Descarcă revista în format PDF - idea

+ (Debord)
de iluziile mortificante care o mænîncæ. Unde rezidæ diferenfla între cei doi gînditori? Precauflia unuia, respectiv
încrederea celuilalt în posibilitatea de a demarca radical viafla øi moartea øi adeværul de neadevær, de a
ajunge la „lucrul însuøi“, la adeværul vieflii, smulse de sub vælul fantomei sau de sub masca fetiøului. Mai trebuie
sæ spunem cæ cel mai radical dintre cei doi e øi cel mai naiv, cel mai „metafizician“? Sau cæ „metafizica“
lui e tocmai condiflia radicalitæflii sale, în vreme ce deconstrucflia, în lipsæ de adevær, ar fi incapabilæ sæ
punæ sub semnul întrebærii domnia alienærii øi a spectacolului?
Øtim cæ prima tezæ din Societatea spectacolului e deturnarea primei fraze din cartea I a Capitalului, unde
Debord înlocuieøte conceptul de marfæ cu acela de spectacol, aøa cum în alte locuri îl înlocuieøte øi pe acela
de capital. Dar de ce? Cu ce drept sæ afirmi cæ „spectacolul este capitalul ajuns la un asemenea grad de
acumulare încît devine imagine“ (§34)? Nu e deci o marfæ între altele, a cærei cumpærare øi vînzare sæ permitæ
proprietarilor lui sæ acumuleze capital, ci e faza ultimæ a formei marfæ. Ce legæturæ existæ între acumularea
de capital de care vorbea Marx øi aceastæ producflie masivæ de imagini care caracterizeazæ
spectacolul contemporan? Dupæ Marx, forma marfæ apare întotdeauna într-un fel inversat øi mistificant, într-o
„lume vræjitæ, pervertitæ (verkerhrte)“ în care „Domnul Capital“ îøi danseazæ „dansul macabru“. 14 Inversiune-perversiune,
vræjitorie, fantasmagorie, fantome: asta e identitatea spectacolului øi a spectralului care
se anunflæ deja din momentul în care Marx descrie modul de a apærea al mærfii øi al capitalului. Ceea ce
constituie aceastæ phantasmagorisch Form e un proces de reificare în care raporturile sociale se prezintæ
iluzoriu ca raporturi între simple lucruri. Or, o iluzie asemænætoare pare sæ funcflioneze deja în fenomenul
vederii. Atunci cînd analizeazæ caracterul fetiøist al mærfii, Marx comparæ într-adevær aceastæ reificare cu tendinfla
(specificæ vederii) de a transforma simple impresii sensibile în lucruri: „impresiunea luminoasæ pe care un
obiect o produce asupra nervului optic nu se înfæfliøeazæ ca o excitare subiectivæ a însuøi nervului optic, ci
ca formæ obiectivæ a unui lucru aflat în afara ochiului“. 15 Modul de apariflie a capitalului s-ar plia atunci pe o
lege fundamentalæ a privirii, pe aceastæ nebunie a vederii, care reificæ tot ceea ce scruteazæ. Transformarea
ultimæ a capitalului în spectacol nu va face decît sæ intensifice aceastæ nebunie specular-speculativæ, care va
deveni felul universal de a apærea al întregii societæfli. În acest sens ar trebui spus: capitalul e deja imagine,
autofigurare desfiguratæ a propriei realitæfli. Mai exact, e vorba de o iluzie de al doilea grad, de imaginea
pervertitæ øi reificatæ a unei imagini vizuale deja reificate. Lucrurile funcflioneazæ la fel în cazul spectacolului
lui Debord: înainte de a se prezenta ca formæ împlinitæ a fetiøismului mærfii, el e un dispozitiv menit a
face posibilæ vederea: de aceea îøi gæseøte el tocmai în vedere „simflul omenesc privilegiat“ (§18–19) øi în
televiziune mediul cel mai eficace. Pe determinarea istoricæ a fetiøismului capitalului sau al spectacolului (aceea
a unei iluzii apærute istoric, care poate sæ disparæ într-o zi), Marx øi Debord suprapun astfel o altæ determinare,
care reînscrie aceastæ iluzie în chiar condifliile vederii.
Cum putem descrie aceastæ determinare fundamentalæ a spectacolului øi a înseøi vederii? Atunci cînd Debord
vorbeøte de un „abandon mistic faflæ de transcendenfla mærfii“ (§67), nu e vorba de o simplæ turnuræ stilisticæ.
Spre deosebire de atingere sau chiar de auz, vederea e simflul transcendenflei, un simfl „extatic“ care
ne proiecteazæ în afara noastræ, în orizontul lumii, transformînd impresii vizuale imanente în percepflia unui
„obiect“ exterior. Lumea vederii se întemeiazæ pe o credinflæ perceptivæ, pe credinfla în „realitatea“ unor
asemenea obiecte, iar adeziunea fascinatæ a spectatorilor la imaginile spectacolului nu face decît sæ întæreascæ
aceastæ credinflæ primordialæ. Vederea, spunea Merleau-Ponty, e „întotdeauna vedere la distanflæ“: în acest
sens, orice viziune e televiziune, iar maøinæriile spectacolului nu aduc nimic nou, decît un dispozitiv tehnic,
o protezæ ocularæ care reproduce structura extaticæ a vederii. Cu aceastæ micæ diferenflæ, care face toatæ
deosebirea: avem aici de-a face, dupæ cum aminteøte Debord, cu o imagine „construitæ øi aleasæ de altcineva“,
care devine „principalul raport al individului cu lumea pe care înainte o privea prin el însuøi“ (Q, p. 1609).
Credinflei inifliale care impregneazæ orice vedere, spectacolul îi adaugæ o credinflæ secundæ, impunîndu-mi
sæ ader la punctul de vedere al Altuia, sæ væd lumea prin ochii Altuia ca øi cum m-aø uita la ea cu proprii-mi
ochi. Atunci cînd privirea acestui Altul îmi înlocuieøte privirea, inversiunea vizibilæ a vieflii ajunge la paroxism:
transcendenflei vederii, alinenærii originare pe care o implicæ, spectacolul îi mai adaugæ o altæ alienare – numai
cæ, spre deosebire de prima, aceasta are o bazæ istoricæ øi socialæ øi nimic nu ne interzice sæ gîndim cæ ea
ar putea dispærea, dacæ baza ei ar ajunge sæ fie ræsturnatæ. Acolo unde sclipesc amægelile spectacolului, adeværul
va putea fi væzut atunci în imagini.
Cum ar fi cu putinflæ? De vreme ce orice vedere øi oricare imagine implicæ obligatoriu o parte de iluzie øi de
alienare, cum ar putea ele face vizibil adeværul? Nebunia vederii e transcendenfla sa, care mæ scoate din mine
14. Marx, Le Capital, cartea a III-a, secfliunea 7,
in Œuvres, vol. III, Paris, Gallimard-Pléiade,
1972, p. 1438.
15. Le Capital, cartea I, secfliunea 1, ed. Pléiade,
vol. I, p. 606 [Capitalul, Critica economiei politice,
vol. I, Cartea I-a, Procesul de producflie
al capitalului, ed. a II-a, s.l., Ed. Partidului
Muncitoresc Român, 1948]. Referindu-se tot
la vedere, la inversarea imaginilor proiectate
pe retinæ, el încerca în Ideologia germanæ sæ
dea seama de ræsturnarea raporturilor reale
care se efectueazæ în sînul ideologiei.
151