Descarcă revista în format PDF - idea

arhiva
O revendicare largæ în favoarea creativitæflii pune la îndoialæ monopolul artistului asupra expresiei de sine, în
vreme ce artiøtii, în schimb, se angajeazæ tot mai mult în amenajarea øi pæstorirea unor „muzee de artist“ în
care pot evada de pe piafla de artæ, aøa cum se întîmplæ la Lodź. Interese regionale øi societale ale unor grupuri
mici reclamæ accesul la simboluri care nu mai sînt croite dupæ mæsura unui stil artistic (øi a unei piefle) recunoscut(e).
De asemenea, în literatura despre artæ existæ noi istorisiri [narratives] care refuzæ sæ se plieze dupæ o unicæ øi
autoritaræ istorie a artei. Diversitatea explozivæ a lumii noastre se oglindeøte în diversitatea de viziuni øi de concepte
– care sînt însæ controlate de o culturæ mediaticæ monopolizatæ. Asta explicæ tendinfla tot mai accentuatæ
spre o culturæ neoficialæ în care conceptul artei este tot atît de nesigur (ori nesemnificativ) precum credinfla
în sistemul unei unice istorii a artei.
La New York, Muzeul de Artæ Modernæ le-a servit „moderniøtilor“ precum o bisericæ în care credincioøii se
adunau sæ-øi declare crezul. Oponenflii sæi, inclusiv Douglas Crimp, au reacflionat cu vehemenflæ împotriva pretenfliei
sale de „a spune povestea artei moderne“, aøa cum obiecta el în 1984 în numele tuturor necredincioøilor. Credinfla
muzeului în „esenfla“ artei autonome, aøa cum o formulase Clement Greenberg, a apærut dintr-odatæ ca o
minciunæ sfruntatæ care nu mai reprezenta realitatea producfliei artistice øi contradicfliile ei; cu alte cuvinte, muzeul
a træit din credinfla aderenflilor sæi. Arthur C. Danto, care împærtæøise aceastæ credinflæ, s-a simflit atunci constrîns
sæ tragæ concluzia cæ „istoria artei“ modernismului „a ajuns la un capæt“, deoarece îøi împlinise flelul. „Sfîrøitul
modernismului“, în sensul lui Greenberg, a fost, riguros vorbind, „sfîrøitul unei teorii care explicæ de ce arta
este de calitate eminentæ [high] atunci cînd ea este aøa. Ceea ce a ajuns la un capæt este un concept particular
de istorie a artei.“
Ar putea pærea ca o înræmare de însemnæri pe colfl de masæ dacæ am încerca sæ fixæm imaginea istoriei artei
pe care o discut aici. De ce am avea nevoie de un anumit concept pentru ea, dacæ tofli artiøtii, trecufli sau prezenfli,
se dovedesc a fi indiscutabil reali – pe-atît de reali pe cît e istoria – øi dacæ lucrærile lor existæ la fel de palpabil
precum obiectele concrete? Se poate replica doar cæ øi ficfliunile au fæcut istorie øi cæ øi ele ajung sæ fie reificate.
Arta este o ficfliune istoricæ, aøa cum a dovedit de mult Marcel Duchamp, iar istoria artei este de asemenea
ficfliune – aøa cum, în pofida sa, descoperea André Malraux atunci cînd a scris despre un „muzeu færæ perefli“.
Este deci o chestiune de instituflii, nu de conflinut øi, cu siguranflæ, nu de metodæ, atunci cînd ne întrebæm dacæ
øi cum arta øi istoria artei vor supravieflui în viitor. Chiar øi catedralele au supraviefluit întemeierii muzeelor. De
ce oare astæzi muzeele n-ar face experienfla întemeierii unor alte instituflii în care istoria artei nu øi-ar mai avea
locul sau unde ea aratæ cu totul altfel?
