Descarcă revista în format PDF - idea

+ (Debord)
formula spunînd cæ munca umanæ, aøa cum se manifestæ ea în producflia de mærfuri, nu are interes (pentru
„subiectul automat“) decît în mæsura în care se cristalizeazæ în valoare „invizibilæ“: vom vorbi deci de
„muncæ abstractæ“ nu pentru cæ nu e „realæ“ (dimpotrivæ, nu e nimic mai real), nici pentru cæ e „imaterialæ“
(poate fi extrem de „materialæ“), ci, dimpotrivæ 33 , pentru cæ nu poate fi „væzutæ“. Putem vorbi de „abstracflie
realæ“ 34 în mæsura în care e vorba de ceva abstract, care nu e un obiect al gîndirii, ci o realitate socialæ.
Nu m-am îndepærtat, prin aceastæ digresiune, de elucidarea de cætre Debord a conceptului de spectacol.
Definind spectacolul ca o condensare în imagine a capitalului, Debord merge la esenflial: îl defineøte ca acumulare
de imagini al cærei adevær e la fel de invizibil ca adeværul mærfii, care e fel de realæ ca acest adevær.
Astfel, împotriva tuturor perspectivelor idealizante asupra spectacolului, ca niøte stupiditæfli cærora ar trebui
sæ le întoarcem spatele, ca un flesut de iluzii care trebuie respins, ca praful în ochi care trebuie scuturat,
Debord consideræ spectacolul ca o manifestare foarte realæ a capitalului øi ca loc foarte concret al ræzboiului
social.
Sîntem la mii de leghe depærtare de o concepflie a reprezentærii ca opusæ realitæflii, susceptibilæ sæ deturneze
de la realitate. Spectacolul e capitalul în „abstracflia lui realæ“, nu e suprastructura ideologicæ a unei baze
reduse la practica economicæ. Ceea ce îi dæ o consistenflæ neaøteptatæ lui Lautréamont: „Ideile se îmbunætæflesc.
Sensul cuvintelor participæ la asta. Plagiatul e necesar. Progresul îl implicæ. El strînge îndeaproape
fraza unui autor, se foloseøte de expresiile lui, øterge o idee falsæ, o înlocuieøte cu ideea justæ“. 35 Dacæ spectacolul
nu desemneazæ un nivel ideologic învæluind ca o brumæ realitatea socialæ, ci fiind o „abstracflie realæ“
a acestei realitæfli sociale, „lupta în culturæ“, cum îøi numeau situaflioniøtii acfliunea la început, nu e mai puflin
consistentæ ca lupta salarialæ. Marx dinspre Lautréamont: plagiatul øi practica situaflionistæ a deturnærii nu
sînt mai puflin consistente ca activitatea sindicalæ. Ceea ce explicæ de ce situaflioniøtii se plaseazæ mai degrabæ
de partea muncitorilor decît de cea a artiøtilor, deoarece aceøtia din urmæ, crezîndu-se, prin poziflia
lor, specialiøti ai pseudorealitæflii spectaculare a artei, ræmîn orbi la adeværul abstracfliei ei reale, care nu poate
fi fæcut vizibil decît prin dezgolirea lui de zdrenflele sale, revelînd astfel ce este ea de fapt: marfæ. „Cultura
(a fost) transformatæ în întregime în marfæ.“ 36
6. Situaflioniøti, încæ un efort... 37
Am vrut sæ aræt cæ dacæ elaborarea de cætre situaflioniøti a spectacolului drept concept critic, pornind de la
analiza mærfii fæcutæ de Marx, le-a permis formularea unei critici totale a societæflii („Spectacolul e universal,
asemeni mærfii“) 38 , aceøtia nu au mers pînæ la capæt în întreprinderea lor. Pe lîngæ afirmarea acestei critici
radicale pe care o îngæduie conceptul de spectacol, teoria situaflionistæ afirma øi refuzul necondiflionat
al muncii. Din pæcate, acest refuz al muncii a fost dezvoltat în direcflia unei revendicæri romantice, subestimînd
forfla subversivæ a acestei teorii.
În fapt, refuzul muncii, elaborat pornind de la analiza mærfii, capætæ consistenflæ nu din refuzul activitæflii umane,
ci din refuzul cheltuirii forflei de muncæ umane care permite valorizarea valorii. Munca este, de fapt, aceastæ
abstracflie realæ constituitæ de munca abstractæ, iar refuzul muncii e refuzul de a intra în ciclul valorizærii capitaliste.
A face elogiul muncii înseamnæ a face elogiul aparenflei înøelætoare pe care o capætæ munca abstractæ în efortul
sæu de producere a unei mærfi a cærei utilitate realæ este indiferentæ la valoare. Din acest punct de vedere,
distribuflia produsului muncii se confundæ cu ciclul capitalist øi nu pune în discuflie forma valoare. Lupta salarialæ
øi lupta de clasæ apar, din aceastæ perspectivæ, drept un fenomen secundar, intern structurii fetiøiste a formei
valoare.
Conceptul situaflionist de spectacol va fi fost astfel primul pas spre ceea ce s-ar putea numi un „postmarxism“,
a cærui sarcinæ ar fi aceea de a constitui teoria criticæ radicalæ a ultimei societæfli din preistoria fetiøistæ
a umanitæflii.
De la Marx la Debord, apoi de la Debord la Marx, øi dupæ...?
33. Contrar credinflei anumitor ideologii „postmoderne“,
care îl citesc puflin prea repede
pe Marx…
34. Nofliunea de „abstracflie realæ“ a fost introdusæ
de Alfred Sohn-Rethel, un filosof german
scandalos de necunoscut în Franfla,
într-un eseu din 1961, intitulat „Formæ marfæ
øi formæ de gîndire“.
35. Isidore Ducasse, Comte de Lautréamont,
Poésies II [1870], Paris, Gallimard, 1973, p.
306; acest citat din Lautréamont constituie,
literal, teza 207 din Societatea spectacolului.
36. Guy Debord, La Société du spectacle [1967],
teza 193 [p. 149].
37. Evident, aluzie la îndemnul marchizului de
Sade: „Francezi, încæ un efort, dacæ vrefli sæ
fifli republicani“ (in La philosophie dans le boudoir,
1795).
38. „Le déclin et la chute de l’économie spectaculaire-marchande“,
in Internationale situationniste,
nr. 10, p. 9 sau în reeditarea
Fayard, p. 421.
Traducere de Sebastian Big
133