Descarcă revista în format PDF - idea

20. Cette mauvaise réputation, in Œuvres,
p. 1829.
21. Correspondance, vol. 4, p. 228.
22. Vincent Kaufmann, „Deshéritages“, in Figures
de la négation. Avant-gardes du
dépassement de l’art, Paris-Musées, Artof-this-Century,
Musee d’Art Moderne –
Saint-Étienne Métropole, catalogue, 2004.
d. Deturnare
Cititor ipocrit, tu nu eøti semenul meu øi cu atît mai puflin fratele meu. Ceea ce am scris nu lasæ nimic de
dorit, nimic cu care sæ fii de-acord, nimic cu care sæ te pofli identifica. De altfel, Debord scrie într-un alt
loc: „nu m-am identificat decît cu mine“ 20 , o afirmaflie care merge departe dacæ ne stræduim sæ o înflelegem
à la lettre. Dar atunci pentru ce øi pentru cine sæ scrii sau sæ filmezi? Trebuie luat în calcul aici un alt aspect
al strategiei lui Debord, constituitæ, pe de o parte, din aceastæ provocare pe care tocmai am descris-o,
dar øi, pe de altæ parte, dintr-o infinitæ ømecherie, dintr-un soi de duplicitate, dacæ pot folosi aici acest cuvînt
færæ sæ fie imediat înfleles peiorativ. Prin asta vreau sæ spun cæ Debord, ca bun strateg, nu s-a ferit niciodatæ
sæ se foloseascæ de inamicii lui, care sînt în majoritatea cazurilor imbecili, øi nici sæ le utilizeze armele,
atunci cînd aceøtia nu sînt niøte imbecili. Arta deturnærii înseamnæ øi asta.
Existæ în Corespondenflæ un text adresat tuturor secfliunilor Internaflionalei Situaflioniste (aflatæ, de altfel, pe
punctul de a se dizolva), care e de o claritate remarcabilæ asupra acestui punct: „Sînt complet de acord cu
textul lui Raoul, cu condiflia sæ ne înflelegem asupra proiectului de a «îndepærta cititorii care nu ne intereseazæ».
Asta trebuie sæ însemne refuzul nostru explicit vizavi de interesul pe care aceøti oameni îl manifestæ
pentru noi; refuzul nostru practic de a lua orice contact cu ei; dezvoltarea de cætre Internaflionala Situaflionistæ
a unui conflinut care sæ îi respingæ din ce în ce mai mult înspre decepflie øi furie (a se vedea ceea ce numesc
ei «muncitorismul» nostru). Dar asta nu e deloc o soluflie practicæ pentru «a alege» efectiv cititorii noøtri,
situîndu-i acolo unde vrem noi. Nici cel mai extrem voluntarism nu s-ar putea rætæci în aøa hal încît sæ creadæ
cæ avem puterea de a-i împiedica pe imbecili sæ ne citeascæ. Øi ar fi într-adevær prea purist sæ pretindem
cæ o anumitæ parte (inevitabilæ) a medierii fæcute de imbecili nu a avut decît rezultate proaste în difuzarea
unei critici revoluflionare. Imbecilul, mai ales atunci cînd e scandalizat, e o bunæ cutie de rezonanflæ“. 21
Strategia lui Debord e øi o artæ de a pune imbecilii sau inamicii (e acelaøi lucru) în serviciul sæu, de a-i face
sæ facæ, aproape færæ sæ-øi dea seama, contrabandæ. Întreaga intervenflie a Internaflionalei Situaflioniste din
mai ’68 se hræneøte dintr-o asemenea strategie, dintr-o instrumentalizare a pærflii care pærea cea mai dispusæ
sæ se revolte într-un mediu studenflesc disprefluit, de altfel, de cætre Debord øi ai sæi, aøa cum o anunflæ,
de altfel, faimoasa broøuræ intitulatæ De la misère en milieu étudiant [Despre mizeria din mediul studenflesc].
Contrabandæ impusæ pe neøtiute unor interlocutori descalificafli din start, unor cititori pe care nu îi vrem.
Dar contrabandæ øi la nivelul locutorului. Începînd cu broøura pe care tocmai am evocat-o, dar mai ales
mai tîrziu, odatæ cu celebrul raport „Censor“ despre mijloacele de a salva capitalismul în Italia – scris de
fapt de situaflionistul Gianfranco Sanguinetti, deghizat de circumstanflæ în capitalist cinic, øi inspirat, cel puflin,
din Debord, care va traduce imediat raportul în francezæ – sau cu L’Appel de Ségovie, existæ la Debord o
tendinflæ cætre ventrilocie, cætre niøte strategii de disimulare – în special a locutorului: am putea vorbi în
acest context, øi pentru a bucla povestea, despre clandestinizarea locutorului, pe care nici Machiavelli, nici
Baltasar Gracián (atît de admirafli de Debord) nu ar fi dezaprobat-o.
3. Laboratorul epistolar
Dupæ pærerea mea, Corespondenfla devine din ce în ce mai remarcabilæ, cu fiecare volum apærut, tocmai
pentru cæ Debord nu înceteazæ sæ aprofundeze, în scriitura epistolaræ, o experienflæ de ordin strategic øi
pentru cæ, din aceastæ perspectivæ, corespondenfla îi serveøte de laborator. E în special evident în cazul celor
douæ volume apærute recent, care acoperæ perioada de dupæ mai ’68, din ianuarie 1969 pînæ în decembrie
1978. Pornind de la începutul anilor ’70, existæ la el o investire în epistolar ca atare, care e cu totul
aparte øi care constituie nucleul scriiturii autobiografice øi al scriiturii teoretice.
Epistolarul e din ce în ce mai mult pentru Debord un spafliu în care se impune valoarea pragmaticæ a discursului
øi dimensiunea lui strategicæ. A scrie cuiva, pentru a obfline un efect precis: pare banal, dar atunci
cînd e ceva practicat de un om fascinat de strategie øi de joc, un om care nu a încetat sæ întoarcæ poeticul
înspre strategie, are ca rezultat scrisori remarcabile, care sînt tot atîtea variafliuni asupra a ceea ce aø numi
o poeticæ a rupturii.
Acesta poate fi ultimul aspect al strategiei care meritæ precizat: Debord e un om care a rupt-o cu multe:
cu societatea, cu tradiflia, cu familia lui, cu mulfli din cei care i-au fost apropiafli, cu intelectuali, cu editori
etc. El este omul absenflei oricærei moøteniri, a oricærei obligaflii de a transmite, un om al întreruperii. Yan
Ciret mi-a dat recent ocazia sæ dezvolt acest subiect într-un alt context. 22 Ræzboiul dus de cætre Debord
împotriva spectacolului, pentru a-øi pæstra autonomia, e înainte de toate o artæ a rupturii, pe care nu va
144