Descarcă revista în format PDF - idea

+ (Debord)
bil. Asta e pærerea lui, pe care nu sîntem obligafli sæ o împærtæøim. Ræmîne însæ faptul cæ în trecut era perfect
normal ca un tînær sæ doreascæ sæ facæ „ceva mærefl“ în viafla lui. Astæzi, nu am øti cum sæ o facem, cum
se poate aspira la o mæreflie care sæ nu fie nici mediaticæ, nici banalæ, de exemplu o carieræ politicæ. Dacæ
în a doua jumætate a secolului al XX-lea mai exista încæ aceastæ aspiraflie øi încæ se credea cæ nici mulflimile
øi nici institufliile nu sînt cele care decreteazæ mæreflia, treaba trebuia fæcutæ aøa cum a fæcut-o Debord.
Pot fi astfel înflelese mai uøor unele din predilecfliile lui intelectuale. De exemplu, dragostea pentru teoreticienii
puterii la toate nivelurile ei – Machiavelli, Clausewitz, Gracián. Spre deosebire de Gramsci, de exemplu,
el nu încearcæ sæ-l deghizeze pe Machiavelli într-un democrat secret øi sæ facæ din el un gînditor al
emancipærii. Pare sæ vadæ ceva asemænætor cu ceea ce vede Arendt atunci cînd ea scrie urmætoarele: „Singurul
teoretician politic postclasic care, într-un efort extraordinar de a reda politicii vechea ei demnitate,
a sesizat præpastia øi a înfleles ceva din curajul necesar pentru a o stræbate a fost Machiavelli, cel care a înfæfliøat
traversarea ei în termenii înælflærii «condotierului de la condiflia umilæ la un rang înalt», de la viafla privatæ la
principat, adicæ de la circumstanfle comune tuturor oamenilor la gloria strælucitoare a faptelor mærefle. Pæræsirea
locuinflei domestice, la început cu scopul îmbarcærii într-o aventuræ øi într-o întreprindere glorioasæ, iar apoi
doar în vederea consacrærii vieflii treburilor cetæflii, cerea curaj, deoarece, într-o primæ instanflæ, individul
se ocupase de propria viaflæ øi supraviefluire numai în sînul locuinflei domestice“. 27 Pentru Debord, gînditorii
de acest gen sînt cælæuze pentru aceia – pentru „spiritele tari“ – care vor sæ realizeze o viaflæ istoricæ pe
scena lumii.
În fine, de aici am putea sæ ne îndreptæm – dar timpul ne preseazæ – spre niøte consideraflii asupra politicii.
Debord a recuzat acest concept. Dar dacæ înflelegem cuvîntul „politicæ“ într-un sens mai larg, Debord a
fost întotdeauna un intrigant al „politicii“, predicînd acfliunea umanæ împotriva oricærui fel de determinism,
fie el øi marxist, øi împotriva oricærui obiectivism încremenit. E de acord cu tînærul Marx, pentru care „este
vorba de o înflelegere a luptei øi nicidecum a legii“. 28 Trebuie atunci organizate „condifliile practice ale conøtiinflei“ 29
acfliunii revoluflionare, în loc sæ ne încredem într-un progres care se deruleazæ ca un proces natural. Tot
prezentîndu-l pe Manrique, Debord afirmæ: „Se pot recunoaøte cîteva træsæturi moderne øi în aceastæ manieræ
impersonalæ de a atribui cursului lumii rezultatele propriilor noastre operaflii istorice“.
Iar acfliunea nu constæ neapærat în a conduce mulflimile. Debord ar fi de acord cu Arendt atunci cînd ea
scoate în relief puterea pe care o pot avea, graflie coeziunii lor, grupurile mici sau chiar revoltele populare,
în ciuda slæbiciunii lor materiale. 30 Referindu-se la prezent, ea vorbeøte de „caracterul de dezvæluire al
acfliunii, precum øi de capacitatea de a da naøtere unor povestiri øi de a deveni istoricæ, cele douæ træsæturi
care formeazæ împreunæ însuøi izvorul de sens ce pætrunde în existenfla umanæ iluminînd-o. În aceastæ
formæ, de o importanflæ existenflialæ extremæ, acfliunea a devenit øi ea o experienflæ rezervatæ unui grup restrîns
de privilegiafli, øi aceøti privilegiafli, care øtiu încæ ce înseamnæ sæ acflioneze, se prea poate sæ fie chiar mai
puflin numeroøi decît artiøtii, iar experienfla lor chiar mai raræ decît experienfla autenticæ a lumii øi a iubirii
faflæ de lume“. 31 Parcæ ar vorbi despre situaflioniøti! De fapt, tezele Hannei Arendt øi ale lui Debord nu par
sæ aibæ de-a face neapærat cu democraflia modernæ, ci par mai degrabæ sæ facæ un elogiu al minoritæflilor
care acflioneazæ, al acestei „band of brothers“, titlu shakespearian cu care Debord împopofloneazæ Internaflionala
Situaflionistæ. Øi cine poate nega cæ Debord a dat, cel puflin, exemplul bun în acest domeniu?
27. H. Arendt, La condition de l’homme moderne,
pp. 73–74 [35].
28. G. Debord, La Société du spectacle, ed.
cit., §81, p. 795 [p. 78].
29. Ibid., §90, p. 800 [p. 84].
30. H. Arendt, La condition de l’homme moderne,
p. 260 [167].
31. Ibid., p. 403 [265].
Traducere de Sebastian Big
139