Descarcă revista în format PDF - idea

+ (Debord)
înceta sæ o experimenteze øi sæ o aprofundeze, în special în corespondenflæ. Dacæ citim Corespondenfla publicatæ
la Champ Libre, apærutæ de ceva timp, putem deja bænui asta, întrucît ea cuprindea deja cîteva scrisori
de-ale lui Debord, al cæror stil l-a influenflat cu certitudine pe Gérard Lebovici în scrisorile sale.
Una din træsæturile epistolare care m-au frapat cel mai mult la Debord e faptul cæ multe dintre scrisorile
sale fac sæ oscileze frontiera dintre privat øi public. Sînt rare scrisorile pe care le-am putea pune în contul
unui Debord intim, în timp ce, din contræ, sînt foarte multe scrisorile potenflial publice, scrisori susceptibile
de a fi comunicate unor terfli, atunci cînd nu sînt publicate, precum în cazul celor care apar în volumul
Correspondance, publicat la Champ Libre. Numeroase scrisori au avut mai mulfli destinatari, au fost comunicate
unor terfli, fie integral, fie parflial, multe conflinuturi au fost reluate, circulînd de la unii la alflii. Trebuie
spus øi cæ, începînd cu anii ’60, Debord pæstreazæ sistematic cópii ale tuturor scrisorilor pe care le scrie,
øi nu atît pentru cæ se gîndeøte la o publicare ulterioaræ, ci pentru cæ el e un istoriograf al lui însuøi, un arhivist
care ar putea subscrie la acel „pentru fapt, pentru exactitate, pentru a fi spus“ al lui Mallarmé, o exactitate
care se înscrie în strategia de respingere pe care am evocat-o, o manieræ de a nu læsa sæ se spunæ øi, mai
mult, o manieræ de a împiedica orice fel de falsificare a ceea ce a spus.
Nu se gæsesc deci decît foarte rar aspecte intime în scrisorile lui Debord. Pentru el, intimitatea nu se scrie,
contrar faflæ de ceea ce se întîmplæ la alflii. Dimpotrivæ, scrisorile sale merg adesea în sensul unui soi de denunflare
a ceea ce nu mai are loc într-o intimitate, al denunflærii unui contract. Ele funcflioneazæ ca o declaraflie
de rupturæ, pe cît posibil în fafla unor martori. A primi o scrisoare de la Debord însemna deseori pentru
destinatar a primi vestea cæ nu mai face parte dintre apropiaflii lui. Mulfli dintre cei pe care i-a frecventat,
complici, tovaræøi, dar øi iubite, nu apar decît în momentul în care ceva se întrerupe, în care sînt expulzafli,
decæzufli public din apartenenfla la lumea lui Debord. Aøa vrea strategia, aøa vrea raportul belicos cu lumea,
care trebuie transmis ca atare în spafliul public. Gestul epistolar al lui Debord trebuie înfleles ca un operator
de conflictualizare a spafliului public – un spafliu public care nu îl intereseazæ decît în mæsura în care se
poate face din el un loc de conflict. Din aceastæ perspectivæ, sîntem, cu Debord, la antipozii filosofiei spafliului
public al Luminilor, a lui Kant mai ales, care definea spafliul public ca un teatru (putem la fel de bine sæ-i spunem
spectacol!) care permite opiniei publice øi consensului sæ ia formæ. Debord va fi întotdeauna inamicul consensului.
Al doilea punct: neobosita voinflæ a lui Debord de a nu læsa sæ se spunæ, de a respinge toate lucrurile cu care
nu e de-acord. Multe scrisori sînt scrise atunci nu doar pentru a deveni mai mult sau mai puflin publice (mai
mult sau mai puflin repede), ci øi pentru ca totul sæ fie spus, pentru a nu mai ræmîne nimic de spus. „Trebuie
sæ ræmînem la asta.“ Ca exemplu, aø semnala aici o scrisoare deschisæ, trimisæ în 1970 tuturor secfliunilor
Internaflionalei Situaflioniste, în momentul în care izbucneøte conflictul cu Raoul Vaneigem øi în care Internaflionala
e pe cale sæ se dizolve. 23 Aceastæ scrisoare are nu mai puflin de 18 pagini, e ca o primæ versiune
din La Véritable Scission dans l’Internationale øi are ca subtitlu sau mai degrabæ menfliune genericæ urmætoarele:
circularæ publicæ. În stadiul în care erau lucrurile, Debord putea sæ se mulflumeascæ cu douæ pagini, dar nu
e stilul sæu sæ o rupæ cu cineva færæ sæ-øi exprime motivele pentru care o face, toate motivele. Unul din lucrurile
pe care le descoperim în corespondenfla sa este cæ, în ciuda zvonurilor, nu existæ nimic capricios sau arbitrar
în rupturile pe care le face, cæ acestea trebuie sæ fie întotdeauna integral justificate, din perspectiva lui,
bineînfleles; øi cæ pentru asta el îøi ia tot timpul necesar, cu un soi de mînie care e øi jubilativæ; øi cæ, în fine,
Debord e, de asemenea, mult mai ræbdætor decît ne-am putea imagina: pentru a distruge un inamic, trebuie
sæ øtii sæ nu te græbeøti.
23. Correspondance, vol. 4, pp. 255–271.
Traducere de Sebastian Big
145