Descarcă revista în format PDF - idea

Debord øi autenticul
Anselm Jappe
Am indicat ca titlu al intervenfliei mele „Debord øi filosofia germanæ“, dar væ anunfl de la bun început cæ nu
voi trata aici despre Debord øi filosofia germanæ în general. Tema ar risca sæ fie prea vastæ øi am analizat
deja în cartea mea faptul cæ Debord s-a inspirat din plin din Hegel, Feuerbach, Marx øi Lukács pentru a
scrie Societatea spectacolului. Mæ voi limita deci la a aminti cæ Debord nu era un „filosof“ în înflelesul uzual
al termenului øi cæ ideile lui îøi trægeau rædæcinile mai degrabæ dintr-o anumitæ practicæ de viaflæ øi dintr-o
practicæ a artei øi a literaturii, chiar dacæ e vorba de o practicæ aparte, una chiar „ræsturnatæ“. Cu toate astea,
el øi-a dezvoltat ideile øi le-a dat o consistenflæ conceptualæ prin confruntarea cu cîteva teorii filosofice øi
sociologice. Societatea spectacolului este o carte profund hegelianæ, chiar dacæ se prea poate ca Debord
sæ nu fi avut o cunoøtinflæ foarte aprofundatæ a textelor lui Hegel (trebuie totuøi sæ amintim aici cæ Debord
a urmat cursurile lui Jean Hyppolite la Collège de France). Aceastæ carte nu e însæ rezultatul unei meditaflii
filosofice asupra lui Hegel sau Marx; Debord ar fi spus mai degrabæ cæ s-a folosit de aceste teorii ca de niøte
arme în ræzboiul timpului.
Øtim cæ descoperirea unui Marx „heterodox“ în anii ’60 a mers mînæ în mînæ cu punerea în evidenflæ a rædæcinilor
lui hegeliene, la teoreticieni ca Adorno øi Marcuse, ca øi la autori mai angajafli într-o relecturæ filologicæ
a lui Marx, precum Roman Rodolsky, Hans-Georg Backhaus sau Helmut Reicheit. În Franfla, Hegel
era cunoscut în acea perioadæ mai ales prin intermediul lecturii paraexistenflialiste a lui Alexandre Kojève
din anii treizeci. Se poate spune cæ Societatea spectacolului e una din rarele contribuflii franceze la hegeliano-marxism
øi meritæ menflionat faptul cæ Debord, spre sfîrøitul vieflii – atunci cînd, dupæ spusele unora,
ar fi întors spatele oricærei gîndiri marxiste sau filosofice –, credea în continuare cæ aceastæ contribuflie a
fost unul din meritele sale.
Dar hegeliano-marxismul øi gîndirea dialecticæ a lui Hegel în general au suferit, începînd din anii øaptezeci,
declinul puternic pe care îl cunoaøtem. Iar dacæ Marx a supraviefluit mai bine decît Hegel asaltului gîndirii
postmoderne, ræmîne totuøi faptul cæ dintre toate manierele de înflelegere a gîndirii lui Marx, interpretarea
hegelizantæ este cu siguranflæ cea mai puflin prezentæ, cel puflin în universitæfli øi în mass-media. Se poate vedea
în asta dovada faptului cæ aceastæ gîndire e definitiv depæøitæ øi incapabilæ sæ surprindæ mizele actuale sau,
dimpotrivæ, consecinfla faptului cæ nu s-a putut integra cu adeværat aceastæ teorie în gîndirea unicæ.
Cvasidispariflia hegeliano-marxismului este legatæ de lupta care a fost dusæ împotriva unui concept strîns
legat de el: conceptul de autenticitate. E remarcabil faptul cæ aceastæ criticæ a fost dezvoltatæ, începînd din
anii øaptezeci, de cætre niøte autori dintre care unii sînt asociafli adesea criticii situaflioniste; cel puflin în sensul
în care un anumit public, nu foarte scrupulos cu distincfliile, i-a înglobat într-o aceeaøi judecatæ (de aprobare
sau dezaprobare), în calitate de autori „subversivi“. Mæ refer în primul rînd la Gilles Deleuze, dar øi
la Jean Baudrillard. În fapt, gîndirea „rizomaticæ“ øi conceptul de „simulacru“ sînt tot ce poate fi mai îndepærtat
de gîndirea lui Debord, al cærui program filosofic e practic conflinut în citatul din Feuerbach (aøezat
la începutul Societæflii spectacolului) care pune în chestiune preferinfla scandaloasæ a epocii moderne pentru
copie, în detrimentul originalului. Conceptul însuøi de autenticitate øi, implicit, øi cel de alienare nu mai
au sens atunci cînd nu mai putem indica originalul, esenfla, substanfla în raport cu care situaflia criticatæ constituie
o decædere numitæ alienare sau inautenticitate. E remarcabil cu cîtæ îndîrjire s-a încercat în ultimii patruzeci
de ani „deconstruirea“ nofliunilor de alienare øi de inautenticitate, færæ însæ ca fenomenele care poartæ
în mod obiønuit aceste nume sæ disparæ din lume, ba chiar din contræ. Pur øi simplu, ni s-a explicat cæ nu
mai avem dreptul sæ ne plîngem, dacæ nu vrem sæ pærem demodafli.
ANSELM JAPPE, næscut în 1962 la Bonn, este profesor de filosofie în Italia. A studiat la Paris øi la Roma. Membru al grupului Krisis din Nürnberg,
a publicat numeroase articole în reviste precum Iride (Florenfla), Il manifesto (Roma), L’indice (Milano), Mania (Barcelona). În lucrærile
sale – dintre care Les Aventures de la marchandise. Pour une nouvelle critique de la valeur [Aventurile mærfii. Pentru o nouæ criticæ a valorii]
sau Les Habits neufs de l’empire: remarques sur Negri, Hardt et Rufin [Hainele noi ale imperiului: remarci asupra lui Negri, Hardt øi Rufin] –
Jappe încearcæ o înnoire a teoriei critice printr-o relecturæ a operei lui Marx.
134