Descarcă revista în format PDF - idea

3. Filosof ceh (1926–2003), autor al lucrærii
Dialectica concretului (1962), foarte activ în
miøcærile filosofice øi pragheze din anii ’60 øi
’70, figuræ marcantæ a „Primæverii de la Praga“.
Arestat de poliflie, exclus din Partidul Comunist
øi din învæflæmîntul universitar timp de 20
de ani, e reabilitat dupæ 1990, dar cade rapid
în dizgraflia noilor regimuri de dreapta.
4. Filosofi de origine maghiaræ, foøti elevi ai lui
György Lukács; excluøi din Partidul Comunist
øi din universitate din cauza refuzului de a-l
denunfla pe Lukács drept colaborator în Revoluflia
din 1956, au practicat un marxism
critic în cadrul „Øcolii de la Budapesta“, alæturi
de Ferenc Fehér, György Márkus, György
Konrád øi de alflii.
de piaflæ liberæ a cærflilor øi ideilor, aproape necunoscufli, prezenfla lor rezumîndu-se la citate øi trimiteri sporadice
în mediile academice sau în reviste. Cauza acestei ignoranfle vine de departe. Cred cæ e vorba de
o particularitate a marxismului românesc, care nu a cunoscut o reflecflie criticæ în interiorul lui, nici înainte
de 1989, nici, cu atît mai puflin, dupæ. Înainte de 1989, absenfla unei gîndiri de stînga s-a tradus, pe de o
parte, prin dogmatismul docil al ideologilor partidului (care populau încæ facultæflile de filosofie în momentul
cæderii lui Ceauøescu), capabili sæ facæ cel mult o lecturæ incantatorie a textelor lui Marx, Engels sau Lenin,
øi, pe de altæ parte, refuzului intelectualilor disidenfli de a înfrunta sau de a intra în dialog cu teoria marxistæ.
În absenfla unui Karel Kosik 3 , a unei Ágnes Heller, a unui Mihály Vajda 4 , cultura româneascæ a produs
mai degrabæ ascefli extramundani, precum Constantin Noica, retras sau forflat sæ se retragæ din lume, predicînd
elevilor sæi virtuflile lecturii textelor clasice, ale meditafliei pure asupra spiritului, de la greci pînæ la Hegel
sau Heidegger. Nicio reformæ, nicio dinamicæ în interiorul marxismului socialist, nicio privire criticæ din exterior;
cît despre traducerile marxiøtilor din secolul al XX-lea, în afaræ de cîteva din Gramsci sau Althusser
sau ale altor autori, mai degrabæ mediocri, nu am beneficiat niciodatæ de texte care sæ permitæ o aducere
la zi a interpretærii marxismului. Cæci cei mai mari inamici ai doctrinei oficiale a partidului erau tocmai cei
care o criticau din interior; ereticii periculoøi erau cei care pæræseau calea cea dreaptæ a socialismului, ceea
ce explicæ, pe lîngæ alte motive, faptul cæ traducerea unor cærfli ca Societatea spectacolului sau Critica vieflii
cotidiene a lui Henri Lefebvre etc. ar fi fost de neconceput.
Anii care au urmat miøcærii brutale din ’89–’90 nu au schimbat lucrurile din acest punct de vedere. Îndræznesc
sæ afirm cæ situaflia româneascæ a fost pe dos faflæ de situaflia din celelalte flæri ex-socialiste. În timp ce
în aceste flæri guverne reformatoare au adoptat rapid reforme liberale pentru a evita colapsul politic, economic
øi social, læsînd intelectualilor grija de a dezbate despre trecut (cu luæri de poziflie atît de stînga, cît
øi de dreapta), în România, puterea neocomunistæ a fæcut tot ce a putut pentru a încetini reformele, prelungind
pînæ la insuportabil agonia unei economii privatizate sælbatic øi dezmembrarea unei societæfli care
îøi pierduse demult reperele, motivafliile øi valorile comune. Pe un fond de condamnare istericæ a comunismului
de cætre o minoritate intelectualæ, tot mai izolatæ în acfliunile sale, sistemul politic, compus din foøti
membri ai partidului care au confiscat puterea în 1990, profita de beneficiile unei continuitæfli, nu cu vechea
ideologie (fostului preøedinte Iliescu i-ar fi plæcut aøa ceva, dar presiunea publicæ internæ øi internaflionalæ
se pare cæ l-a convins sæ renunfle la trecerea la un socialism cu „faflæ umanæ“), ci cu structurile mafiote care
conduceau comerflul exterior sau serviciile secrete. Pe de altæ parte (øi e, poate, aspectul cel mai important
al acestei imagini particulare a societæflii româneøti postcomuniste), trebuie øtiut cæ ceea ce a fost denumit
„revoluflie“ a fost opera unei minoritæfli urbane, mai mult, a unei minoritæfli din marile oraøe româneøti.
Altfel spus, pentru marea majoritate a poporului, în ciuda privafliunilor øi a umilinflelor la care a fost supusæ,
comunismul ar fi putut dura încæ ani sau decenii. Mai mult, ruptura cu societatea anterioaræ nu era atît de
evidentæ pe cît pærea, iar oamenii nu erau foarte tentafli sæ plece urechea la condamnarea comunismului
proclamatæ ritos de intelectuali, cu atît mai mult cu cît mulfli dintre oamenii de rînd erau mîndri de trecutul
lor, de sacrificiile fæcute øi de realizærile lor. Grupul de Dialog Social (GDS), creat la Bucureøti în anii ’90,
reunind mai multe mari figuri intelectuale ale societæflii, asumînd un rol important în reforma moravurilor
politice ale flærii, a devenit rapid un grup de monolog intelectual: liberalismul lor exaltant øi ura faflæ de trecutul
comunist contrastau flagrant atît cu inerflia simflului comun, cu atitudinea øi comportamentul anonimilor,
cît øi cu interesele foarte clare ale noii oligarhii politice øi economice a flærii.
Trebuie spus în acest punct cæ lipseøte în continuare o analizæ atentæ øi subtilæ a continuitæflilor øi rupturilor
din viafla cotidianæ a majoritæflii tæcute: trecerea revoluflionaræ øi spectacularæ la democraflia politicæ øi la capitalismul
economic, cu noile instituflii øi cu noul aparat legislativ pus în practicæ, nu a reuøit sæ facæ sæ disparæ
sau sæ descurajeze felul de a fi al oamenilor: umilinflæ, frustræri, resentimente, toate acestea au nevoie de
timp pentru a dispærea, iar inerflia e deseori mai confortabilæ decît punerea în practicæ a unei voinfle de schimbare
radicalæ. Dovadæ e øi opfliunea majoritaræ, în trei rînduri chiar (1990, 1992, 2000), pentru un preøedinte
øi un guvern care ezitau sæ adopte reforme, echivoci în deciziile lor, practicînd dublul discurs, cel explicit,
dar færæ implicaflii practice majore, al deschiderii oportuniste cætre viitor øi cel implicit, dar efectiv în gesturi
øi decizii, al nostalgiei pentru trecut.
La aproape douæzeci de ani dupæ 1989, raportul cu trecutul comunist se rezumæ pentru majoritatea intelectualilor
români la necesitatea unei condamnæri morale øi, recent, politice; fapt semnificativ, preøedintele
actual, Traian Bæsescu, a creat în 2006 o comisie specialæ pentru studierea crimelor comunismului; dupæ
154