Descarcă revista în format PDF - idea

Un ræspuns întîrziat lui János Kis
G. M. Tamás
Népszabadság, 1 octombrie 2005
Din cauza unor ezitæri øi treburi intervenite între timp, ræspund cu întîrziere
de-o lunæ la scrierea lui János Kis („Solidaritatea dupæ un sfert de veac“, Népszabadság,
sîmbætæ, 27 august 2005, în capul suplimentului Hétvége [Sfîrøit
de sæptæmînæ]). Øtiu cæ asta nu e tocmai conform uzanflelor – îmi cer
scuze. Din acest motiv, øi pentru a reîmprospæta memoria cititorului, voi
cita mai mult decît se cuvine din textul lui János Kis.
Aproape niciodatæ nu scriu polemici sau o fac, cel puflin, foarte rar – am învæflat
pe propria-mi piele cæ, în cadrul dezbaterilor de idei din Ungaria, poziflia
iniflialæ a autorilor criticafli ajunge sæ fie distorsionatæ cel mai adesea pînæ la
neinteligibil. Aøadar, în loc de clarificare, rezultatul e cel mai adesea înmlæøtinare,
înmîloøire. (Færæ a mai menfliona cæ, datoritæ obsesiei bolnævicioase
de a împærfli totul pe „tabere“, autorii se pot trezi cæ li se imputæ poziflii care
nici nu le-au trecut prin cap.) Fireøte, asta taie pofta de la orice disputæ publicæ.
Totuøi, de data asta, trebuie sæ mæ pronunfl.
În importantul sæu eseu, János Kis analizeazæ retrospectiv miøcarea polonezæ
a Solidaritæflii. În urmæ cu cincisprezece ani, poate cæ i-aø fi împærtæøit opiniile
(desigur, în limitele inevitabile ale diferenflelor de puls øi stil). Prin urmare,
în aceastæ scriere dialoghez øi cu ceea ce am fost cîndva. Precum majoritatea
celor din generaflia care „gîndea altminteri“ øi voia schimbarea regimului,
la acea vreme, renunflasem øi eu la ceea ce a fost moøtenirea comunæ
a lui 1956, 1968, 1980: „iluzia“ societæflii autodirijate, autoguvernate, drepte
øi comunale. Azi nu mai sînt însæ la fel de sigur cæ tot ce suferæ, la un
moment dat, o înfrîngere e „iluzie“.
Unul dintre reputaflii eroi øi reprezentanfli ai miøcærilor de eliberare poloneze,
Adam Michnik, scrisese øi el un eseu pentru a celebra aniversarea Solidaritæflii
(uøor scurtat, textul sæu a apærut în Élet és Irodalom [Viaflæ øi literaturæ]). Scrierea
lui Michnik m-a supærat de moarte. Bunul nostru prieten polonez ne asiguræ
cæ, spre deosebire de alflii (politicieni de profesie, oficialitæfli de frunte,
capitaliøti), el nu vrea sæ devinæ un ticælos. Referindu-se – în mod fals – la
Stendhal, el ne spune cæ, în lumea asta, nu existæ nicio altæ modalitate de a
dirija treburile publice, iar dacæ pentru asta trebuie sæ devii un ticælos, el preferæ
sæ renunfle la ele. Cu palide reflineri, el se aratæ a fi totuøi de acord cu ordinea
mondialæ øi socialæ în care ticæloøii îi conduc pe cei oneøti. Dragæ Adam
Michnik, n-a fost oare vorba cæ vom fi oameni de treabæ? N-avem nevoie
de-o revoluflie pentru asta. Tu, Adam Michnik, ai fost de treabæ øi înainte de
cæderea dictaturii. Revoluflia e necesaræ pentru ca domnia pe termen lung
– sau permanentæ? – a ticæloøilor sæ fie înlocuitæ de domnia cinstitæ a oamenilor
cinstifli (dupæ mine: domnia nimænui). Cu greu am putea spune cæ revoluflia
a învins, deci sarcina ta este în continuare ca, spre deosebire de alflii,
sæ n-ajungi un ticælos.
Dupæ mine, e mai corect sæ spunem cæ revoluflia democraticæ a suferit o înfrîngere.
Semnul cel mai evident al acestui fapt e cæ niøte infami pot ajunge la
putere. Aceastæ afirmaflie lasæ neatinse idealurile noastre øi deschide calea
pentru critica socialæ.
A LINGERING REPLY TO JÁNOS KIS
G. M. Tamás
Népszabadság, October 1, 2005
Various tasks and hesitations delayed by an entire month my answer/reply
to János Kis’s article (“Solidarity after 25 years”, Népszabadság, August 27,
2005, Saturday: heading the supplement Hétvége [Weekend]). This is counter
to the accepted practice – for which I beg pardon. Consequently, in order to
refresh the reader’s memory, I will quote more extensively than the otherwise
appropriate.
I rarely – almost never – engage in polemics; it is my sad experience that in
Hungary, the original stance of a criticised author is customarily obscured to
a point of unintelligibility. Instead of being clarified, matters degenerate into
a marshland, a mud-ocean of twisted notions. (Not to mention that the sick
compulsion to identify adverse “camps” reads into the dissected texts opinions
the authors would have never dreamt of.) This squelches any appetite for
public debate. However, this time I must speak.
In his significant essay, János Kis evaluates retrospectively the Polish
Solidarity movement. Fifteen years ago I would most likely have shared his
opinion (the unavoidable differences in temper and style included); thus,
I hereby enter an argument with my old self as well. As did the majority of the
generation who “thought differently” and participated in the change of the
political system, at that time I gave up the common inheritance of 1956, 1968
and 1980: the “illusion” of a self-governing, self-managing, righteous, communal
society. However, I no longer consider all defeated ideas to be “illusions”.
Adam Michnik, great hero and advocate of the Polish freedom movements,
has also written an essay for the anniversary (Élet és Irodalom [Life and
Literature] published a somewhat shortened version of it in Hungarian).
Michnik’s text left me with a bitter aftertaste. Our dear Polish friend assures
us, that contrary to others (politicians, public servants, capitalists), he will not
turn a knave. Referring – erroneously – to Stendhal, he says knavery would be
the only way to settle public matters in this world, and well, if it takes knavery,
he would rather settle no public matters at all. Nevertheless, – with
certain reserves – he has nothing to say against the social and universal order
based on knaves governing the honest people. Dear Adam Michnik, the point
was not for us to become decent fellows? No revolution is needed to achieve
that. You as well, Adam Michnik, used to be honest before the collapse of the
dictatorship. The revolution is needed to replace the sustained – or continuous?
– rule of knaves with the honest rule of honest people (nobody’s rule,
in my opinion). One cannot state the revolution was victorious, and thus your
personal task remains – in opposition to others – not to turn into a knave.
The correct statement, as I see it, is this: the democratic revolution was
defeated. The evidence behind is the access of knaves to leading positions.
This statement spares our ideals and opens the way for social criticism.
Nevertheless, do you feel, dear Adam Michnik, that after so many decades
164