Descarcă revista în format PDF - idea

29. Aluziile la explicaflia troflkistæ øi la cea maoistæ
a realitæflii capitaliste a regimurilor „socialismului
real“.
30. Guy Debord, Societatea spectacolului
[1967], teza 34 [p. 51].
31. Acest cerc vicios e definit de Joseph Gabel
drept cel al pseudomarxismului nondialectic,
închis în opoziflia idealism/materialism;
putem sæ aducem aici aminte øi de Michel
Henry, a cærui formulæ spune: „marxismul e
ansamblul contrasensurilor operate asupra
lui Marx“ (in Marx, vol. 1, Paris, Gallimard,
1976, p. 9). Opera lui Michel Henry are printre
altele meritul de a preciza din nou ce
înseamnæ pentru Marx realitatea, pe care
tradiflia marxistæ o reduce cel mai adesea la
o concepflie mai apropiatæ de Feuerbach
decît de Marx: putem gîndi spectacolul øi în
aceastæ opoziflie.
32. Guy Debord, La Société du spectacle,
[1967], teza 4 [p. 40].
mai performante, pentru a înflelege natura societæflilor „socialismului real“, decît nofliunile de „deformare
birocraticæ“ sau „degenerescenflæ revizionistæ“. 29
4. Marfa øi spectacolul ei
„Spectacolul este capitalul ajuns la un asemenea grad de acumulare încît devine imagine.“ 30 În concizia ei,
aceastæ propoziflie a lui Guy Debord condenseazæ conceptul de spectacol. Într-o primæ fazæ vreau sæ vorbesc
despre procesul prin care capitalul devine imagine, pentru ca mai apoi sæ dezvolt aceastæ propoziflie pentru
a scoate în evidenflæ forfla, dar øi slæbiciunea ei.
Cum devine capitalul imagine? Pentru a explica acest proces, e nevoie sæ luæm din nou lucrurile de la rædæcinæ,
adicæ de la ciclul de valorizare al valorii. Pentru ca valoarea sæ creascæ, e nevoie ca mærfurile sæ fie consumate.
Înflelegem cæ dacæ „valoarea de întrebuinflare“ a mærfii e atît de slabæ încît nu e capabilæ sæ obflinæ
impulsul de a cumpæra, dacæ nu ajunge sæ îl „convingæ“ pe consumator de utilitatea ei, ciclul se rupe. Cæci
e nevoie ca mærfurile sæ fie consumate cu orice prefl. E nevoie deci de un mecanism capabil sæ obflinæ un
impuls de cumpærare independent de voinfla de a satisface o nevoie. Capabil sæ impunæ „nevoi“ mistificate
øi mistificatoare. Acest mecanism e publicitatea.
Asta era exact situaflia capitalismului în epoca în care situaflioniøtii întreprindeau critica societæflii. Avea loc
intrarea în ceea ce numim „societatea de consum“, adicæ societatea care afirmæ consumul ca „scop în sine“,
independent de utilitatea bunurilor consumate. În „societatea de consum“, „valoarea de întrebuinflare“ a
mærfurilor devine din ce în ce mai slabæ, în timp ce „valoarea de schimb“ „duce ræzboiul pe cont propriu“,
sub stindardul mistificator al pseudonevoilor supraviefluirii spectaculare.
Dezvoltînd formula lui Guy Debord, scoatem în evidenflæ forfla conceptului de spectacol: el îøi reapropriazæ
critica radicalæ a fetiøismului a lui Marx. Fetiøism al semnelor mistificatoare ale spectacolului øi indiferenflæ
crescîndæ faflæ de utilitatea realæ a lucrurilor. Mærfurile circulæ øi valoarea creøte, iar viafla devine din ce în ce
mai særacæ.
Riscul constæ însæ într-o interpretare „idealizantæ“ a fetiøismului: întrucît e vorba de imagini, acestea ar fi contrarul
realului. O interpretare falsæ care face foarte enigmatic procesul prin care capitalul devine „vizibil“. De
ce ar fi important sæ combatem ceea ce nu e decît reflexul societæflii în simbolic? Mai e nevoie, oare, sæ
subliniem cæ aceastæ interpretare „idealizantæ“ a fetiøismului nu e decît cealaltæ faflæ a unei interpretæri „obiective“
a fetiøismului, cæ opoziflia reciprocæ a acestor fefle e chiar cercul vicios în care ræmîne închis marxismul
tradiflional? 31
5. Separarea spectacolului; spectacolul separærii
Primele ocurenfle ale conceptului de spectacol pun accentul pe separare; separarea dintre spectatori øi spectacol,
separarea dintre „viafla adeværatæ“ øi supraviefluirea spectacularæ, separarea realæ dintre spectatori,
care nu sînt legafli decît prin intermediul spectacolului. Aceste formulæri, juste de altfel, nu evitæ posibilitatea
de a fi înflelese ca desemnare a unei distanfle între real øi iluzie, între cele pæmînteøti øi cele cereøti, între
adeværul simflurilor øi credinflele religioase. Folosirea nofliunii de „spectacol“ nu a evitat aceste interpretæri
pînæ la urmæ premarxiste.
Dezvoltarea propozifliei lui Guy Debord permite, dimpotrivæ, reluarea legæturii cu concepflia criticæ a lui
Marx øi regæsirea unui concept pe care tradiflia marxistæ nu l-a pæstrat.
„Spectacolul nu este un ansamblu de imagini“, scrie Guy Debord, „ci un raport social între persoane, raport
mijlocit de imagini.“ 32 Aceastæ formulare se demarcheazæ de Capitalul lui Marx øi aminteøte o cunoøtinflæ
de bazæ: capitalul nu e un lucru, ci un raport social, nu e o sumæ de bani, ci valoarea reprezentatæ sub formæ
de bani, care intræ într-un ciclu în care se va transforma pentru a se reprezenta sub formæ de marfæ, pentru
a se transforma încæ o datæ, ajungînd sæ se reprezinte sub formæ de bani. În cursul acestui ciclu, ea va
fi crescut. Øi va fi crescut datoritæ forflei de muncæ umane care va fi fost cheltuitæ în el.
Acest rezumat extrem de schematic e esenflial: pentru a înflelege teza lui Debord, trebuie plecat de la analiza
mærfii. În fapt, a considera o marfæ oarecare drept un produs anume înseamnæ a-fli face iluzii; pentru
cæ ceea ce „produce“ cheltuiala de muncæ umanæ nu e un produs anume, cu o valoare de întrebuinflare,
ci un „produs“ general, adicæ o valoare, care se prezintæ într-un produs anume ca valoare de schimb a acestui
produs anume. În fapt, „realitatea“ mærfii e ceea ce nu se vede (cristalizarea muncii umane în valoare),
iar ceea ce se vede e o „iluzie“ (un obiect neinteresant din punct de vedere al valorii). Ceea ce se poate
132