Descarcă revista în format PDF - idea

verso: revoluflii în oglindæ (mirroring revolutions)
Socialism, capitalism, politicæ
Ræspuns lui G. M. Tamás
János Kis
Népszabadság, 8 octombrie 2005
În articolul meu, „Solidaritatea dupæ un sfert de veac“ (Népszabadság, 27 august
[2005]), existæ un pasaj care se referea (øi) la G. M. Tamás. G. M. T. a ræspuns
la acest succint rapel cu minuflia pe care o cere seriozitatea chestiunii („Un
ræspuns întîrziat lui János Kis“, Népszabadság, 1 octombrie [2005]).
„Ræspunsul întîrziat“ discutæ chestiuni majore. Cum sæ gîndim schimbarea
de regim dupæ cincisprezece ani? Ce sæ gîndim despre lumea în care ne e
dat sæ træim – despre cuplul economiei de piaflæ capitaliste øi al democrafliei?
Øi în fine: dacæ am avea motive sæ fim nemulflumifli, trebuie oare sæ ræmînem
la simpla reformæ a sistemului sau sæ dæm totul la o parte de dragul unei soluflii
alternative radical diferite, mai atrægætoare?
Ræspunsurile lui G. M. Tamás sînt dramatic de simple. Schimbarea de regim
a eøuat. Noua ordine e intenabilæ din punct de vedere moral. Tot ce
ne ræmîne e revoluflia.
Schimbarea de regim
Dacæ articolul meu a descris în mare corect istoria Solidaritæflii,
atunci – spune G. M. T –, în 1989, liderii miøcærii øi-ar fi trædat
adepflii. În cadrul dezbaterilor de masæ rotundæ ei optaseræ pentru
capitalism în locul programului lor iniflial: autodirijarea. Astfel,
ei i-au pus în fafla unei situaflii împlinite pe cei în numele cærora
au dus aceste tratative.
Asta-i o lecturæ pærtinitoare. Ea nu dæ seama de o constatare importantæ
din scrierea mea: în 1980–1981, Solidaritatea nu dispunea de un program
economic unanim acceptat. Existaseræ douæ imagini concurente ale viitorului:
cea a autodirijærii øi cea a capitalismului. E cert cæ majoritatea membrilor
organizafliei au sprijit autodirijarea. De un sprijin însemnat însæ s-a bucurat
øi celælalt program, cel al proprietæflii private øi pro-piaflæ. În 1981 nu s-a putut
ajunge la o decizie. Cum scriam, dezbaterea a fost întreruptæ în mod violent
de puciul lui Jaruzelski.
Mult mai semnificativ e cæ problema „autodirijare sau capitalism?“ n-a mai fost
ridicatæ în cadrul meselor rotunde, ci abia dupæ ce catastrofa alegerilor i-a eliminat
pe comuniøti øi a adus Solidaritatea la putere. Economia polonezæ era la
pæmînt. Magazinele erau goale øi trebuia sæ stai ore-ntregi la coadæ pînæ øi dupæ
pîine øi lapte. Membrii øi votanflii organizafliei aøteptaseræ de la liderii lor sæ punæ
capæt lipsurilor generale. Guvernul format de Solidaritatea ar fi putut, desigur,
sæ se apuce de experimente incerte cu un sistem de organizare economicæ
ce nu fusese gîndit pînæ la capæt. Asta ar fi fost adeværata trædare.
A opta pentru stabilitate a însemnat, færæ îndoialæ, a opta pentru capitalism,
iar asta a însemnat a forfla o suitæ întreagæ de mæsuri dureroase. Magazinele
au fost umplute aproape imediat cu marfæ, dar preflurile au crescut astronomic
øi a început øomajul în masæ. Au trebuit trei ani lungi pentru ca nivelul
de trai sæ înceapæ sæ creascæ din nou. Dupæ G. M. T., asta a reprezentat un
eøec moral pentru cei care au luat decizia în cauzæ, un eøec cu care nici ei,
nici eu nu sîntem în stare sæ ne confruntæm.
SOCIALISM, CAPITALISM, POLITICS
A Reply to G. M. Tamás
János Kis
Népszabadság, October 8, 2005
There is a passage in my article “Solidarity After 25 Years” (Népszabadság,
August 27, 2005) addressed to G. M. Tamás, too. To this piece, G. M. T. provided
a detailed reply that matches the serious character of the matter
(“A Lingering Reply to János Kis”, Népszabadság, October 1, 2005).
This lingering reply raises difficult questions. How are we to think about the
regime change after one and a half decades? What should our position be related
to the world we live in – the world of capitalist market economy and parliamentary
democracy conjoined? Finally, if we have reasons to be unsatisfied,
should a reform of the system suffice, or should we discard it for the sake of an
entirely different, more promising alternative?
G. M. Tamás provides answers of a dramatic simplicity.
The regime change failed. The new order is morally untenable.
Revolution remains the only alternative.
Regime Change
If my article offers an accurate history of the Solidarity, then, in G. M. T.’s view,
the leaders of the movement betrayed their supporters in 1989. At the roundtable
debates they have chosen capitalism instead of self-management, their
original program. They presented those in the name of whom they were negotiating
with an accomplished fact.
This is a biased interpretation. It omits an important statement of my essay:
in the years 1980–1981 the Solidarity possessed no unanimously accepted economic
program. There were two competing images of future: that of self-management
and that of capitalism. The majority of the members were doubtlessly
in favor of the former. Nevertheless the other program, based on market economy
and private property, had a considerable support, too. The congress held in
August 1981 did not lead to a decision. The Jaruzelski coup d’État put a violent
end to the debate.
Another and even more significant aspect is that the question of self-management
or capitalism emerged anew not at the roundtable debates but only later,
when the elective catastrophe of the communists placed the Solidarity in a governing
position. The Polish economy lay ruined; shops were empty, and people
had to stand in queue for hours for even for bread and milk. The members and
electors of the organization expected their leaders to solve the problem of general
poverty. The Solidarity government could have engaged instead in obscure
experiments with a system of economic organization never tested before.
This would have been the genuine act of betrayal.
Choosing stabilization doubtlessly implied choosing capitalism, and triggered
a long series of painful measures. Shops were almost instantly filled with
171