Descarcă revista în format PDF - idea

scena
Statelor Unite, dupæ locul lor de origine. Ræspunsul ei la întrebæri legitime (pe care
le preîntîmpinæ în titlul lucrærii sale), precum De ce nu øi ræniflii, sau irakienii, sau afganii?
De ce trebuie sæ avem informaflii detaliate despre soldaflii americani, cînd despre irakienii
morfli (soldafli sau civili) nu øtim nici numærul, ca sæ nu mai vorbim de figuræ, culoarea
pielii sau oraøul de provenienflæ?, ar fi cæ este americanæ øi cæ acesta este materialul
cu care are dreptul sæ lucreze. Un mod foarte convenabil de a contracara criticile,
dar dacæ nu putem cere din partea unei artiste tinere care de curînd a trecut de la
a-øi desena obiectele personale din camera ei la a cartografia victimele ræzboiului
sæ aibæ o poziflie nuanflatæ asupra implicafliilor etice ale lucrærilor sale (øi dacæ gestul
sæu aduce aminte de mamele soldaflilor, care laudæ virtuflile øi eroismul copiilor lor,
færæ sæ punæ sub semnul întrebærii motivele din spatele participærii lor la ræzboi), aceeaøi
indulgenflæ nu o putem avea faflæ de curatorul cosmopolit Robert Storr. Selecflia sa
din pavilionul Italia, cuprinzînd înøiruirea de celebritæfli precum Sigmar Polke, Martin
Kippenberger, Gerhard Richter, Ellsworth Kelly, Bruce Nauman, Robert Ryman,
Sol LeWitt, poate fi înfleleasæ ca un rezultat al angajamentului sæu faflæ de artiøti cu
care a lucrat în lunga sa carieræ de curator de muzeu; titlul expozifliei sale, Think with
the Senses, Feel with a Mind [Gîndeøte cu simflurile, simte cu mintea], deøi este simbolic
o tautologie, nu e ceva care sæ deranjeze prea mult, avînd în vedere cæ titlurile
bienalelor sînt folosite în general doar de convenienflæ; însæ cînd vine vorba de
concepflia sa asupra rolului artei în lume, acela de a reconcilia între perceptual øi
conceptual øi de a da o formæ decontextualizatæ conflictului politic, aøa cum este
reflectatæ în multe din lucrærile de la Arsenale, curatorul ne prezintæ o expoziflie cælduflæ
øi færæ risc.
Pe scurt, politic înseamnæ pentru Robert Storr un fel de lamentare rafinatæ – moarte,
ruine, cranii, schelete, arme, soldafli, memoriale øi monumente urmæresc spectatorul
prin bienalæ, punctînd o cælætorie destinatæ contemplærii øi aducîndu-l pe un
teritoriu al resemnærii calme. Acest calm poate fi regæsit în fotografiile lui Neil
Hamon reprezentînd scene militare øi postúri ale soldaflilor din diferite ræzboaie (de
la Ræzboiul Civil American la al Doilea Ræzboi Mondial sau la cel din Vietnam), reinterpretate
de membrii societæflii Living History [Istoria Vie] într-un joc al adulflilor
care mimeazæ cærflile de istorie mai degrabæ decît sæ le reinterpreteze. Sau în vederile
contemporane ale unor foste zone de conflict, în Beirut, Sarajevo sau Coreea
de Sud, realizate de Tomoko Yoneda, o artistæ japonezæ care træieøte la Londra. Paønic
este øi jocul unui bæiat cu o minge dintr-un craniu de cauciuc, printre ruinele fostului
sediu al armatei la Belgrad, într-un video realizat în 2007 de artistul italian Paolo
Canevari. Seria de memento mori continuæ cu proiecfliile video ale unor oameni care
tofli spun „I will die“ [Voi muri] în fafla camerei lui Yang Zhenzhong. Sau cu broderia
preflioasæ a lui Angelo Filomeno, parabolæ barocæ înfæfliøînd douæ schelete, al unui
filosof øi al unei femei, zburînd deasupra unui cer luminat în noapte. Dacæ vizitatorul
nu mai poate îndura atîta ræzboi øi moarte, se poate relaxa pe o saltea sub instalaflia
dionisiacæ a artistului Jason Rhoades, citind cuvintele în neon colorat care toate reprezintæ
denumiri ale organelor genitale feminine. Lucøi, calm øi voluptate.
Ceea ce nu înseamnæ cæ nu sînt øi alt fel de lucræri în bienalæ, mai subtile øi mai profunde,
precum picturile imprimate ale lui Jenny Holzer, care folosesc materiale dintre
documentele militare clasate ale ræzboiului din Irak sau din închisoarea de la
Guantanamo Bay. Nu doar schimbarea de perspectivæ cætre istoria neoficialæ este
cea care atrage atenflia la aceste lucræri, ci øi îndræzneala de a aræta moartea realæ
færæ a o transforma într-o metaforæ. Moartea la timpul prezent (dacæ vrem sæ-i dæm
lui Storr ce e al lui), precum cea înfæfliøatæ în portretele lui Óscar Muñoz, amintindu-i
pe cei fæcufli dispærufli de regimul politic din flara sa, Columbia, dar øi din atîtea
alte locuri din lume. Portrete care sînt schiflate cu apæ pe trotuarul de ciment øi care
se usucæ în soare înainte de a fi terminate.
some country which challenges the burden of traditional national
representation. This year, the Ukrainians decided to invite, together
with their own artists, also London-based Juergen Teller, Mark
Titchner and Sam Taylor-Wood and it worked, if people didn’t go
to their pavilion for the exoticism and vodka, they certainly did for
the “international” spirit, although I doubt everybody agreed that
“We are all Ukrainians”, as Mark Titchner’s work claimed.
One of the pavilions everybody was curious about was the first Roma
(otherwise known as Gypsy) pavilion, which proved there isn’t such
thing as specific Roma art but that the conservative way of teaching
practiced at for example the art school in Romania manages to corrupt
all its students, irrespective of how “free” their ethnic origin
would incite them to be (as proved by the works of Mihaela Cîmpeanu
and Marian Petre, the two Romanians in the Roma pavilion).
The Polish pavilion was cool and trendy, and it functioned better as
a documentary picture than as an installation inviting one to engage
with it, as the artist’s previous works, with smell of fresh paint and
look of communist bloc did. Still working on architecture and paradox,
artist Monika Sosnowska conceived this time a structure cramped
in the pavilion and inspired by the pavilion itself. At least this work
looked like some effort has been put into thinking with an eye at the
Mihaela Cîmpeanu
Wings, 2005, The First Roma Pavilion, Wood and metal, photo: e-cart
71