Descarcă revista în format PDF - idea

+ (Debord)
Consecinfla unei asemenea strategii va fi intransigenfla lui Debord asupra caracterului definitiv al operelor
sale, la care nu mai trebuie adæugat sau schimbat nimic (citatul de mai sus din Panegiric înseamnæ øi „sæ ræmînem
la asta“). Destule motive pentru a-i trimite în øomaj tehnic nu numai pe tofli comentatorii, ci øi pe tofli traducætorii
care nu s-ar sinchisi de sensul literal irefutabil de clar øi de care, prin urmare, ei sînt rugafli sæ se
flinæ. Nu e o coincidenflæ faptul cæ tocmai în Prefafla la a patra ediflie italianæ a „Societæflii spectacolului“ – de
fapt, a patra traducere, în sfîrøit corectæ dupæ Debord – putem citi: „Nu existæ niciun cuvînt de schimbat
în aceastæ carte în care, în afaræ de douæ sau trei greøeli tipografice, nimic n-a fost corectat de-a lungul celor
douæsprezece retipæriri pe care le-a cunoscut în Franfla. Am satisfacflia de a fi unul din rarele exemple contemporane
de scriitor care sæ nu fi fost dezminflit imediat de cætre evenimente, øi nu vreau sæ spun dezminflit
de o sutæ sau de o mie de ori, ca alflii, ci nici mæcar o datæ. Nu mæ îndoiesc cæ toate tezele mele îøi vor
afla confirmarea cu siguranflæ pînæ la sfîrøitul secolului øi chiar øi dupæ aceea“. 15
Sîntem deja în acel dupæ aceea øi e adeværat cæ tezele dezvoltate în Societatea spectacolului nu pot fi respinse
nici azi, aøa cum nu au putut fi respinse nici acum patruzeci de ani. Strategia respingerii e øi o strategie a
totalizærii, a lui „totul a fost spus“. Din aceastæ perspectivæ, am putea chiar spune cæ Societatea spectacolului
fline pentru Debord loc de carte totalæ, cu condiflia sæ precizæm cæ ea nu dobîndeøte un asemenea statut
decît pentru cæ existæ tot restul, filme øi texte, care sînt dispuse în aøa fel încît sæ facæ aceastæ carte sæ aparæ
de la bun început ca ultima, ca acea în care s-a spus totul. Sæ mai remarcæm cæ, prin acest orizont al cærflii
totale, Debord este într-adevær moøtenitorul avangardelor øi al celor care, din secolul al XIX-lea, au configurat
cîmpul literar în funcflie de un asemenea orizont (de la Mallarmé la Artaud, trecînd prin Wagner, evocat
deseori în timpul letriøtilor øi al utopiøtilor).
c. Excludere
O strategie de respingere e øi o strategie de excludere. Una din aporiile sau cel puflin una din caracteristicile
operei totale a fost întotdeauna postularea faptului cæ dacæ ea ar fi posibilæ, n-ar mai exista nimeni care
sæ o citeascæ, pentru a-i fi destinatar, în mæsura în care e imposibil de constituit un „a spune totul“ altfel decît
ca un „a spune de cætre tofli“. Aceastæ aporie se aflæ, de altfel, în centrul proiectului situaflionist de artæ participativæ,
care nu e cu adeværat sustrasæ spectacolului decît dacæ nu mai ræmîne niciun spectator, dacæ toatæ
lumea devine cumva actorul propriei viefli reinventate. Utopie a unei poetici autentic comuniste, realizabile
doar în revoluflie, cu condiflia ca aceasta sæ dureze færæ ca niciun partid de avangardæ sæ o recupereze.
Cu alte cuvinte, o strategie a totalizærii va fi întotdeauna, în ultimæ instanflæ, o strategie a excluderii cititorului
sau a spectatorului, strategie care devine din ce în ce mai explicitæ la un Debord postsituaflionist. Putem
cita aici un alt paragraf asemænætor din Prefafla la a patra ediflie italianæ a „Societæflii spectacolului“: „La drept
vorbind, nu cred cæ existæ cineva în lume care sæ fie capabil sæ se intereseze de cartea mea, în afara celor
care sînt duømani ai ordinii sociale existente øi care acflioneazæ efectiv plecînd de la aceastæ situaflie“. 16 Sau
un altul, situat ceva mai departe: „Din contræ, dupæ cîte øtiu, uzinele din Italia sînt locul în care aceastæ carte
øi-a gæsit, pentru moment, cei mai buni cititori. Muncitorii din Italia, care pot fi dafli astæzi drept exemplu
tuturor tovaræøilor lor din toate flærile pentru absenteismul lor, grevele lor sælbatice pe care nu le domoleøte
nicio concesie particularæ, lucidul lor refuz de a munci, dispreflul lor faflæ de lege øi faflæ de toate partidele
etatiste, cunosc destul de bine subiectul din practicæ, fiindcæ au putut trage profit din tezele Societæflii spectacolului,
chiar atunci cînd nu-i citeau decît niøte mediocre traduceri“. 17 Existæ deci, pe de o parte, cititoriispectatori,
cærora nu le este adresatæ aceastæ carte, øi, pe de altæ parte, niøte noncititori, muncitorii italieni
care înfleleg dinainte mizele, în aøa fel încît pentru ei traducerile proaste care îl enerveazæ pe Debord sînt
totuøi suficiente.
Aceeaøi dezvoltare øi în filmul Réfutation de tous les jugements: „Existæ oameni care înfleleg øi alflii care nu
înfleleg cæ lupta claselor din Portugalia a fost înainte de toate dominatæ de înfruntarea directæ dintre muncitorii
revoluflionari, organizafli în adunæri autonome, øi birocraflia stalinistæ îmbogæflitæ cu generali în derutæ.
Cei care înfleleg asta sînt cei care pot înflelege filmul meu; øi eu nu fac filme pentru cei care nu înfleleg sau
care disimuleazæ asta“. 18 Nu fac un film decît pentru cei care nu au nevoie de el, pentru cei care au înfleles
deja. Sau, pentru a vorbi ca în In Girum imus, „În acest film, nu voi face nicio concesie publicului“. 19
15. Œuvres, p. 1465 [Societatea spectacolului.
Comentarii la societatea spectacolului,
p. 26].
16. Ibid., p. 1462 [22].
17. Ibid., p. 1463 [23].
18. Réfutation de tous les jugements…, in
Œuvres, p. 1300. Deøi e legatæ aparent de
evenimentele din Portugalia din 1973–1974,
aceastæ declaraflie are o portanflæ mult mai
generalæ, chiar emblematicæ, fie øi numai din
cauzæ cæ filmul în care apare nu e un film
despre Portugalia.
19. Ibid., p. 1334.
143