Descarcă revista în format PDF - idea

Gemenii progresului
Utilitatea
Secolul al XVIII-lea a modificat situaflia iniflialæ. În acelaøi timp în care lanflul istoric constituit în cabinetul de curiozitæfli,
de la obiectele naturale pînæ la maøini, se dezmembra în elementele sale, modelul jocului se deplasa în alte
planuri, în calculul probabilitæflilor sau în conceptul de imaginaflie al lui Immanuel Kant; complexitatea vechii teorii
a jocului nu mai supraviefluia decît în concepflia despre om a lui Friedrich Schiller: omul este cu adeværat om
numai dacæ poate sæ se joace între cei doi poli – al schimbærilor senzoriale øi al imuabilitæflii perfecte. 61 Cum
cabinetele de curiozitæfli se dispersau în colecflii speciale, dedicate cîte unei componente a lor, pretenflia lor enciclopedicæ
îøi pierdea rafliunea de a fi. Conceptul unei arhive materiale a lumii în totalitatea ei a reapærut numai
dintr-un sector al lanflului continuu de odinioaræ. Motorul acestei noi evoluflii a fost dezvoltarea ideii de utilitate.
Cu puflin înainte de 1600, comparînd standardele øtiinflifice din diverse flæri europene, umanistul parizian Petrus
Ramus considera Germania vrednicæ de laudæ, alæturi de Anglia; însæ, dupæ pærerea sa, matematica italianæ,
aplicaflia øi promovarea ei în diferitele academii atinseseræ un nivel incomparabil. 62 Totuøi, în anul 1671, Gottfried
Wilhelm Leibniz afirma cu ocazia fondærii unei Academii de Arte øi Øtiinfle în Germania:
Opera artiøtilor italieni a constat aproape exclusiv în plæsmuirea unor obiecte lipsite de viaflæ, imobile øi care
nu aveau decît o aparenflæ frumoasæ. Germanii, dimpotrivæ, se stræduiesc tot timpul sæ realizeze opere capabile
de miøcare, care sæ nu sature numai ochiul sau sæ satisfacæ doar curiozitatea celor mari, ci sæ fie øi active,
sæ supunæ natura artei øi sæ facæ munca omului mai uøoaræ. Øi e uimitor cæ o nafliune atît de inteligentæ a
abandonat gloria artelor vii, în favoarea uneia mult mai obscure, credem noi, øi se mulflumeøte cu proporfliile
øi arhitectura ei lipsite de viaflæ. De aceea pot spune, bazîndu-mæ pe adevær, cæ Germania – øi în
special Augsburg øi Nürnberg – este mama ceasurilor mecanice cu greutæfli øi cu resort, a focurilor de artificii,
atît de puternice øi demne de admiraflie, øi a tuturor artelor væzduhului øi apei. 63
Dar tînærul de douæzeci øi patru de ani ignora faptul cæ descria nu o stare de fapt existentæ „dintotdeauna“, ci
o prejudecatæ relativ recentæ. Ceea ce-l despærflea pe Ramus de Leibniz era valoarea utilitaræ a invenfliilor tehnice,
responsabilæ în mod decisiv de sciziunea între artæ øi tehnicæ, între venerarea Antichitæflii øi interesul pentru øtiinflele
naturii; aceastæ valoare utilitaræ purta øi ræspunderea sentimentului incipient de superioritate faflæ de Italia. E drept
– spune Leibniz –, øi Dürer s-a ocupat de „proporfliile færæ viaflæ“, dar a fæcut-o „cu o utilitate claræ, pentru uzul
cotidian al artizanilor“, aøa încît „nici aici Italia nu prea are cu ce sæ se laude“. 64 Separînd tehnica de artæ, obligaflia
utilitæflii provoacæ øi o falie geograficæ: gîndirea utilitaræ este transplantatæ în Germania, în timp ce pe terenul
aøa-zis „mort“ al Italiei subzistæ practicarea unei arte purificate de orice tangenflæ cu domeniul durei necesitæfli.
În aceeaøi ordine de idei, Leibniz pledeazæ pentru edificarea unui gigantic centru de cercetæri, articulat conform
principiului cabinetului de curiozitæfli, care sæ conflinæ øi „sæli [...] consacrate artei øi raritæflilor“, sæ fie cu
alte cuvinte un „theatrum naturae et artis“ 65 , însæ, de acum înainte, ierarhia artelor va depinde de gradul lor
de utilitate.
Un deceniu mai tîrziu, acelaøi proces se declanøa øi în teoria istoriei. Cele patru volume de Parallèle des Anciens
et des Modernes, publicate de Charles Perrault din 1688 pînæ în 1697, predicau superioritatea modernilor faflæ
de Antichitate, cu argumentul cæ cele mai multe invenflii din øtiinflele naturii øi din domeniul producfliei nu au
niciun model øi, prin urmare, pæøesc direct pe urmele Dumnezeului demiurg. 66 Øi iatæ cum al patrulea element
din lanflul istoric naturæ – Antichitate – artæ – øi tehnicæ începe sæ se detaøeze de primele trei: el nu le mai recunoaøte
ca trei componente de acelaøi rang ale unui proces continuu, ci le plaseazæ acum sub autoritatea efectului utilitæflii.
Cînd, la mijlocul secolului al XVI-lea, Cellini repurtase o victorie asupra statuilor Antichitæflii cu sculptura sa
animatæ, era vorba despre un triumf obflinut prin paragone, adicæ despre o competiflie între valori de acelaøi
nivel; dar acum, o valoare exterioaræ artei, utilitatea, începe sæ facæ imposibilæ o concurenflæ færæ ierarhizæri preconcepute.
O nouæ etapæ a acestui proces a fost atinsæ în Germania cînd inginerul saxon Jakob Leupold, celebrînd în epocala
sa carte consacratæ maøinilor, Theatrum Machinarum Generale (1724), cabinetul de curiozitæfli din Dresda al
suveranului landului sæu, August cel Puternic, nega orice principiu ludic al acestei colecflii: „O colecflie, pe cît
de aleasæ pe atît de preflioasæ, de lucruri artistice, rare øi minunate, de opere ale naturii øi ale artei, încît cu greu
îi vei gæsi egal în alt regat sau poate chiar deloc, în ce priveøte recepflionarea øi promovarea artelor øi øtiinflelor
12