Descarcă revista în format PDF - idea

+ (Debord)
un ex-situaflionist (care a prefaflat ediflia în limba italianæ a Societæflii spectacolului) devenind eminenfla cenuøie
a postului RAI øi Antenne 2. Aceastæ înclinaflie a spectacolului spre autocontestare, spre aruncarea
în derizoriu a oricærei autoritæfli, inclusiv a celei proprii, a luat locul contestærii reale, pe mæsuræ ce aceasta
s-a epuizat: în acest sens, Jackass øi Les Guignols de l’Info 9 sînt ultimii purtætori ai moøtenirii Internaflionalei
Situaflioniste øi a lui mai ’68. Ca øi Saturnaliile antice, acest trist carnaval întæreøte sclavia pe care se preface
a o contesta. În noul cult al imaginilor, profanarea a devenit normæ, dar, departe de a sparge idolii øi
icoanele, acest iconoclasm e mai degrabæ forma supremæ de idolatrie: cæci e vorba întotdeauna de imagini
care-øi bat joc de alte imagini øi ajung la rîndul lor sæ fie luate în rîs øi øterse de alte imagini noi.
În Menirea omului 10 , Fichte pare sæ descrie punctul de împlinire pe care îl va atinge societatea spectacularæ
douæ secole mai tîrziu: „Nu existæ fiinflæ. Eu însumi nu øtiu øi nu sînt. Existæ imagini. Ele sînt singurul lucru
care existæ [...], imagini care trec [...], imagini færæ semnificaflie øi flel. Sînt øi eu una dintre aceste imagini;
nu, nici mæcar; nu sînt decît o imagine confuzæ a altor imagini“. 11 Dar aceastæ disoluflie a oricærei fiinfle, a
oricærui subiect øi a oricærui sens nu e ultimul lui cuvînt. În momentul în care enunflæ acest adevær deznædæjduit,
Fichte precizeazæ cæ el e numai consecinfla inevitabilæ a unei abordæri „øtiinflifice“, adicæ pur teoretice,
a lumii: în fapt, „un sistem al øtiinflei nu poate fi decît un sistem de simple imagini, færæ vreo realitate, færæ
semnificaflie sau scop“ – „numai cæ øtiinfla nu e realitatea“. Ea nu øtie cæ „ceva real (este) situat în afara imaginii“,
øi anume exigenfla de a acfliona, libera voinflæ de a se crea pe sine øi de a crea liber „o altæ lume, mai
bunæ decît cea care existæ pentru ochii mei“. Dincolo de contemplarea pasivæ a imaginilor de imagini se
aflæ adeværul øi viafla, adicæ praxis-ul. La aceastæ certitudine, care va trece de la Fichte la Marx, Debord nu
va renunfla niciodatæ. Niciodatæ n-a cedat presiunii teoriilor la modæ, care pretind sæ dizolve orice realitate
øi orice adevær într-un joc de simulacre care fac imposibilæ orice fel de criticæ. Nu a abandonat niciodatæ
afirmaflia fundamentalæ a unui punct de adevær exterior spectacolului, care ar fi un punct de rezistenflæ la
dominaflia lui. De vreme ce adeværul se poate vedea øi în imagini, nu orice imagine e spectacularæ: nu totul
e spectacol øi spectacolul nu e Totul realului. Chiar dacæ spectacolul e totalizant øi uneori totalitar, nu e vorba
decît de o totalitate negativæ, care se defineøte prin ceea ce exclude. Ca øi harta Imperiului despre care
vorbea Borges, o hartæ la fel de întinsæ ca øi Imperiul, spectacolul încearcæ sæ dubleze lumea, cu din ce în
ce mai mult succes. Dar chiar dacæ va ajunge cîndva sæ dedubleze tot, nu înseamnæ cæ va putea sæ absoarbæ
totul: ipoteza unui „spectacular integrat“, care sæ fi resorbit realul în întregime, nu e decît o fantasmæ.
Nu existæ, poate, un „în-afara-textului“, dar existæ un În-afaræ al spectacolului.
