Descarcă revista în format PDF - idea

12. Perioada letristæ: aprilie 1951 – iunie 1952.
La 30 iunie 1952, Debord fondeazæ, împreunæ
cu Gil J. Wolman, Internaflionala
Letristæ, care grupeazæ aripa stîngæ a miøcærii
inifliale. I.L. va funcfliona pînæ în iulie 1957,
cînd va læsa locul Internaflionalei Situaflioniste.
Circulara publicæ La Véritable Scission dans
l’Internationale, care marcheazæ dizolvarea
Internaflionalei Situaflioniste, este lansatæ în
aprilie 1972. (N. trad.)
13. Œuvres, p. 1132.
14. Panégyrique, in Œuvres, p. 1661.
De aici rezultæ o practicæ a clandestinitæflii, træitæ deja din perioada letristæ, rafinatæ în timpul Internaflionalei
Letriste (care a fost singura avangardæ care øi-a interzis orice formæ de expunere) øi radicalizatæ în momentul
disolufliei Internaflionalei Situaflioniste. 12 Mæ gîndesc aici la faimoasa concluzie din La Véritable Scission dans
l’Internationale [Adeværata scindare în Internaflionalæ]: „Acum cæ ne putem flata cæ am atins, printre atîtea
canalii, o revoltætoare celebritate, vom deveni încæ øi mai inaccesibili, øi mai clandestini. Cu cît tezele noastre
vor fi mai faimoase, cu atît mai obscuri vom fi noi înøine“. 13
Clandestinitatea vizatæ de Debord aici sau în alte locuri este, trebuie precizat, dialecticæ, adicæ ofensivæ, publicæ,
exhibatæ ca atare. Ea nu e de ordinul unei retrageri sau al unei eschiværi, ci de ordinul unei revendicæri.
Trebuie recucerite din mîna spectacolului teritoriile pe care acesta le dominæ, trebuie create în interiorul
spectacolului zone sau cîmpuri libere care sæ îl neutralizeze. Lupta dusæ de Debord împotriva societæflii spectacolului
a fost uneori concretæ, alteori teoreticæ, dar întotdeauna øi simbolicæ, angajînd astfel ceva spus sau
ceva scris, într-o formæ cinematicæ, literaræ sau teoreticæ, cu o vocaflie efectiv øi exclusiv strategicæ.
Existæ o anecdotæ care ilustreazæ foarte bine aceastæ dimensiune a strategiei lui Debord. Imediat dupæ asasinatul
lui Gérard Lebovici, în 1984, e hærfluit de presæ, care speculeazæ odios asupra eventualei sale implicæri
într-o crimæ care nu fost niciodatæ soluflionatæ. Debord se fereøte, evident, de orice contact cu presa,
færæ succes însæ, pentru cæ un fotograf reuøeøte sæ îl fotografieze, pentru Paris Match, de departe, cu teleobiectivul,
în timp ce intræ într-o casæ vecinæ cu a lui. Reacflia lui Debord va consta pur øi simplu în a trimite
tuturor redacfliilor o „fotografie oficialæ“ a lui, claræ, corectæ, în care nu pare sæ fie foarte vesel. Miza: nu a
se ascunde, ci a opune privirilor øi teleobiectivelor spectacolului propria privire sau propriile imagini; acesta
va fi mai tîrziu întregul sens al Volumului doi din Panegiric.
Mai mult, aceastæ anecdotæ are o valoare aproape alegoricæ în raport cu dimensiunea strategicæ øi autobiograficæ
a scriiturii lui Debord. De la început pînæ la sfîrøit, Debord a opus propriile imagini celor fotografiate,
filmate sau alese de alflii, deci, de la început pînæ la sfîrøit, nu a putut fi væzut decît aøa cum a vrut el,
adicæ puflin. Mi se pare cæ aici se aflæ una din cheile tuturor operelor lui autobiografice. De ce multiplicæ
Debord autoportretele øi poveøtile autobiografice? Pentru a ræmîne stæpînul propriei imagini, pentru a fi
la înælflimea proiectului sæu de a nu acorda vreun drept de amestec duømanului, pentru a anticipa øi a descalifica
privirea acestuia. Astæzi, Debord este cineva pe care toatæ lumea vrea sæ îl vadæ – biografiile care s-au
înmulflit recent stau mærturie – øi, în acelaøi timp, cineva pe care va trebui sæ ne obiønuim sæ îl vedem doar
aøa cum a decis el sæ fie væzut. Un text ca Panegiricul are, din aceastæ perspectivæ, totul dintr-o formidabilæ
provocare lansatæ spectacolului sau, în general, privirii celuilalt, provocare evidentæ atunci cînd Debord
scrie: „Øi cred cæ, în ceea ce priveøte povestea pe care am s-o prezint, va trebui sæ ne mulflumim cu atît.
Cæci nimeni, pentru multæ vreme, nu va avea îndræzneala sæ demonstreze, asupra oricærui aspect, contrarul
a ceea ce voi fi spus, fie cæ va gæsi cel mai mic element inexact al faptelor, fie cæ va putea susfline un alt
punct de vedere pe aceastæ temæ“. 14
b. Respingere
Alt aspect al aceluiaøi proiect strategic: nu doar a refuza privirea inamicului, ci a nu-l læsa sæ spunæ, a-l descalifica
în calitate de interlocutor, a-l respinge. Adicæ o strategie a respingerii sau a irefutabilului, explicitæ în titlul
penultimului film al lui Debord: Réfutation de tous les jugements, tant élogieux qu’hostiles, qui ont été jusqu’ici
portés sur le film „La Société du Spectacle“ [Respingere a tuturor aprecierilor, atît a celor elogioase, cît øi a
celor ostile, care au fost aduse pînæ acum asupra filmului „Societatea Spectacolului“]. Dar respingerea e pusæ
la lucru øi în alte texte: Considérations sur l’assassinat de Gérard Lebovici [Consideraflii asupra asasinatului lui
Gérard Lebovici], bineînfleles, sau în Cette mauvaise réputation [Aceastæ proastæ reputaflie], care reia cîfliva
ani mai tîrziu acelaøi procedeu, øi anume comentariul acid, ironic øi uneori crud aplicat celor care s-au aventurat
sæ vorbeascæ despre autor. Polemicæ în sensul tare al cuvîntului, prin care Debord se poziflioneazæ ca
inamic simbolic al societæflii øi, færæ îndoialæ, ca inamic real al unora. Sæ remarcæm cæ respingerea e o chestiune
de principiu mai mult decît de conflinut specific. În filmul Réfutation de tous les jugements, nimic nu indicæ
ce judecæfli asupra filmului anterior sînt respinse øi în ce fel. În acelaøi fel, Ordures et décombres [Gunoaie øi
moloz], publicat dupæ filmul In girum imus nocte et consumimur igni, adunæ o serie de articole apærute dupæ
lansarea filmului, dintre care unele nu sînt doar pozitive, ci øi de o inteligenflæ remarcabilæ.
A nu læsa sæ se vadæ ceva, a nu læsa sæ se spunæ ceva, a nu læsa sæ se doreascæ ceva, a-l descalifica pe celælalt,
sau cel puflin pe oricine care n-a øtiut sau n-a vrut, ca Debord, sæ flinæ spectacolul la respect sau la distanflæ.
142