Traducere de Adrian T. Sîrbu
Note:
1. E dificil de gæsit în româneøte o sintagmæ echivalentæ care sæ poatæ restitui, prin ea însæøi, caracterul sintetic øi transversal al opozifliei între cele
douæ niveluri, facturi, gusturi, metabolisme de consum øi de producflie simbolicæ, în fine cele douæ tipuri de sociologie artistico-culturalæ, pe
care le schematizeazæ metaforic vocabulele americane „high“ øi „low“ (ele însele elipse pentru „high[brow] culture“, respectiv „low[brow] culture“:
culturæ superioaræ, rafinatæ, pretenflioasæ, de clasæ, elitaræ, formalæ, specializatæ, importantæ, nobilæ, valoroasæ etc., în opoziflie cu o culturæ
vulgaræ, de masæ ori popularæ, presupus inferioaræ øi eteroclitæ, færæ criterii valorice ori cu ele „joase“ ø.a.m.d.). Mai mult, expresia-bloc „high
and low“ înseamnæ ea însæøi, ca atare, „oriøiunde“, „peste tot“, „în tot locul“ (de exemplu: the missing jewelry was never found, though we searched
high and low for it [bijuteria lipsæ n-a fost gæsitæ niciodatæ, deøi am cæutat-o peste tot]). Titlul integral al expozifliei din 1990 de la MoMA (Museum
of Modern Art) a fost High And Low: Modern Art and Popular Culture [Pretutindeni, indistinct: artæ modernæ øi culturæ popularæ], iar ea a fost
conceputæ øi organizatæ de J. Kirk T. Varnedoe în colaborare cu Adam Gopnik. (N. tr.)
2. Dupæ o prezentare în 1961 la Galeria Martha Jackson din New York, în luna decembrie a aceluiaøi an, instalaflia The Store [Magazinul] a pictorului/sculptorului
Claes Oldenburg a fost realizatæ complet în atelierul acestuia cu vitrinæ la stradæ de pe East 2nd Street în Manhattan, East
Lower Side, unde artistul øi-a desfæøurat o vreme activitatea, deopotrivæ ca artizanul øi ca furnizorul lucrærilor sale. Obiectele din Magazin,
reliefuri øi sculpturi de ghips executate la diferite scæri øi viu colorate, erau „simulacre“ inspirate dupæ alimente, frînturi de reclame øi articole
vestimentare pe care artistul le væzuse în vitrinele din împrejurimi (dupæ unele surse, instalaflia ar fi fost inspiratæ de un magazin de lenjerie de
damæ din apropiere, dar, printre sutiene øi balene de corset din ghips, artistul a plasat enorme produse de patiserie din acelaøi material). În al
sæu „Store Manifesto“ [Manifest pentru Magazin], Oldenburg scria: „Sînt pentru o artæ care e de fumat, ca o fligaræ, øi care miroase, ca o pereche
de pantofi. Sînt pentru o artæ care fîlfîie ca un steag ori e bunæ la øters nasul, ca o batistæ. Sînt pentru o artæ pe care o pui pe tine øi o
dai jos, ca pe niøte nædragi, care se gæureøte, ca øosetele, care e de mîncat, ca o felie de plæcintæ… Sînt pentru arta albæ a frigiderelor øi deschiderea
ori închiderea lor zdravænæ… Sînt pentru arta iepurilor sîngerii, spînzurafli, øi a puilor zbîrcifli, a tamburinelor øi fonografelor øi a cutiilor
aruncate, înfæøate ca faraonii“. (N. tr.)
3. Este chiar titlul cærflii lui Douglas Crimp, cf. On the Museum’s Ruins, Cambridge, Massachusetts, London, England, The MIT Press, 1993. (N. tr.)
4. Se poate echivala, aproximativ, prin „privirea [infinitivul verbului] apei“, færæ însæ a pierde din vedere ambiguitatea calculatæ a expresiei; lingvistic,
ea e anume tæiatæ pentru a face indecidabil subiectul, respectiv obiectul acestei priviri (în plus, una atentæ, stæruitoare). (N. tr.)
5. A se vedea chiar în acest numær al revistei, supra. (N. red.)
31