Descarcă revista în format PDF - idea

+ (Debord)
Nu e necesar sæ insistæm pe locul central ocupat de conceptul de autenticitate la Debord: nofliunile-cheie
de „spectacol“, „minciunæ“, „falsificare“, „ideologie materializatæ“ trimit la o opoziflie frontalæ între adevær,
original, viaflæ øi falsæ copie. La fel øi viafla lui a fost, de la un capæt la celælalt, un refuz al inautenticitæflii existenflei
pe care o vedea în jurul lui. Internaflionala Situaflionistæ a reprezentat cu siguranflæ – øi acesta e unul din motivele
fascinafliei pe care ea continuæ sæ o exercite – convergenfla desævîrøitæ dintre cele douæ genuri de criticæ a
capitalismului pe care le disting Luc Boltanski øi Eve Chiapello în cartea lor Le nouvel esprit du capitalisme
[Noul spirit al capitalismului]: „critica artistæ“, centratæ pe critica inautenticitæflii, øi „critica socialæ“. Internaflionala
Situaflionistæ a demonstrat într-adevær cæ destinul „criticii sociale“ nu e sæ se înfunde în sindicalism sau în
avatarurile stalinismului, tot aøa cum destinul „criticii artiste“ nu este cel de a contribui doar la flexibilizarea
si creøterea performanflei capitalismului contemporan.
Dar cum fondeazæ Debord conceptul de autenticitate în fafla obiecfliei conform cæreia originalul „autentic“
e øi el o creaflie a omului øi nu poate pretinde o superioritate ontologicæ færæ sæ defineascæ o „naturæ
a omului“ øi færæ sæ cadæ într-un platonism pur? Bineînfleles cæ existæ o evidenflæ a autenticitæflii, ancoratæ în
simfluri, la care Debord nu întîrzie sæ facæ referire, dincolo de orice fel de justificare filosoficæ: pîinea industrialæ
nu e pîine autenticæ, Parisul færæ Hale øi færæ Cartierul Latin, transformat într-o atracflie turisticæ, nu e
Parisul autentic, iar teoriile stîngiste nu sînt o criticæ socialæ autenticæ.
Dar Debord nu se opreøte la aceastæ fondare extraconceptualæ a nofliunii de autenticitate, bazatæ, ca sæ
zic aøa, pe limbæ øi pe nas. El face referinflæ øi la concepflia despre esenfla umanæ a tînærului Marx. Urmîndu-l
pe Feuerbach, în Manuscrisele din 1844, Marx vorbeøte despre Gattungswesen, „esenfla genericæ“,
„apartenenfla omului la genul sæu“. „Esenfla“ omului nu e datæ pentru totdeauna, ci face parte din devenirea
istoricæ. Nu e deci necesar un ræspuns ontologic la întrebarea privitoare la aceastæ „esenflæ“ care se vede
trædatæ în alienare.
Dar asta nu e singura fondare a nofliunii de autenticitate la Debord. O întemeiere la fel de importantæ pare
sæ se gæseascæ altundeva: Debord distinge între un timp autentic øi un timp inautentic. Afirmafliile lui despre
diferitele forme de temporalitate øi despre raportul lor cu viafla individualæ øi colectivæ oferæ paralele
surprinzætoare cu gîndirea Hannei Arendt, în special cu concepflia despre istorie øi acfliune, exprimatæ în
Condiflia umanæ, apærutæ în 1958, adicæ în acelaøi an în care a apærut øi primul numær al revistei Internaflionala
Situaflionistæ. Nu ne intereseazæ aici sæ øtim dacæ Debord a citit-o pe Arendt, sau invers, tot aøa cum nu
e esenflial sæ øtim dacæ Debord cunoøtea scrierile lui Günther Anders sau ale lui Adorno pentru a scoate
în evidenflæ cîteva paralelisme. Nu biografia sau filologia sînt în joc aici, ci convergenflele obiective care se
pot produce într-o epocæ, atunci cînd indivizi cu parcursuri foarte diferite, træind în contexte diferite, pot
ajunge la concluzii care au ceva în comun – concluziile de acest gen sînt printre cele mai semnificative în
înflelegerea unei epoci.
Atenflia acordatæ calitæflii timpului distinge întreaga operæ a lui Debord (iatæ cîteva citate: „Atitudinea situaflionistæ
constæ în a miza pe fuga timpului“, „Principala dramæ afectivæ a vieflii, dupæ conflictul permanent între
dorinflæ øi realitatea ostilæ dorinflei, pare sæ fie senzaflia scurgerii timpului“, „Timpul îi provoacæ teamæ [prosituaflionistului
inept] pentru cæ e compus din salturi calitative, din alegeri ireversibile, din ocazii care nu vor
reveni vreodatæ“, „Senzaflia scurgerii timpului a fost dintotdeauna foarte vie pentru mine øi am fost atras
de ea aøa cum alflii sînt atraøi de vid sau de apæ“, „Senzaflia scurgerii timpului dovedindu-se a fi fondul universal
al poeziei lirice...“). Dar el nu vorbeøte numai de timpul bine sau ræu træit, de timpul intens al aventurii,
de derivæ, de „situaflia træitæ“, opuse timpului mort al repetifliei øi al muncii. În Societatea spectacolului øi mai
ales în capitolele cinci øi øase, el oferæ o explicaflie istoricæ a celor douæ tipuri de temporalitate. Aceastæ gîndire
a timpului istoric, oarecum neglijatæ de cætre comentatori, e unul din aspectele cele mai interesante ale
teoriei lui Debord. O voi rezuma pe scurt, bazîndu-mæ pe cartea mea, pentru cæ e vorba de aspecte mult
mai puflin cunoscute decît altele din teoria lui Debord.
Dupæ Debord, esenfla umanæ, în loc sæ fie un dat fix, imuabil, e identicæ cu procesul istoric, înfleles ca autocreare
a omului în timp. „Omul, «fiinfla negativæ care este numai în mæsura în care suprimæ Fiinfla», este identic
cu timpul“ 1 , spune el reluînd un citat hegelian. A-øi apropria propria naturæ înseamnæ în primul rînd a-øi
apropria faptul de a fi o fiinflæ istoricæ. Debord consideræ aceastæ viaflæ istoricæ øi conøtiinfla pe care o au oamenii
asupra ei drept principalul produs al creøterii dominafliei umane asupra naturii.
Cîtæ vreme predominæ producflia agricolæ, viafla ræmîne legatæ de ciclurile naturii øi se prezintæ ca o eternæ
reîntoarcere; evenimentele istorice, cum ar fi invaziile inamice, apar ca niøte tulburæri venite din exterior.
1. G. Debord, La Société du spectacle, in
Œuvres, Paris, Gallimard, 2006, §125, p. 820
[Societatea spectacolului. Comentarii la societatea
spectacolului, traducere øi note de
Ciprian Mihali øi Radu Stoenescu, s.l., EST,
2001, p. 113].
135