Am væzut cæ în verkehrte Welt 12 a spectacolului orice rezistenflæ e reversibilæ øi orice adevær poate deveni
acolo un moment al falsului. Dar aceastæ reversibilitate e la rîndul ei reversibilæ, iar inversiunea adeværului
se poate inversa din nou pentru a pune iluzia spectacularæ în serviciul adeværatului. Pe cînd ei nu voiau decît
sæ-øi exhibe voios trofeele, bunul uz al internetului i-a dovedit pe torflionarii de la Abu Ghraib, difuzînd în
mod masiv probele nelegiuirilor lor. Se øtie øi cæ în toiul revoltelor din cartiere din toamna lui 2005 [din
Franfla], conducætorii marilor posturi de televiziune øi-au pus problema cenzurærii imaginilor din timpul înfruntærilor,
pentru cæ se pærea cæ transmiterea lor propaga revolta øi îi încuraja pe ræsculafli: televiziunea øi-a
descoperit în sfîrøit rolul educativ. În momentul în care pare sæ învæluie întreaga societate, sæ se confunde
cu ea, spectacolul se lasæ întors pe dos ca o mænuøæ øi devine o armæ în slujba celor care se revoltæ împotriva
lui. Ajunge sæ recunoaøtem cæ existæ un În-afaræ al spectacolului, un punct de adevær care-i rezistæ, pentru
a înflelege posibilitatea unei asemenea ræsturnæri.
Cum putem numi acest punct de rezistenflæ, acest element rebel? În 1967, Debord nu ezita deloc: adversarul
spectacolului, al oricærei alienæri øi al oricærei ideologii se numeøte proletariat. Acest nume va deveni
numele unei lipse: devine din ce în ce mai evident cæ „al doilea asalt proletar împotriva societæflii claselor
sociale“ nu va avea loc, iar Comentariile din 1988 pot fi citite ca un lucid ferpar la doliul proletariatului. Øi
asta nu ræmîne færæ consecinfle: de vreme ce subiectul praxis-ului a dispærut, træsæturile Inamicului se estompeazæ
øi ele. El va deveni de nenumit, nefigurabil, dirijor clandestin regrupat în spatele ecranului Secretului.
Obsesia comploturior poliflieneøti, paranoia ce caracterizeazæ Comentariile sînt reversul delirant al luciditæflii
ascuflite a autorului. Cine sæ reziste acestui Inamic færæ chip? Citind ultimele lui scrieri sau ascultînd In girum,
un singur nume ræmîne în picioare, acela al lui Debord. Sed perseverare diabolicum: de ce sæ perseverezi
aøa atunci cînd formafliile uøoare [de intervenflie] au fost dispersate de focul Inamicului? În numele a ce sæ
te încæpæflînezi sæ reziøti, cînd triumful falsului e færæ de replicæ? Deja termenii întrebærii ne dau ræspunsul:
ceea ce rezistæ iluziei, nonadeværului nu poate fi decît adeværul. Proiectul unei critici a spectacolului cere
9. Jackass (în engl., cretin) a fost o emisiune de
televiziune difuzatæ între 2000 øi 2002 pe canalul
MTV (SUA) în care diverøii protagoniøti
erau prezentafli sævîrøind farse riscante øi
cascadorii ridicole în timpul cærora îøi pun integritatea
în pericol. Les Guignols de l’Info (în
fr., marionetele de la øtiri) este o emisiune
satiricæ produsæ øi difuzatæ zilnic, cu începere
din 1988, de canalul francez Canal +, în
care, cu ajutorul unor marionete de latex,
sînt caricaturizate personalitæfli aparflinînd în
principal lumii politice øi mediatice franceze
actuale. (N. red.)
10. Die Bestimmung des Menschen, 1800.
(N. red.)
11. Fichte, La destination de l’homme (1800), traducere
de M. Molitor, Paris, Aubier-Montaigne,
1942, pp. 135–136.
12. În germanæ în text: lume ræsturnatæ.
(N. red.)
149