Descarcă revista în format PDF - idea

Aceastæ lucrare a fost prezentatæ la conferinfla
„Shifting Practice, Shifting Roles? Artists’
Installations and the Museum“ [Practicæ
schimbætoare, roluri schimbætoare? Instalafliile
artiøtilor øi muzeul], Tate Modern, Londra,
22 martie 2007.
Arta instalafliei øi muzeul
Bruce Altshuler
Aceastæ lucrare examineazæ arta instalafliei în cadrul muzeului în contextul unei serii de provocæri conceptuale
care au vizat colecflionarea muzealæ de artæ contemporanæ încæ de la începuturile ei. Din aceastæ perspectivæ,
problemele cu care se confruntæ muzeele în abordarea acestor opere de artæ – øi manierele în care arta instalafliei
a estompat delimitærile dintre expoziflii øi obiecte de artæ øi dintre artiøti øi curatori – pot fi înflelese drept parte
a istoriei disputei conceptuale din jurul instituflionalizærii artei moderne øi contemporane.
O întrebare fundamentalæ care a înconjurat încæ dintru început colecflionarea contemporanæ este dacæ muzeelor
le revenea sau nu aceastæ activitate, iar tensiunea conceptualæ implicitæ este surprinsæ în remarca lui Gertrude
Stein potrivit cæreia ceva poate fi ori modern, ori un muzeu, dar nu poate fi ambele. Cæci începînd cu secolul
al XVIII-lea, perspectiva tradiflionalæ asupra muzeului de artæ era aceea asupra unei instituflii dedicate achizifliei,
pæstrærii øi expunerii operelor care au rezistat probei timpului. Or, dacæ muzeele trebuie sæ colecflioneze øi sæ
prezinte doar aceste lucræri, aceasta pare, prima facie, sæ excludæ arta contemporanæ øi recentæ în întregime.
O manieræ de a trata aceastæ problemæ este proiectarea în viitor, pretinzînd cæ achiziflionarea de cætre un muzeu
a unui obiect contemporan reprezintæ pariul cæ acea piesæ va fi inclusæ în ceea ce Philip Fisher a numit „trecutul
viitorului“. 1 Acest trecut este acela al Istoriei Artei øi, din acest punct de vedere, atunci cînd o lucrare este
evaluatæ ca fiind demnæ de muzeu, se pariazæ cæ va fi inclusæ în canonul istoric artistic al viitorului. E inutil sæ
mai menflionæm cæ aceste pariuri contribuie la a genera canonul, iar expectanfle similare intervin pe piaflæ, dupæ
cum indicæ limbajul dealerilor øi al cataloagelor de licitaflie.
Celor sceptici faflæ de apelul la trecutul viitorului li s-a oferit o soluflie practicæ de cætre francezi, în 1818, odatæ
cu convertirea Palatului Luxemburg în Muzeul Artiøtilor în Viaflæ. Cum Luvrul era rezervat operelor semnificative
ale trecutului, era nevoie de un sistem prin care statul sæ poatæ achizifliona artæ recentæ øi sæ demonstreze
angajamentul continuu al Franflei faflæ de artiøtii sæi. Soluflia consta, de fapt, în transformarea Luxemburgului într-un
musée de passage, într-o zonæ de depozitare pentru lucræri ce ar putea ajunge la Luvru dupæ cîfliva ani de
la moartea artistului. Achizifliile de la Luxemburg erau în general conservatoare øi abia în 1896 li s-a permis picturilor
impresioniste importante sæ se alæture colecfliei, dupæ ce statul a acceptat o parte din moøtenirea controversatæ
a lui Gustave Caillebotte. Cu toate acestea, ar trebui remarcat faptul cæ, în primii sæi ani, muzeul a fæcut
totuøi cîteva achiziflii liberale, prin cumpærarea lucrærii lui Delacroix Dante øi Vergiliu în Infern øi a celei a lui Géricault,
Pluta Meduzei, atrægîndu-i în galeriile sale pe foarte mulfli dintre oponenflii romantici ai Academiei. 2
Menflionarea moøtenirii Caillebotte ar trebui sæ ne reaminteascæ despre faptul cæ acel comentariu al lui Stein
nu se referea doar la arta nouæ din muzeu, ci la arta modernæ în muzeu, la obiecte ce puneau în chestiune
standarde estetice consacrate øi chiar nofliunea a ceea ce poate fi socotit drept operæ de artæ. Fræmîntarea cu
privire la problema implicærii sau nu a muzeelor în colecflionarea acestor obiecte ne-ar putea pærea absurdæ,
dacæ luæm în considerare proliferarea, la sfîrøitul secolului al XX-lea, a muzeelor dedicate tocmai acestei activitæfli.
Însæ nu întotdeauna aøa stæteau lucrurile, iar anii 1920 au fost plini de dezbateri asupra acestei chestiuni, precum
cele care au avut loc în cadrul Cursului asupra Muzeului al lui Paul Sachs, de la Harvard, care reprezenta
la vremea aceea, în America, principala bazæ de instruire a curatorilor øi a directorilor, inclusiv pentru Alfred
Barr Jr., directorul fondator al Muzeului de Artæ Modernæ. Este important totuøi sæ precizæm cæ Barr øi semenii
sæi susflinætori ai artei moderne au dezvoltat munca de pionierat a directorilor de muzeu germani, de la Hugo
von Tschudi la Berlin øi München pînæ la Alexander Dorner la Hanovra, care a inaugurat Cabinetul Abstract
al lui El Lissitzky în 1927, øi cea a colecflionarilor precum Karl Ernst Osthaus, cel ce øi-a deschis publicului Muzeul
Folkwang din Hagen în 1902 (mutat la Essen în 1922). 3
BRUCE ALTSHULER este directorul programului de studii muzeale de la Graduate School of Arts and Science de la New York University. Din 1992
pînæ în 1998 a fost directorul Isamu Noguchi Garden Museum din Long Island City, New York. Este autorul cærflii The Avant-Garde in Exhibition [Avangarda
în expoziflie] (1994), al monografiei Isamu Noguchi (1994) øi coordonator al volumului Collecting the New: Museums and Contemporary Art
[Colecflionarea noului: Muzeele øi arta contemporanæ] (2005) øi a scris extensiv despre arta modernæ øi contemporanæ. A fost membru al øcolii postuniversitare
de la Bard Center for Curatorial Studies øi al Consiliului Director al Asociafliei Internaflionale a Criticilor de Artæ, Secflia Statele Unite.
20