Descarcă revista în format PDF - idea

+ (Debord)
Teoria criticæ a spectacolului va fi deci o teorie dialecticæ, ce nu se fereøte de contradicflie øi de negativ spunînd
cæ [acesta] „nu conteazæ“ sau cæ „e fals“, ci le duce pînæ la cea mai mare putere a conceptului. Fluiditatea,
plasticitatea necesaræ a acestui concept, prin simpla ei existenflæ, conteazæ cît o respingere a falsei eternitæfli
imuabile a spectacolului: ea conjuræ aceastæ faflæ de Meduzæ care pietrificæ øi reificæ „tot ce exista în activitatea
umanæ în stare fluidæ, pentru a-l poseda în stare coagulatæ“ (§35). Acest concept e dialectic øi pentru
cæ e reversibil, pentru cæ dæ seama de trecerea spectacolului în contrariul lui, care-i caracterizeazæ realitatea
alienatæ. Din acest motiv refuzæ Debord sæ opunæ abstract spectacolul „realitæflii træite“: pentru cæ aceasta
e invadatæ de spectacol, care o modeleazæ dupæ imaginea lui, „fiecare nofliune fixatæ astfel nu are ca fundal
decît trecerea sa în contrariul ei: realitatea survine în spectacol, iar spectacolul e real“ (§8). Aceastæ dublæ
alienare încruciøatæ culmineazæ cu øtergerea limitelor dintre adevær øi neadevær, în inversarea raportului lor,
descrisæ de o celebræ tezæ din Societatea spectacolului: „în lumea realmente ræsturnatæ, adeværul este un
moment al falsului“ (§9). Debord le-a fæcut ulterior cunoscut celor mai puflin avizafli cititori ai sæi cæ a deturnat
aici un enunfl din prefafla Fenomenologiei spiritului (Q, p. 862). Consecinflele acestei deturnæri sînt devastatoare.
Hegel afirma de fapt cæ „nu se poate totuøi spune de aceea cæ falsul constituie un moment sau
chiar o parte componentæ a adeværului“, cæ „falsul nu mai este, ca fals, un moment al adeværului“. 4 Demarcaflia
tradiflionalæ între adeværat øi fals øi privilegiul adeværului ræmîn în picioare, pentru cæ falsul se supune
puterii adeværului, læsîndu-se integrat øi depæøit ca un simplu moment în miøcarea cætre sine a conceptului
absolut. În miøcarea lui de inversare a primatului adeværului asupra falsului, Debord ruineazæ optimismul
hegelian: de acum încolo o iluzie atotputernicæ e capabilæ sæ triumfe în fafla adeværului, aneantizîndu-l
øi absorbindu-l în întregime în contraadevær.
Se poate ca aceste douæ determinæri ale spectacolului sæ angajeze douæ orientæri incompatibile. Dacæ principiul
contradicfliei ne cheamæ la o gîndire a societæflii spectacolului în divizarea ei internæ øi în destræmarea
ei, la cæutarea unor forfle capabile sæ reziste acestei societæfli din chiar interiorul ei, principiul de reversibilitate
interzice în schimb orice posibilitate de opoziflie la spectacol care sæ nu fie, mai devreme sau mai tîrziu,
captatæ de cætre el, întoarsæ în serviciul lui. El se prezintæ ca un principiu de contaminare generalizatæ,
care-i permite spectacolului sæ pætrundæ în toate domeniile vieflii, neutralizînd øi inversînd orice rezistenflæ
posibilæ. Publicitarii folosesc azi emblemele revolufliilor proletare din trecut pentru a face reclamæ unei mærci
de pantofi de sport sau unui furnizor de internet. Asta nu face decît sæ ilustreze aceastæ lege a spectacolului:
orice adevær poate fi luat ostatic de un neadevær. Atîta vreme cît Debord fline laolaltæ cele douæ principii,
cît persistæ sæ privilegieze contradicfliile spectacolului asupra reversibilitæflii limitelor sale, el va continua sæ
profefleascæ „cæderea de neocolit a tuturor citadelelor de iluzii“. Atunci cînd în gîndirea lui (dacæ nu chiar în
realitate) principiul de contaminare va fi învins dinaintea principiului contradicfliei, conceptul de spectacol a
trebuit sæ fie refæcut în întregime, flinînd seama de resorbflia totalæ a adeværului în fals øi a realului în imagine.
Nofliunea de spectacular integrat îi va lua locul, asta însemnînd cæ de acum încolo spectacolul „s-a integrat
în realitatea însæøi“, „în aøa fel încît aceastæ realitate nu mai stæ de-acum în fafla lui precum ceva stræin“
(Q, p. 1598). Nimic nu mai poate rezista puterii sale; însæøi posibilitatea unei demarcaflii între adevær øi iluzie
a dispærut în întregime în împæræflia falsului færæ replicæ. Faflæ de Societatea spectacolului, Comentariile din 1988
marcheazæ o regresie teoreticæ, un abandon al principiului contradicfliei în fafla reversibilitæflii. De nu cumva
chiar realitatea a regresat între timp, în aøa mæsuræ încît nofliunea nondialecticæ de „spectacular integrat“ sæ
fie mai în stare sæ dea seama de dezastrul epocii. Afirmînd cæ în lumea secretului generalizat „adeværatul a
încetat sæ existe aproape peste tot“, Debord nu face decît sæ ia act de înfrîngerea istoricæ a adeværului.
Plasticitatea conceptului teoretic de spectacol corespunde unor træsæturi reale ale spectacolului contemporan:
tendinfla lui de expansiune færæ margini, extensia lui în sfere din ce în ce mai largi ale existenflei øi, mai
presus de orice, capacitatea lui de a integra øi de a absorbi tot ceea ce pærea sæ îl conteste sau sæ-l depæøeascæ.
Aceastæ viclenie a rafliunii spectaculare s-a manifestat recent, în diferite feluri, deseori neaøteptate. În anii
care au urmat morflii lui Debord, am asistat la miøcarea spectacolului de a-øi depæøi toate limitele tradiflionale;
la tentativele lui de a-i face pe spectatori sæ participe activ la propria lor alienare; la o spectacularizare din
ce în ce mai puternicæ a vieflii cotidiene; la o autocriticæ spectacularæ a spectacolului sub forma unei profanæri
permanente. Avangardele secolului XX îøi imaginau cæ subvertirea interdicfliilor impuse de societatea
burghezæ va reuøi sæ îi zdruncine dominaflia. Credinfla într-o revoluflie sexualæ capabilæ sæ contreze energia
mortiferæ a fascismului, proiectul unui Teatru al Cruzimii, în care punerea în scenæ a ororii øi a crimei
sæ aibæ un efect cathartic, invocarea unui element eterogen în experienflele-limitæ ale orgiei øi extazului;
4. Hegel, op. cit., traducere de Jean Hyppolite,
vol. I, Paris, Aubier-Montaigne, 1939, pp.
34–35 [Fenomenologia spiritului, traducere
de Virgil Bogdan, Bucureøti, IRI, 1995, pp.
29–30].
147