Descarcă revista în format PDF - idea

16. În francezæ: là où était le ça économique
doit venir le je. Le ça, instanfla oarbæ, impersonalæ,
pur pulsionalæ øi libidinalæ a inconøtientului,
este echivalentul în francezæ a
ceea ce la Freud, în topografia funcflionalæ a
aparatului psihic, e desemnat prin pronumele
neutru Es (în germanæ) sau latinescul Id.
(N. red.)
însumi pentru a mæ arunca într-o lume de obiecte. Viafla adeværatæ e altundeva, afaræ din cîmpul vederii:
într-un plan de imanenflæ în care o viaflæ invizibilæ se dæ pe nevæzute ei înseøi. Spectacolul e inversiunea acestui
adevær viu; e Calul troian al transcendenflei în imanenflæ, intruziunea lui Afaræ, a lui Altul, a morflii în adeværul
viu, o falsæ viaflæ fantomaticæ ce inundæ viafla. Dar despre ce viaflæ e vorba? E remarcabil faptul cæ Debord
asociazæ „refularea adeværului“ cu „zdrobirea sinelui“ [écrasement du moi]: „Spectacolul, care este øtergerea
limitelor dintre eu øi lume prin sfærîmarea eului [...], este totodatæ øi øtergerea limitelor dintre adevær
øi fals prin refularea oricærui adevær træit“ (§219). Fondatorul Internaflionalei Situaflioniste e într-adevær ultimul
urmaø al lui Descartes. Cæci aceastæ viaflæ inversatæ øi pietrificatæ de Geniul cel Ræu al spectacolului nu
e nimic altceva decît viafla mea, o viaflæ singularæ, întotdeauna a mea, deposedatæ de ea însæøi øi care doreøte
sæ revinæ la sine, depæøindu-øi alienarea. Acestei forfle de viaflæ i se potriveøte mai bine numele de Eu sau
de mine decît acela de „proletariat“ sau orice altæ entitate colectivæ, iar Debord øtia deja asta cînd scria Societatea
spectacolului. Atunci cînd a avut de numit „subiectul care nu trebuie sæ se iveascæ“, nu pe Hegel øi
pe Marx i-a deturnat, ci pe Freud: „acolo unde se afla sinele economic trebuie sæ aparæ eul“ 16 (§52).
Rateazæ deci tofli aceia care îl opun pe Debord „revoluflionarul“ din anii øaizeci „stilistului“ ultimilor ani, privilegiindu-l
cînd pe unul, cînd pe celælalt. Între Societatea spectacolului øi Panegiric nu existæ nicio rupturæ,
niciun fel de repliere narcisistæ, ci reafirmarea aceluiaøi principiu în condiflii istorice diferite. Unitatea adeværului,
a vieflii øi a Eului este pusæ constant în opoziflie cu forflele iluziei, ale morflii øi ale lui Altul, fie cæ acest
Eu se poate identifica pentru un timp cu clasa-subiect a istoriei sau cu o avangardæ revoluflionaræ, fie cæ se
confundæ în cele din urmæ cu aventura singularæ a lui Guy Debord. „Nimic nu e mai firesc decît sæ iei în
considerare toate lucrurile pornind de la tine, ales drept centru al lumii; de acolo putem fi în stare sæ condamnæm
lumea færæ mæcar sæ-i ascultæm discursurile înøelætoare“ (Q, p. …). Egocentrismul care i se reproøeazæ
atît de des în ultimele scrieri constæ în fapt în afirmaflia cæ un subiect adeværat ar putea fi capabil sæ reziste
nonadeværului lumii – aøa cum îi øade bine unui urmaø de-al lui Descartes, dar al unui Descartes care n-ar
fi consimflit niciodatæ sæ recunoascæ adeværul unui Altul.
Iatæ-ne din nou în inima enigmei, a acestei aporii de care se lovesc tofli gînditorii unei imanenfle radicale.
Cum oare acest adevær invizibil, pur imanent, ar putea trece færæ a se træda în transcendenfla vizibilului?
Cæ adeværul se poate „vedea øi în imagini“, el a notat asta în Înøtiinflarea [Avis] ce precedæ volumul II din
Panegiric, apærut dupæ moartea lui. Se øtie cæ el e compus în principal din imagini: planuri de oraøe, vederi
aeriene ale Parisului, comics-uri deturnate øi mai ales fotografii ale prietenilor lui vechi, ale iubirilor sale, ale
locurilor prin care a stat. Ce se aratæ în aceste imagini neclare, în aceste strædufle øi pe aceste maluri pustii?
Adeværata viaflæ absentæ. Adeværul unei viefli invizibile care nu se poate da vederii decît ca absentæ, de nefigurat,
întotdeauna deja trecutæ. Precum ecranul negru din Hurlements en faveur de Sade [Urlete în sprijinul
lui Sade], dar pe alte cæi, acest album nostalgic ne dezvæluie imposibilitatea de a da de væzut invizibilul færæ
a-l desfigura: în loc sæ prezinte nemijlocit viafla, el o lasæ sæ se întrevadæ „în negativ“, în imaginile disparifliei
ei. Esteticæ negativæ, în sensul în care se vorbeøte de teologie negativæ, care nu poate fi împlinitæ decît printr-o
negaflie radicalæ: prin acest autodafe în care, dupæ dorinfla lui Guy Debord, în seara morflii lui, au fost
distruse manuscrisele volumelor urmætoare din Panegiric, acelea în care „mai multe detalii încæ obscure“
trebuiau în sfîrøit elucidate.
Traducere de Sebastian Big
152