflile
sale, care nu atinge niciodatæ centrul, dar se aflæ mereu în cæutarea lui, joc în care Platon væzuse cea mai înaltæ
formæ de gîndire 21 , Cusanus preciza în introducerea la lucrarea sa De ludo globi [Despre jocul globului] „cæ niciun
joc cumsecade nu e lipsit de un conflinut educativ. Dar acest exercifliu plæcut cu globul constituie pentru
noi, cred, o filosofie deloc neglijabilæ“. 22 Jocul constæ în aruncarea unor bile parflial golite, pentru ca, prin deplasarea
centrului lor de greutate, sæ se rostogoleascæ mai bine, efectuînd miøcæri neaøteptate. Cusanus reuøeøte sæ asocieze
astfel motivul zeului care pune lumea în miøcare cu caracterul de joc al Creafliei. 23
Acelaøi principiu este valabil øi pentru Bacon. Dacæ a fost interpretat ca prim ideolog al unei exploatæri mecanic
„reci“ a naturii, orientatæ în funcflie de o singuræ idee, profitul, înseamnæ cæ nu s-a înfleles corect semnificaflia
fundamentalæ a lui „ludicrum“ în concepflia sa despre capacitæflile umane artistice øi cognitive. 24 El nu se limiteazæ
la caracterizarea aberafliilor naturii în Advancement of Learning, ca produse ale „time and chance“; de asemenea,
pune mare prefl pe operele spiritului ludic uman, aøa cum explicæ în Novum Organum: „Printre facultæflile
spiritului øi mîinii omeneøti, jongleriile øi jocurile nu trebuie sæ fie subestimate. Cæci unele dintre ele, chiar dacæ
au fost destinate unui scop uøuratec øi ludic, pot avea totuøi o mare valoare informativæ“. 25
Argumentaflia lui Bacon concordæ, cel puflin conceptual, cu opere ca Lusus serius, redactatæ la Londra aproximativ
în anii 1617–1618 de rozicrucianul Michael Maier 26 , sau ca „glumele serioase“ din tablourile lui Giuseppe
Arcimboldo 27 , compuse din elemente luate din naturæ. Prefluirea pe care o acordæ în teoria cunoaøterii „aberafliilor“
monstruoase putea fi stîrnitæ de afirmaflia medicului francez Ambroise Paré, care, în Des monstres et
prodiges (1573), le numise un joc al naturii („s’y est jouee“), menite sæ-i demonstreze grandoarea. 28 O valoare
decisivæ pentru cunoaøtere oferæ, în fine, crede Bacon, øi acea prelucrare ludicæ a materiei brute, care continuæ
principiul formator al metamorfozelor naturale: „Prin urmare toate invenfliile cærora [la o examinare mai
atentæ] li se poate atribui o valoare mai înaltæ n-au apærut nicidecum graflie unor pedanterii minuflioase sau unor
strategii de mare anverguræ, ci pe de-a-ntregul datoritæ hazardului“. 29
Cabinetul de curiozitæfli ca spafliu de joc
Ideea unei naturi libere care se joacæ, pe care spiritul uman trebuie sæ o imite jucîndu-se øi el, dar pe care trebuie
sæ o øi flinæ în loc øi sæ o constrîngæ pentru ca, în arbitrarul hazardului, sæ-i sesizeze esenfla, cerea un recipient
în care sæ poatæ fi reunite, pe o scaræ mai largæ øi cît mai complet cu putinflæ, mijloacele de îngrædire a fanteziei
naturii. Christianopolis, utopia insularæ publicatæ în anul 1619 la Strasbourg de Andreae – cunoscutæ øi utilizatæ
de Bacon ca model în Noua sa Atlantidæ –, aratæ în ce mæsuræ cabinetul de curiozitæfli poate fi considerat øi
el, ba tocmai el, locul în care poate fi urmæritæ natura jucæuøæ, fixîndu-i-se totodatæ limite øi trasîndu-i-se direcflii.
7